Iubiți fraţi preoţi,
În această zi în care Biserica contemplă Inima străpunsă a Domnului său, din care izvorăște un izvor inepuizabil de pace și unitate pentru întreaga omenire, adresez mai presus de toți mie însumi și vouă tuturor cuvintele pe care Dumnezeu le-a adresat poporului lui Israel: „Fiți sfinți, căci Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Lev 19,2; cf. 1Pt 1,16). Această chemare divină transcende secolele, răsunând puternic astăzi pentru fiecare credincios și, cu o urgență deosebită, pentru noi, preoții. Sfințenia nu este o opțiune printre multe, nici un ideal abstract; este legată de însăși identitatea fiecărei persoane care dorește să participe la viața Domnului Înviat.
Sfințenie şi participare la misterul lui Cristos
Dumnezeu ne invită să participăm la sfințenia sa. Când ne cheamă să fim sfinți pentru că El este sfânt, ne arată calea: să ne lăsăm modelați după Inima sa. Și pentru noi, iubiţi frați, această chemare este deosebit de radicală. Domnul a promis: „Vă voi da păstori după inima mea, care vă vor paște cu cunoștință și pricepere” (Ier 3,15). Sfințenia care ni se cere este o abandonare plină de încredere: să ne lăsăm transformați de Duhul său Sfânt. Însă, tocmai aici apare marele paradox al vieții noastre preoțești: suntem chemați să participăm la însăși sfințenia lui Dumnezeu, dar purtăm această comoară în vase de lut (cf. 2Cor 4,7), suntem limitați și imperfecți, adesea marcați de slăbiciuni și oboseală, uneori de răni. Cum poate o inimă umană, atât de vulnerabilă, să răspundă la o chemare atât de înaltă? Preotul trăiește cu această tensiune, dar știe unde să găsească pacea: în coasta deschisă a Domnului Isus.
O cale a unităţii
Unirea inimilor noastre cu Inima lui Cristos nu este o experiență rezervată numai câtorva aleși, ci un drum sacramental, euharistic, care se desfășoară în viața noastră de zi cu zi. Iubiţi frați, în hirotonire am fost configurați după Cristos, dar este necesar să reaprindem continuu în noi darul harului prin celebrarea zilnică a Euharistiei, prin rugăciune, prin meditarea Cuvântului lui Dumnezeu și prin slujirea umilă a fraților noştri și a surorilor noastre. Să rămânem uniți cu Cristos în toate: în ceea ce facem și în ceea ce ni se întâmplă în fiecare zi. Sfințenia, așadar, căutată în zadar prin eforturi izolate, se va revela pentru ceea ce este: un răspuns la harul care ne precede, ne susține și ne transfigurează. Într-adevăr, nu există compartimente etanșe în umanitatea noastră. Rugăciunea, slujirea, relațiile, oboseala, bucuriile și eșecurile, chiar și timpul aparent pierdut sau iubirea care pare a fi irosită – toate devin spații privilegiate pentru revelarea lui Dumnezeu și a iubirii sale infinite.
Preotul cu inimă dreaptă, simplă și curată este contemplativ în acțiune, milostiv, fidel în încercări și bucuros în dăruirea de sine. Lumea are o mare nevoie de păstori care să ofere nu numai cuvinte sau programe, ci mărturia vie a unei inimi împăcate, răspândind parfumul sfințeniei lui Cristos. O viață sacerdotală solidă, configurată după Inima lui Isus, este un semn credibil de unitate, pace și milostivire. Astfel, într-un timp marcat de diviziuni și temeri, putem fi constructori de pace, martori ai duioşiei Bunului Păstor, care știe să-i adune pe cei pierduți și să-i vindece pe cei răniți, iar zelul nostru nu este agitație, ci revărsarea unei iubiri care „este extaz, este ieșire, este dăruire, este întâlnire” (Papa Francisc, Scrisoarea enciclică Dilexit nos, 28).
Inima lui Cristos este inima sfinţilor
Răspunsul la chemarea la sfințenie nu constă atât în efortul de ascetism și perfecțiune, care este necesar, cât în aderarea încrezătoare la iubirea revelată în Inima străpunsă a lui Isus. Apostolul Ioan ne invită să contemplăm coasta deschisă a Celui Răstignit (cf. In 19,34), unde Dumnezeu ne arată definitiv cât de sfânt este: nu în depărtarea inaccesibilă a unei perfecțiuni separate, ci într-o iubire care se dăruiește chiar și până la a fi rănită și care poate fi, prin urmare, izvor de milostivire și de viață. Preasfânta Inimă a lui Isus este imaginea prin excelență a iubirii lui Dumnezeu: o iubire atotputernică tocmai pentru că este capabilă să se facă vulnerabilă, să transforme durerea în har, suferința în speranță.
Acea Inimă binecuvântată este, așadar, „locul” unde sfințenia se revelează ca apropiere și tandrețe. Sfințenia preotului se poate manifesta apoi în apropierea umilă și curajoasă, în a fi al tuturor și pentru toți, ținând deschisă poarta staulului pentru ca mulți să poată intra și să găsească hrană și odihnă (cf. In 10,9). Din acest motiv, ni se cere o relație cu Dumnezeu care să nu ne îndepărteze de ceilalți, ci să ne apropie de toți, făurind inimi răbdătoare, tandre, capabile de apropiere, compasiune și ascultare. Astfel, prin unirea inimii noastre imperfecte cu Inima străpunsă a lui Isus, se realizează drumul nostru spre sfințenie. Nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi (cf. Gal 2,20). O astfel de sfințenie nu se trăiește în singurătate. Prețuiți fraternitatea sacerdotală: căutați-vă unii pe alții, ascultați-vă unii pe alții, susțineți-vă unii pe alții. Preotul care se izolează încet se stinge; preotul care merge cu frații săi crește. Sfântul Augustin ne amintește acest lucru: „Cum putem evita să fim în întuneric? Iubindu-ne frații. Cum se dovedește că iubim fraternitatea? Nerupând unitatea, păstrând caritatea” (In Epistolam Joannis ad Parthos, II, 3).
Dragi preoți, reînnoiți-vă în fiecare zi „Iată-mă” înaintea Inimii străpunse a lui Cristos. Dăruiți-vă în întregime Lui, pentru a iubi poporul vostru cu aceeași iubire cu care El îl iubește. Și amintiți-vă cu bucurie, așa cum îi plăcea să repete sfântul Paroh de Ars, că „preoția este iubirea Inimii lui Isus” (cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoare pentru convocarea Anului Preoției, 16 iunie 2009: AAS 101 [2009], 569). Această iubire este promisiunea și garanția că nimic din noi nu se va pierde dacă dăm și oferim tot ce este al nostru. Vă încredințez pe fiecare dintre voi Fecioarei Maria, Mama Preoților. Fie ca ea, care a păstrat în inima sa misterul Fiului său, să ne învețe să păstrăm vie în noi Inima lui Cristos, Mântuitorul lumii.
12 iunie 2026, Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu