Aşa cum obișnuia să afirme părintele iezuit Giandomenico Mucci, întors la casa Tatălui în noiembrie 2020: „Chiar ar fi frumos să vedem împreună sărbătoarea celor trei fraţi: Marta, Maria şi Lazăr, sărbătoarea prietenilor lui Isus”. Numai câteva luni au lipsit pentru a putea vedea ascultată această dorință a sa: la 26 ianuarie 2021, Congregația pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor anunța că: „Suveranul Pontif Francisc a dispus ca la 29 iulie să figureze în Calendarul Roman General comemorarea sfinților Marta, Maria şi Lazăr”.

Dificultatea care a împiedicat această sărbătoare până la acel moment era datorată prudenţei datorită incertitudinii Bisericii latine cu privire la identitatea Mariei din Betania, uneori confundată cu alți protagoniști din pericopele evanghelice. Aceste îndoieli, rezolvate de acum de mult timp, au permis deja în ultimele ediții ale Martirologiului Roman să aibă la 29 iulie, în afară de comemorarea sfintei Marta, „comemorarea sfinților Lazăr, frate al sfintei Marta, pe care Domnul l-a plâns mort şi l-a înviat, şi al Mariei, sora sa, care, în timp ce Marta era ocupată în multiplele sale treburi, așezată la picioarele Domnului asculta cuvântul său”.

Dar pentru ce importanţa de a sărbători împreună pe aceşti trei fraţi? Pentru că, aşa cum a afirmat Luigi Maria Epicoco, „prietenia este alfabetul Evangheliei. Isus indică în prietenie modul pentru a trăi pe deplin creștinismul”. Evanghelia ne spune multe lucruri despre modul în care Isus trăieşte prietenia în casa din Betania, dar două lucruri sar în ochi. Primul este tocmai ceea ce citim în capitolul 11 din Evanghelia lui Ioan: în Isus care se înduioșează şi îl învie pe Lazăr găsim istoria unei prietenii care învinge moartea, cuvântul prietenului ne trage afară din mormintele noastre cele mai adânci, pentru că în ea relația este bazată pe libertate şi pe iubirea total gratuită.

Dar şi mai emoționantă este oprirea pe care o face Isus în Betania, cu şase zile înainte de Paşte, înainte de a urca la Ierusalim pentru ultima dată (In 12,1-11). În prietenii adevăraţi, Isus caută odihna, înainte de a da lumii exemplul celei mai mari iubiri (In 15,13). Şi în casa aceea, Maria unge picioarele lui Isus cu o doză exagerată de parfum, aşa cum Iuda nu ezită să observe. Dar şi în asta vedem simbolul prieteniei, care se bazează pe inutil, pe ceea ce nu trebuie să aibă un câștig, ci este un dar de pierdut. Este un dar care din afară poate să pară o înfrângere, dar care umple de parfum casa celui care trăieşte prietenia aceea (cf. In 12,3).

În eucologia modificată pentru această sărbătoare, adăugată la decret, găsim o rugăciune a zile luată din liturghierul monastic, în care se citează învierea lui Lazăr (Deus, cuius Fílius de sepúlcro ad vitam Lázarum revocávit) [Dumnezeule, Fiul tău l-a chemat înapoi la viață pe sfântul Lazăr din mormânt], ospitalitatea Martei (et in domo Marthæ dignátus est hospitári) [și a binevoit sa fie oaspete în casa sfintei Marta] şi ascultarea Mariei (cum María verbi eius meditatióne pasci mereámur) [să ne învrednicim a ne hrăni împreună cu sfânta Maria din meditarea cuvântului tău]. Trei verbe cu care liturgia ne rezumă cum să trăim prietenia în manieră evanghelică: darul vieţii, casa de locuit, urechea mereu atentă. Antifonul care pregătește la Împărtășanie pune pe buzele noastre mărturisirea de credinţă a Martei, pentru ca să putem trăi şi noi sacramentul Euharistiei, repetând în inima noastră: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume” (In 11,27).

Acest mod de a acționa al prietenilor lui Isus ne ajută să reflectăm asupra faptului că a fi creştini este o problemă de relaţii dinamice întemeiate pe iubirea Tatălui. Aşa cum ne-a amintit papa Francisc: „Oaspetele nu trebuie pur şi simplu slujit, hrănit, îngrijit în orice manieră. Este nevoie mai ales ca să fie ascultat. Amintiţi-vă bine acest cuvânt: a asculta! Pentru că oaspetele trebuie primit ca persoană, cu istoria sa, inima sa bogată în sentimente şi în gânduri, aşa încât să se poată simți cu adevărat în familie” (Angelus, 17 iulie 2016). „Isus îi iubea pe Marta şi pe sora sa Maria şi pe Lazăr” (In 11,5): în această simplă noi putem contempla toată umanitatea lui Isus care, în momentele de oboseală se refugiază în locul de odihnă, în casa prieteniei. Şi privind la Cristos ca Prietenul prin excelență, prietenia ia adevărata sa formă: vedem schiţată astfel urarea pe care Aelred de Rievaulx ne-o adresează tuturor, prieteni în Prieten: „Prietenia dintre noi să se nască în Cristos, să fie păstrată după voința lui Cristos şi să găsească în Cristos scopul său şi câștigul său!”.

Așadar, dacă noi credem că orice prietenie adevărată este un semn al iubirii lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi, rugăciunea noastră de astăzi, privind la minunăţiile pe care Domnul le face în viaţa noastră prin prietenii noştri, ar putea să fie aceasta, folosind cuvintele biblistei Rosalba Manes: „Isuse, cel mai fidel păzitor al inimii noastre, botează-ne în harul prieteniei adevărate care îşi are izvorul în Tine!”.

De Valentina Angelucci şi Valentina Contiero

(După L’Osservatore Romano, 29 iulie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu