Maria Antonia a Sfântului Iosif a fost o călugăriță capabilă să trăiască şi să transmită frumusețea credinţei prin exercițiul rugăciunii: apostolatul său s-a remarcat printr-o angajare neîncetată pentru convertirea păcătoșilor şi mântuirea sufletelor prin practica exercițiilor spirituale.

Maria Antonia a Sfântului Iosif, înainte de voturi Maria Antonia de Paz y Figueroa, s-a născut în 1730 la Silipica, Santiago del Estero, pe atunci o jurisdicție sub coroana spaniolă, actuala Republica Argentina, într-o familie patriciană şi înstărită. Încă de copilă a fost educată după valorile şi principiile creştine şi a intrat foarte repede în contact cu spiritualitatea ignaţiană. În 1745 îmbracă haina de „fericită” iezuită depunând voturile private şi, retrăgându-se în aşa-numitul locaş „Beaterio”, a început să trăiască o existență comunitară împreună cu alte surori consacrate.

În 1767, după expulzarea Societății lui Isus din teritoriile coroanei din Spania, Maria Antonia a maturat intenția de a continua apostolatul exercițiilor spirituale, considerate un bine prețios pentru persoanele de orice nivel social. Pentru acest proiect a primit consimțământul deplin al episcopului şi al autorității civile.

Metoda urmată de Maria Antonia a fost foarte simplă. De fapt, ea, imediat ce ajungea într-un oraș sau într-un sat indicate ca sediu pentru exerciții, se prezenta imediat la diferitele autorități pentru a obține respectivele permisiuni. Odată afişate anunţurile, se preocupa să invite un preot zelos şi capabil să predice şi să caute un ambient potrivit şi suficient pentru a putea găzdui, pentru circa zece zile, cam o sută de persoane. În aceste ocazii, a reuşit mereu să găsească toate cele necesare pentru întreținerea gratuită a participanților, precum şi pentru a rezolva toate problemele logistice multiple care i se prezentau.

Roadele pe care le-a sfârşitul şi la închiderea fiecărui curs au fost multiple: s-a asistat în multe cazuri la reforma obiceiurilor, la o profundă schimbare a vieţii, la extirparea viciilor, la convertirea multor păcătoşi, la abandonarea vanităţilor lumii şi la îmbunătățirea stării sacerdotale şi a vieţii călugărești atât masculine cât şi feminine. Maria Antonia a devenit pentru mulţi participanți la diferitele exerciții spirituale un exemplu de simplitate umilă şi spontană, capabilă să edifice prin disponibilitatea şi înțelepciunea sa. În 1779, după o perioadă de pelerinaj prin orașele din nord: Jujuy, Salta, Tucumán, Catamarca, La Rioja şi Córdoba (5.000 de kilometri pe jos), s-a stabilit în orașul Buenos Aires, unde a obţinut foarte repede stima şi încrederea episcopului, care i-a acordat facultăți diferite şi ample.

A introdus devoțiunea la sfântul Gaetan, actualmente foarte răspândită în Argentina unde în fiecare an peste un milion de persoane participă la sărbătorile patronale.

Credinţa sa fermă, speranţa sa extraordinară şi caritatea sa imensă faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele său au făcut-o pe Maria Antonia un instrument autentic în mâinile Domnului şi, prin apostolatul său strălucitor, ea a marcat în profunzime viaţa creştină a ambientului. Călugăriță convinsă şi entuziastă, a înfruntat cu încredere fiecare circumstanță a existenței sale, mai ales pe cele mai potrivnice. A fost iubitoare a rugăciunii, a jertfei şi a pocăinţei, până acolo încât obișnuia să meargă cu picioarele goale şi să poarte ciliciul.

În afară de asta, Maria Antonia a fost stimată pentru prudenţa sa excepțională, demonstrată mai ales în a cere sfaturi, înainte de a lua orice tip de decizie, de la persoane înțelepte şi de la autoritățile religioase. Grație amabilităţii sale a fost în măsură înfrăţească persoanele bogate cu cele sărace fără a crea neplăceri. Toate acestea i-au adus stima multor binefăcători care au dat sprijin operei sale.

Între anii 1790 şi 1792, a mers până în ținuturile din actuala Uruguay pentru a putea promova şi răspândi apostolatul său. Întorcându-se la Buenos Aires, s-a dedicat construirii unui edificiu mai mare unde să-şi desfășoare activitățile sale, realizând o casă de exerciții spirituale care funcționează şi astăzi: unica din acea perioadă încă existentă a fost recunoscută ca monument național.

În primele zile din martie 1799, slujitoarea lui Dumnezeu s-a îmbolnăvit grav. S-a stins din viaţă la 7 martie 1799, abandonată complet şi senin în mâinile Domnului. Trupul său a fost înmormântat în sărăcie absolută în cimitirul de lângă biserica „Piedad” din Buenos Aires şi, după aceea, a fost transferat în interiorul ei, unde se odihneşte într-un mausoleu, astăzi destinație de pelerinaje.

În virtutea faimei de sfințenie, a fost instrumentat din 23 octombrie 1905 până la 29 septembrie 1906, la curia din Buenos Aires, procesul informativ. După ce a obţinut decretul de introducere a cauzei, decretul de non-cult şi decretul despre scrieri, timp de câţiva ani a rămas pe loc din diferite circumstanțe.

După promulgarea Codului de Drept Canonic din 1983 şi a constituției apostolice Divinus perfectionis magister a lui Ioan Paul al II-lea, itinerarul cauzei de beatificare este reluat.

Beatificarea a avut loc la 27 august 2016 în orașul Santiago del Estero (Argentina).

Papa Francisc a autorizat publicarea decretului despre minune la 24 octombrie 2023.

Mesajul pe care ni-l lasă mărturia sa de sfințenie îl putem scoate din cuvintele pontifului însuși adresate pelerinilor argentinieni primiți în audiență ieri, 9 februarie, care subliniază: „Caritatea Mamei Antula, mai ales în slujirea celor mai nevoiași, se impune cu mare forță astăzi, în mijlocul acestei societăți care riscă să uite că individualismul radical este virusul cel mai greu de învins. Un virus care înșală. Ne face să credem că totul constă în a da frâu liber propriilor ambiții… Ea a experimentat ceea ce vrea Dumnezeu de la fiecare dintre noi, ca noi să putem descoperi chemarea sa, fiecare în propria stare de viață, oricare ar fi ea, în a face totul spre mai marea slavă a lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor”.

De Silvia Correale

(După L’Osservatore Romano, 10 februarie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu