Lumea în care suntem chemați să proclamăm Evanghelia nu este un loc, ci o persoană, sau mai degrabă două. Unul este bunul samaritean, protagonistul parabolei din Evanghelia după Luca. Celălalt este „aproapele” său: persoana de care „străinul” se oprește să aibă grijă. De la ambele figuri învățăm ceva: rănile, singurătatea, suferința și cauzele lor, pe de o parte; solicitudinea de a ne apleca pentru a le îngriji, pe de altă parte. Acesta a fost sensul meditației biblice susținute în această dimineață, vineri, 26 iunie, în Aula „Paul al VI-lea”, de cardinalul Grzegorz Ryś, arhiepiscop mitropolit de Cracovia, în prezența lui Leon al XIV-lea, în cadrul lucrărilor consistoriului extraordinar, care se desfășoară până mâine.

În reflecția sa, care a deschis prima sesiune a lucrărilor, axată pe tema „În ce lume suntem chemați să vestim Evanghelia?”, cardinalul s-a inspirat din discursul sfântului Paul al VI-lea în cadrul ultimei sesiuni generale a Conciliului al II-lea din Vatican. Dorind să descrie „lumea modernă”, Pontiful de atunci a afirmat că „vechea istorie a samariteanului” a fost un model și o paradigmă. „Parabola bunului samaritean nu vorbește despre lume – a explicat atunci cardinalul –; subiectul este un singur individ, «un anumit om» (în greacă anthropos tis), care poate fi oricine”.

Bărbatul relatat de evanghelistul Luca coboară de la Ierusalim la Ierihon și cade „victimă a tâlharilor”. „A fi victimă a violenței”, a susținut cardinalul polonez, îi descrie pe mulți care trăiesc astăzi într-o „macro-lume” afectată de 32 de războaie în desfășurare. Ca să nu mai vorbim de „micro-lumea”, în care „copiii și tinerii sunt din ce în ce mai mult victime ale violenței din partea colegilor lor de școală”. „Se începe cu un limbaj agresiv și se termină cu crimă și sinucidere”, a remarcat cardinalul.

Același om este, de asemenea, „jefuit”, „dezbrăcat”, „redus la sclavie”: această pierdere a demnității poate fi atât literală – așa cum se întâmplă, de exemplu, cu sclavia suferită de migranți – cât și simbolică și „mai sofisticată”: ca, de exemplu, în cazurile „drogurilor, pornografiei, dependențelor de tot felul și chiar de tehnologiile moderne, așa cum ne învață Magnifica humanitas”, a subliniat Ryś, referindu-se la recenta enciclică a lui Leon al XIV-lea despre protejarea persoanei umane în era inteligenței artificiale.

Mai mult, a reiterat arhiepiscopul mitropolit de Cracovia, omul descris de evanghelistul Luca „este bătut și rănit” și „are nevoie de un spital de campanie”. Rănirea este „cel mai frecvent diagnostic astăzi”: unele dintre aceste răni sunt vizibile – cum este cazul traumelor fizice, psihologice sau spirituale – altele sunt „profund ascunse și niciodată arătate, totuși determină comportamentul și acțiunile unei persoane”.

Mai mult, omul victimă a bandiților este „lăsat în urmă”, adică singur, zdrobit de indiferență, așa cum se întâmplă astăzi cu atât de mulți bărbați și femei care suferă „un tsunami de singurătate”. El este „pe jumătate mort”, trăind la marginea vieții și, în cele din urmă, mergând în direcția „opusă templului”, adică departe de Ierusalim: o imagine „a societăților occidentale secularizate” sau a distorsiunilor religiei, menite să „promoveze idei și acțiuni absolut străine acesteia”, a subliniat cardinalul.

Cealaltă icoană a omului contemporan este „bunul samaritean”, un „străin, un outsider, chiar un dușman, tratat întotdeauna cu suspiciune și precauție”. Totuși, Cristos, a subliniat cardinalul Ryś, ne invită să „învățăm de la el”: „Suntem chemați să construim un spital modern pentru omul agresat, să-i cunoaștem toate rănile, dar și să mergem la școala lui și să învățăm cu umilință de la el, lăsându-l să fie învățătorul nostru”.

De la bunul samaritean, a continuat cardinalul, înțelegem sensul „compasiunii”, deoarece „milostivirea și caritatea pot fi un loc de întâlnire pentru Biserică și lume”. Mai mult, el ne învață și despre „apropiere” și „intimitate”, „generozitate” și „dăruire”.

În final, în ultimul pasaj al meditației sale, cardinalul Ryś a încurajat opera de evanghelizare evocând exemplul a două dimensiuni ale umanului: „Un om pe jumătate mort și un necunoscut”, care „ne învață unde se află viața adevărată. Ambii sunt importanţi. Ambii sunt la fel de adevăraţi. Ambii sunt exigenţi”. „În ambii – a concluzionat el – Dumnezeu ne cheamă să proclamăm Evanghelia în lume”.

De Daniele Piccini

(După L’Osservatore Romano, 26 iunie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu