Domnul este refugiul celui sărac (cf. Ps 14,6)

1. Domnul este refugiul celui sărac (cf. Ps 14,6). Cuvintele psalmistului sugerează drumul pe care suntem chemați să-l parcurgem în perspectiva celei de-a zecea Zile Mondiale a Săracilor. Încă o dată, trebuie să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a aprecia importanța săracilor în viața Bisericii. Cuvintele Psalmului devin un criteriu pentru a judeca existența creștină, deoarece dezvăluie fața lui Dumnezeu și recunosc sărăcia umană. Într-un moment istoric dramatic, de fapt, precum distrugerea templului din Ierusalim, poporul s-a simțit lipsit de prezența lui Dumnezeu și a experimentat o sărăcie materială și morală fără precedent.

Acest Cuvânt apare în toată relevanța sa pentru fiecare generație. Încă de la început, el evidențiază contradicția care încă se întâmplă adesea în zilele noastre. Prima observație, de fapt, este aceasta: „Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!» Sunt corupți, fac lucruri urâte; nu este nimeni care să facă binele” (Ps 14,1). Evidențiază contrastul dintre cei care se comportă cu înțelepciune și cei care, în schimb, își trăiesc viața ca și cum nu ar exista nimic deasupra lor. Din păcate, vedem cât de răspândită este și astăzi nedreptatea socială, provenită dintr-o corupție aprigă, pe cât de deplorabilă, pe atât de discriminatorie. Pierderea simțului transcendenței în viața de zi cu zi nu mai este atât o negare teoretică a existenței lui Dumnezeu; mai degrabă, este evidențiată de neluarea în considerare a bunătății și milostivirii sale în construirea dreptății personale și sociale.

Primii care suferă consecințele sunt săracii, al căror număr, nu este surprinzător, crește în multe societăți. Absența lui Dumnezeu nu mai pune oamenii unul lângă altul în respect reciproc, ci unul deasupra celuilalt într-un spirit de dominație și opresiune. Aceasta expune o logică profanatoare a opresiunii și respingerii care marginalizează și umilește. Nu numai indivizii, ci populații întregi se află în această condiție. Cuvintele Psalmului încă răsună cu adevăr: „Îmi mănâncă poporul ca pe pâine” (Ps 14,4).

2. Strigătul săracilor pentru dreptate este astăzi redus la tăcere printr-o varietate de tehnici din ce în ce mai subtile, până la punctul de a înăbuși orice efort de a le face auzite rugămințile. Lumea digitală radicalizează prejudecățile împotriva lor și amplifică perdeaua de indiferență care înconjoară cauzele lor. Săracii nu pot decât să strige către Dumnezeu (cf. Ps 34,7) și să-și înalțe plânsul înaintea Lui, încrezători că vor fi ascultați pentru că Dumnezeu este fidel și bogat în milostivire. Și astăzi, cei asupriți, umiliți și lipsiți de apărare cresc în certitudinea abandonării lor în mâinile lui Dumnezeu, plini de încredere și așteptare. În această încredere totală, înflorește un sentiment al propriei demnități, se recunosc surori și frați cu care își pot împărtăși visele, iar speranța devine în tăcere realitate. A te refugia în Dumnezeu echivalează cu a găsi o protecție adevărată și sigură, cea pe care cei puternici nu o pot garanta și preferă să o nege.

Săracii, însă, sunt mai capabili decât alții să recunoască esențialul, pentru că trăiesc după esențial. Mai asemănători decât oricine cu Cristos, ei îl recunosc pe Dumnezeu ca refugiu chiar și atunci când împrejurările par să-l nege și sunt plini de speranța în dreptatea sa, care nu întârzie să se manifeste. În noaptea abandonului și a singurătății, săracii „locuiesc sub adăpostul Celui Preaînalt” (cf. Ps 91,1). Cei necăjiți, cei care suferă nedreptate și sunt ofensați, cei care sunt în suferinţă și în durere, cei singuri și lipsiți de sens în viață pot găsi în Domnul mângâiere și o nouă motivație.

3. A fi refugiu nu este numai o promisiune, ci devine realitate în persoana lui Isus Cristos. Dumnezeu locuiește printre noi prin întruparea Fiului, care face concret și vizibil refugiul sperat. Isus Cristos este cu adevărat refugiul lui Dumnezeu pentru cei săraci. În ascultarea sa față de Tatăl, El coboară până la punctul cel mai de jos, unde se găsesc cei din urmă. El vine în întâmpinarea tuturor și oferă fiecăruia un refugiu sigur: „Veniți la mine, toți cei osteniți și împovărați, și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). În Isus, Dumnezeu nu numai că protejează, ci împărtășește sărăcia umană până la cruce.

Săracii din zilele noastre sunt cei uitați și cei marginalizați: lipsiți de un cuvânt și de un chip, precum și de pâine. Fie ca ei să-l întâlnească pe Fiul lui Dumnezeu, care se apropie de toți, fără să neglijeze pe nimeni. Fie ca ei să-l întâlnească, înainte de toate, în cei care se numesc creștini. În Biserică, Trupul său, Isus este cel care oferă pâine și prietenie; aduce lumină și un orizont de speranță; rostește numele fiecărei persoane și redă demnitatea tuturor. Isus din Nazaret este darul lui Dumnezeu pentru săraci. În El, toate promisiunile devin realitate. Pentru cei fără casă, loc de muncă, educație, hrană sau sănătate, se deschide o nouă cale: împărtășirea ca expresie a Împărăției lui Dumnezeu (cf. Mt 5,3). Obsesia celor care acumulează bogății numai pentru ei înșiși este contracarată de încăpățânarea lui Dumnezeu care, în mărturia persoanelor în carne și oase, deschide inima și îi primește în iubirea sa.

4. În Cristos, așadar, și noi suntem chemați să devenim săraci și să fim refugiu pentru săraci. Comunitatea creștină nu poate rămâne insensibilă față de mulții care astăzi stau la ușă și invizibilă față de cei care rămân închiși între zidurile sale. Biserica, prin însăși natura sa, este chemată să fie săracă și refugiu pentru săraci. Să nu uităm comentariul sfântului Augustin la parabola bogatului și a săracului Lazăr: „Nu ne-a spus numele bogatului și ne-a spus numele săracului. Numele bogatului a circulat din gură în gură, dar Dumnezeu a tăcut despre el; numele săracului a fost trecut cu tăcerea, dar Dumnezeu ni l-a revelat. […] Ce ai alege? Să fii sărac ca Lazăr sau să fii bogat ca celălalt? Nu te lăsa înșelat! Ascultă care a fost sfârșitul și observă alegerea greșită” (Sermo 33A, 4).

După cum am amintit în exortația apostolică Dilexi te, „Dumnezeu are predilecție față de săraci: cuvântul de speranță și de eliberare al Domnului se adresează în primul rând lor și, de aceea, chiar și în condiții de sărăcie sau slăbiciune, nimeni nu trebuie să se simtă abandonat. Iar Biserica, dacă vrea să aparțină lui Cristos, trebuie să fie Biserica Fericirilor, o Biserică ce face loc celor mici și merge în sărăcie alături de săraci, un loc unde săracii au un loc privilegiat” (nr. 21).

Inevitabil apar unele întrebări, iar în această A X-a Zi Mondială a Săracilor avem nevoie urgentă să răsune în mințile și inimile noastre. Suntem noi semnul unui Dumnezeu care este refugiu pentru săraci? Suntem conștienți de propria noastră sărăcie și o preferăm bogăției nedrepte? Ne îndreptăm către săraci, experimentând marginalizarea lor? Le ascultăm gândurile și le împărtășim speranțele? Le rostim numele cu duioşie divină? Caritatea noastră reaprinde și susține în ei dorința de dreptate și de răscumpărare? Acestea și multe alte întrebări necesită un serios examen de conștiință, pentru a verifica cât de mult suntem chemați să devenim în favoarea săracilor și pentru eliberarea lor. Atunci vom vedea că săracii înșiși devin refugiu pentru ceilalți. Experiența sărăciei ne face deosebit de sensibili la o solidaritate reînnoită în fața provocărilor.

Iubirea lui Cristos ne face participanți la viața de iubire a lui Dumnezeu. În acest sens, creștinii sunt chemați nu numai să caute refugiu în Dumnezeu, ci și să-l facă pe Dumnezeu un refugiu pentru ceilalți, fără „a face distincție între cei care ajută și cei care sunt ajutați, între cei care par să dea și cei care par să primească, între cei care par săraci și cei care simt că oferă timp, competențe și ajutor. Suntem Biserica Domnului, o Biserică a săracilor, toți prețioși, toți supuși, fiecare purtător al unui Cuvânt unic al lui Dumnezeu. Fiecare este un dar pentru ceilalți” (Omilia, 17 august 2025).

5. Al optulea centenar al morții sfântului Francisc de Assisi ne îndeamnă să ne amintim cum, venind la Roma ca pelerin la mormântul apostolului Petru, a fost mișcat de compasiune pentru cerșetori. Pentru a le înțelege și a le experimenta suferința, și-a scos propriile haine și le-a schimbat cu hainele zdrențuite ale unuia dintre ei, așezându-se să cerșească și petrecând întreaga zi printre săraci cu bucurie spirituală (cf. Fonti Francescane, 1405-1406). Dorim să mărturisim că este posibil, chiar și astăzi, să experimentăm aceeași bucurie punându-ne în locul săracilor și ascultându-i, mai degrabă decât vorbind pur și simplu despre ei. Cei care îl iau pe Dumnezeu ca refugiu sunt liberi să facă alegeri profetice, care mărturisesc cum totul poate fi regândit de jos, în umilința și fraternitatea care numai pot vindeca o lume rănită de aroganță.

Am încredere că această A X-a Zi Mondială a Săracilor poate fi un pas semnificativ în redescoperirea fețelor atâtor frați și surori care caută refugiu în Dumnezeu și tânjesc să se simtă acasă în comunitățile noastre. Să păstrăm vie ascultarea noastră față de Cuvântul lui Dumnezeu, care duce la convertirea inimii. Fecioara Maria, care în trupul răstignit al Fiului său a contemplat iubirea lui Dumnezeu care îi umple de bunătăți pe cei flămânzi și îi trimite pe bogați cu mâinile goale (cf. Lc 1,53), să mijlocească pentru noi.

Din Vatican, 13 iunie 2026, comemorarea sfântului Anton de Padova

LEO PP. XIV

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu