„Niciun lanț nu este suficient de puternic pentru a întemnița o conștiință luminată de Evanghelie, nicio noapte nu este suficient de lungă pentru a împiedica zorii pe care Domnul îi pregătește fiilor săi și nicio închisoare nu este suficient de adâncă pentru a despărți omul de iubirea lui Dumnezeu”. Leon al XIV-lea l-a evocat pe apostolul Paul în Scrisoarea către Romani (8,35-39) într-un mesaj trimis cardinalului albanez Ernest Simoni și tuturor celor care au participat la celebrarea euharistică prezidată de cardinal ieri dimineață, vineri, 31 iulie, în fostul lagăr de prizonieri de la Spaç, în memoria celor care au suferit sau și-au pierdut viața acolo.

„Acel loc, întipărit în memoria poporului” Albaniei, „rămâne una dintre cele mai dureroase pagini din istoria sa. Spaç a fost un loc unde mulți au purtat crucea grea a nedreptății”, i-a scris Papa cardinalului în mesajul citit la sfârșitul Liturghiei. În acesta, Pontiful a amintit apoi cum „sângele celor care au suferit și au murit în acei munți” a „irigat acel pământ, transformându-l într-o mărturie tăcută de fidelitate, curaj și speranță”.

Simoni, în vârstă de nouăzeci și șapte de ani, s-a întors în lagărul unde a petrecut majoritatea celor 18 ani de închisoare „pentru a celebra Jertfa lui Cristos care a transformat Crucea dintr-un semn de moarte într-o făgăduință de viață”, a scris din nou Pontiful. De fapt, cardinalul albanez a experimentat faţa persecuţiei din partea regimului comunist care îl condamnase la moarte ca duşman al poporului, pedeapsă comutată ulterior în închisoare în diferite lagăre de concentrare şi muncă forţată. „În închisoare, riscându-mi viața de fiecare dată, am săvârșit din memorie liturghia în latină, așa cum spovedeam și împărtășeam în taină”: a gătit amestecul de făină pe sobe improvizate și a folosit strugurii storşi. „Dacă m-ar fi găsit, m-ar fi spânzurat imediat”, a spus cardinalul care, la liturghia de ieri, le-a arătat celor prezenți casca purtată de un tânăr preot când a coborât în ​​mină. Și cine știe, a comentat Leon al XIV-lea referindu-se la evenimentele vremii, „câte rugăciuni se vor fi ridicat către cer din acel loc! Câte invocații șoptite în inimă! Câte chipuri, marcate de oboseală și lipsuri, și-au încredințat ultima speranță Domnului!”.

Pentru fiecare dintre acele chipuri, adesea îngropate în locuri anonime, unde nimeni nu le putea jeli sau depune flori, Papa s-a alăturat rugăciunii, pentru ca „amintirea lor să rămână vie și să fie pentru noile generații o amintire constantă a demnității inviolabile a persoanei umane, a valorii libertății și a angajării pentru pace”.

(După L’Osservatore Romano, 1 august 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu