9 mai: Duminica a VI-a a Paştelui

 „Sfântă Fecioară, luminează mințile bărbaților şi femeilor de știință, pentru ca să găsească soluții juste pentru a învinge acest virus.

Asistă pe responsabilii națiunilor, pentru ca să acționeze cu înţelepciune, grijă şi generozitate, ajutând pe cei cărora le lipsește necesarul pentru a trăi, programând soluții sociale şi economice cu clarviziune şi cu spirit de solidaritate.

Marie Preasfântă, atinge conștiințele pentru ca sumele uriașe folosite pentru a mări şi a perfecționa armamentele să fie destinate în schimb pentru a promova studii adecvate ca să prevină asemenea catastrofe în viitor.

Mamă preaiubită, fă să crească în lume sentimentul de apartenență la unica mare familie, având conştiinţa legăturii care îi unește pe toţi, pentru ca în spirit fratern şi solidar să venim în ajutorul atâtor sărăcii şi situaţii de mizerie. Încurajează fermitatea credinţei, perseverența în slujire, statornicia în rugăciune.

O, Marie, Mângâietoarea mâhniţilor, îmbrățișează pe toţi fiii tăi suferinzi şi dobândește ca Dumnezeu să intervină cu mâna sa atotputernică pentru a ne elibera de această epidemie teribilă, aşa încât viaţa să-şi poată relua în seninătate cursul său normal.

Ne încredințăm ție, care strălucești pe drumul nostru ca semn de mântuire şi de speranţă, o, milostivă, o, blândă, o, dulce Fecioară Marie. Amin”

(Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc către toţi credincioşii pentru luna mai 2020, Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 25 aprilie 2020).

„Persoana care munceşte, oricare ar fi misiunea sa, colaborează cu Dumnezeu însuși, devine un pic creator al lumii care ne înconjoară. Criza din timpul nostru, care este criză economică, socială, culturală şi spirituală, poate să reprezinte pentru toţi un apel la redescoperirea valorii, importanței şi necesității muncii pentru a da origine unei „normalităţi” noi, în care nimeni să nu fie exclus.

Munca sfântului Iosif ne aminteşte că însuşi Dumnezeu făcut om n-a disprețuit să muncească. Pierderea locului de muncă ce lovește atâția fraţi şi surori, şi care a crescut în ultimele timpuri din cauza pandemiei de Covid-19, trebuie să fie o chemare la revizuirea priorităților noastre. Să-l implorăm pe sfântul Iosif muncitorul pentru ca să putem găsi căi care să ne angajeze să spunem: niciun tânăr, nicio persoană, nicio familie fără loc de muncă!” . (Papa Francisc, Patris corde, nr. 6).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

10 mai: Luni, săptămâna a VI-a a Paştelui

Fecioară Sfântă şi Neprihănită,

Ţie, care eşti cinstea poporului nostru

şi păzitoare grijulie a oraşului nostru,

ne adresăm cu încredere şi iubire.

Tu eşti Toată Frumoasă, o, Marie!

Păcatul nu este în tine.

Trezeşte în noi toţi o reînnoită dorinţă de sfinţenie:

în cuvântul nostru să strălucească splendoarea adevărului,

în faptele noastre să răsune cântarea carităţii,

în trupul nostru şi în inima noastră să locuiască puritatea şi castitatea,

în viaţa noastră să devină prezentă toată frumuseţea Evangheliei.

Tu eşti Toată Frumoasă, o, Marie!

Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup în Tine.

Ajută-ne să rămânem în ascultare atentă a glasului Domnului:

strigătul săracilor să nu ne lase niciodată indiferenţi,

suferinţa bolnavilor şi a celui care este nevoie să nu ne găsească distanţi,

singurătatea bătrânilor şi fragilitatea copiilor să ne înduioşeze,

fiecare viaţă umană să fie mereu iubită şi venerată de noi toţi.

Tu eşti Toată Frumoasă, o, Marie!

În tine este bucuria deplină a vieţii fericite cu Dumnezeu.

Fă ca să nu pierdem semnificaţia drumului nostru pământesc:

lumina lină a credinţei să lumineze zilele noastre,

forţa mângâietoare a speranţei să orienteze paşii noştri,

căldura contagioasă a iubirii să însufleţească inima noastră,

ochii noştri ai tuturor să rămână îndreptaţi acolo, în Dumnezeu,

unde este adevărata bucurie.

Tu eşti Toată Frumoasă, o, Marie!

Ascultă rugăciunea noastră, ascultă implorarea noastră:

să fie în noi frumuseţea iubirii milostive a lui Dumnezeu în Isus,

această frumuseţe divină să ne mântuiască pe noi, oraşul nostru, lumea întreagă. Amin.

(Papa Francisc, Act de venerație către Neprihănita in Piața Spaniei cu ocazia solemnității Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, 8 decembrie 2013)

„Iosif, în rolul său de cap al familiei, l-a învățat pe Isus să fie supus părinţilor (cf. Lc 2,51), conform poruncii lui Dumnezeu (cf. Ex 20,12).

În viaţa ascunsă de la Nazaret, la școala lui Iosif, Isus a învățat să facă voința Tatălui. Aceasta voinţă a devenit hrana sa zilnică (cf. In 4,34). Chiar şi în momentul cel mai dificil al vieţii sale, trăit în Ghetsemani, a preferat să facă voința Tatălui şi nu voința proprie şi s-a făcut «ascultător până la moartea […] pe cruce» (Fil 2,8). Pentru aceasta, autorul Scrisorii către Evrei conclude că Isus «a învățat ascultarea din cele ce a pătimit» (5,8).

Din toate aceste evenimente rezultă că Iosif «a fost chemat de Dumnezeu să slujească direct persoana şi misiunea lui Isus prin exercitarea paternității sale: tocmai în acest mod el cooperează la plinătatea timpurilor la marele mister al Răscumpărării şi este cu adevărat slujitor al mântuirii»”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 3).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

11 mai: Marţi, săptămâna a VI-a a Paştelui

 „Trei cuvinte sintetizează atitudinea Mariei: ascultare, hotărâre, acţiune; ascultare, hotărâre, acţiune. Cuvinte care indică un drum şi pentru noi în faţa a ceea ce ne cere Domnul în viaţă. Ascultare, hotărâre, acţiune.

Ascultare. De unde se naşte gestul Mariei de a merge la verişoara Elisabeta? Dintr-un cuvânt al îngerului lui Dumnezeu: «Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe…» (Lc 1,36).

Maria ştie să-l asculte pe Dumnezeu. Atenţie: nu este un simplu «a auzi», un a auzi superficial, ci este «ascultarea» formată din atenţie, din primire, din disponibilitate faţă de Dumnezeu. Nu este modul distrat cu care uneori ne punem în faţa Domnului sau a celorlalţi: auzim cuvintele, dar nu ascultăm cu adevărat. Maria este atentă la Dumnezeu, îl ascultă pe Dumnezeu.

Însă Maria ascultă şi faptele, adică ea citeşte evenimentele vieţii sale, este atentă la realitatea concretă şi nu se opreşte la suprafaţă, ci merge în profunzime, pentru a-i percepe semnificaţia. Ruda Elisabeta, care este deja bătrână, aşteaptă un copil: acesta este faptul. Însă Maria este atentă la semnificaţie, ştie s-o perceapă: «La Dumnezeu nimic nu este imposibil» (Lc 1,37).

Acest lucru este valabil şi în viaţa noastră: ascultarea lui Dumnezeu care ne vorbeşte şi ascultarea şi a realităţii zilnice, atenţie la persoane, la fapte pentru că Domnul este la uşa vieţii noastre şi bate în multe moduri, pune semne pe drumul nostru; nouă ne dă capacitatea de a le vedea. Maria este mama ascultării, ascultare atentă a lui Dumnezeu şi ascultare la fel de atentă a evenimentelor vieţii” (…)

„Marie, femeie a ascultării, fă deschise urechile noastre; fă ca să ştim să ascultăm Cuvântul Fiului tău Isus printre miile de cuvinte din această lume; fă ca să ştim să ascultăm realitatea în care trăim, pe fiecare persoană pe care o întâlnim, în special pe aceea care este săracă, nevoiaşă, în dificultate” (Cuvinte ale Sfântului Părinte Francisc, Piața Sfântul Petru, Vineri, 31 mai 2013).

„Cu inimă de tată: aşa l-a iubit Iosif pe Isus, numit în toate cele patru evanghelii «fiul lui Iosif».

Cei doi evanghelişti care au scos în evidență figura sa, Matei şi Luca, relatează puţin, însă suficient pentru a da de înțeles ce tip de tată era el şi misiunea încredinţată lui de Providență. Ştim că el era un umil tâmplar (cf. Mt 13,55), logodnic al Mariei (cf. Mt 1,18; Lc 1,27); un «om drept» (Mt 1,19), gata mereu să împlinească voința lui Dumnezeu manifestată în Legea sa (cf. Lc 2,22.27.39) şi prin patru vise (cf. Mt 1,20; 2,13.19.22). După o călătorie lungă şi obositoare de la Nazaret la Betleem, l-a văzut pe Mesia născându-se într-o iesle, pentru că în altă parte «nu era loc pentru ei» (Lc 2,7). A fost martor al adorației păstorilor (cf. Lc 2,8-20) şi a magilor (cf. Mt 2,1-12), care reprezentau poporul lui Israel şi respectiv popoarele păgâne.

A avut curajul de a asuma paternitatea legală a lui Isus, căruia i-a dat numele revelat de înger: «Îi vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale» (Mt 1,21). Aşa cum se ştie, a da un nume unei persoane sau unui lucru la popoarele antice însemna a-i obține apartenența, aşa cum a făcut Adam în relatarea din Geneză (cf. 2,19-20)” . (Papa Francisc, Patris corde, Introducere).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

12 mai: Miercuri, săptămâna a VI-a a Paştelui

 „2. Al doilea cuvânt: hotărâre. Maria nu trăieşte «în grabă», cu zbucium, ci, aşa cum subliniază sfântul Luca, «medita toate aceste lucruri în inima ei» (cf. Lc 2,19.51). Chiar şi în momentul decisiv al Bunei Vestiri a îngerului, ea întreabă: «Cum va fi aceasta?» (Lc 1,34).

Dar nu se opreşte nici la momentul reflecţiei; face un pas înainte: hotărăşte. Nu trăieşte în grabă, ci numai atunci când este necesar «merge în grabă». Maria nu se lasă târâtă de evenimente, nu evită truda hotărârii. Şi asta se întâmplă fie în alegerea fundamentală care va schimba viaţa sa: «Iată, slujitoarea Domnului…» (cf. Lc 1,38), fie în alegerile mai zilnice, dar bogate şi ele în semnificaţie. Îmi vine în minte episodul nunţii din Cana (cf. In 2,1-11): şi aici se vede realismul, umanitatea, aspectul concret al Mariei, care este atentă la fapte, la probleme; vede şi înţelege dificultatea acelor doi tineri miri cărora li se termină vinul pentru sărbătoare, reflectează şi ştie că Isus poate să facă ceva şi hotărăşte să se adreseze Fiului pentru ca să intervină: «Nu mai au vin» (cf. v. 3). Hotărăşte.

În viaţă este greu să luăm hotărâri, adesea tindem să le amânăm, să lăsăm ca alţii să hotărască în locul nostru, adesea preferăm să ne lăsăm târâţi de evenimente, să urmăm moda momentului; uneori ştim ceea ce trebuie să facem, dar nu avem curajul sau ni se pare prea greu pentru că înseamnă a merge împotriva curentului. Maria la Buna Vestire, la vizitare, la nunta din Cana merge împotriva curentului, Maria merge împotriva curentului; stă în ascultarea lui Dumnezeu, reflectează şi încearcă să înţeleagă realitatea şi hotărăşte să se încredinţeze total lui Dumnezeu, hotărăşte, deşi era însărcinată, să o viziteze pe ruda bătrână, hotărăşte să se încredinţeze Fiului cu insistenţă pentru a salva bucuria nunţii”. (…)

„Marie, femeie a hotărârii, luminează mintea noastră şi inima noastră, pentru ca să ştim să ascultăm de Cuvântul Fiului tău Isus, fără şovăieli; dă-ne curajul hotărârii, de a nu ne lăsa târâţi pentru ca alţii să orienteze viaţa noastră” (Cuvinte ale Sfântului Părinte Francisc, Piața Sfântul Petru, Vineri, 31 mai 2013).

„3. Tată în ascultare

În mod analog cu ceea ce Dumnezeu a făcut cu Maria, când i-a manifestat planul său de mântuire, tot aşa i-a revelat şi lui Iosif planurile sale; şi a făcut asta prin intermediul viselor, care în Biblie, ca la toate popoarele antice, erau considerate ca unul din mijloacele cu care Dumnezeu manifestă voința sa.

Iosif este neliniștit puternic în faţa sarcinii incomprehensibile a Mariei: nu vrea «s-o expună», ci decide «să o lase în ascuns» (Mt 1,19). În primul vis îngerul îl ajută să rezolve dilema sa gravă: «nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale» (Mt 1,20-21). Răspunsul său a fost imediat: «Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul» (Mt 1,24). Cu ascultarea el a depășit drama sa şi a salvat-o pe Maria.

În al doilea vis îngerul îi poruncește lui Iosif: «Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îți voi spune, pentru că Irod are să caute copilul ca să-l ucidă» (Mt 2,13). Iosif n-a ezitat să asculte, fără a-şi pune întrebări cu privire la dificultățile pe care le va întâmpina: «Sculându-se, a luat copilul şi pe mama lui în timpul nopții şi a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Irod» (Mt 2,14-15)” . (Papa Francisc, Patris corde, nr. 3).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

13 mai: Joi, săptămâna a VI-a a Paştelui

„3. Al treilea cuvânt: acţiune.

 Maria a pornit la drum şi «a mers în grabă…» (cf. Lc 1,39). Duminica trecută subliniam acest mod de a face al Mariei: în pofida dificultăţilor, a criticilor pe care poate că le-a primit datorită hotărârii sale de a pleca, nu se opreşte în faţa la nimic. Şi aici porneşte «în grabă».

În rugăciune, în faţa lui Dumnezeu care vorbeşte, în reflecţia şi meditaţia asupra faptelor vieţii sale, Maria nu se grăbeşte, nu se lasă cuprinsă de moment, nu se lasă târâtă de evenimente. Însă atunci când îi este clar ce îi cere Dumnezeu, ceea ce trebuie să facă, nu zăboveşte, nu întârzie, ci merge «în grabă». Sfântul Ambroziu comentează: «harul Duhului Sfânt nu comportă încetineli» (Expos. Evang. sec. Lucam, II, 19: PL 15,1560). Acţiunea Mariei este o consecinţă a ascultării sale faţă de cuvintele îngerului, dar unită cu iubirea: merge la Elisabeta pentru a se face utilă; şi în această ieşire din casa sa, din ea însăşi, din iubire, duce ceea ce are mai preţios: pe Isus; îl duce pe Fiul.

Uneori şi noi ne oprim la ascultarea, la reflecţia asupra a ceea ce ar trebui să facem, probabil ne este şi clară hotărârea pe care trebuie să o luăm, dar nu facem trecerea la acţiune. Şi mai ales nu ne punem în joc pe noi înşine mişcându-ne «în grabă» spre ceilalţi pentru a le duce ajutorul nostru, înţelegerea noastră, caritatea noastră; pentru a duce şi noi, asemenea Mariei, ceea ce avem mai preţios şi ceea ce am primit, pe Isus şi Evanghelia sa, cu cuvântul şi mai ales cu mărturia concretă a acţiunii noastre. (…)

„Marie, femeie a acţiunii, fă ca mâinile noastre şi picioarele noastre să se mişte „în grabă” spre ceilalţi, pentru a duce caritatea şi iubirea Fiului tău Isus, pentru a duce, asemenea ţie, în lume lumina Evangheliei. Amin” (Cuvinte ale Sfântului Părinte Francisc, Piața Sfântul Petru, Vineri, 31 mai 2013).

„În Egipt, Iosif, cu încredere şi răbdare, a așteptat de la înger anunțul promis pentru a se întoarce în ţara sa. Imediat ce mesagerul divin, într-un al treilea vis, după ce l-a informat că au murit cei care căutau să-l ucidă pe copil, îi poruncește să se ridice, să ia cu el copilul şi pe mama sa şi să se întoarcă în ţara lui Israel (cf. Mt 2,19-20), el ascultă încă o dată fără a ezita: «Sculându-se, a luat copilul şi pe mama lui şi a intrat în ţara lui Israel» (Mt 2,21).

Însă în timpul călătoriei de întoarcere, «auzind că Arhelau domnea în Iudeea în locul tatălui său, Irod, s-a temut să meargă acolo. Înştiinţat în vis, s-a dus în părţile Galileii şi a venit să locuiască în cetatea numită Nazaret» (Mt 2,22-23).

La rândul său, evanghelistul Luca prezintă că Iosif a înfruntat călătoria lungă şi anevoioasă de la Nazaret la Betleem, conform legii împăratului Cezar August referitoare la recensământ, pentru a se înscrie în cetatea sa de origine. Şi tocmai în această circumstanță s-a născut Isus (cf. 2,1-7) şi a fost înscris în registrul imperiului, ca toţi ceilalți copii.

Sfântul Luca se preocupă, îndeosebi, să afirme că părinţii lui Isus respectau toate prescripţiile Legii: riturile circumciziunii lui Isus, al purificării Mariei după naștere, al oferirii primului născut lui Dumnezeu (cf. 2,21-24).

În fiecare circumstanță a vieţii sale, Iosif a știut să rostească «fiat»-ul său, ca Maria la Bunavestire şi Isus în Ghetsemani”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 3).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

14 mai: Vineri, Sărbătoarea sfântului Matia apostol

 „Fecioară şi Mamă Marie,

tu care, mişcată de Duhul,

ai primit Cuvântul vieţii

în profunzimea credinţei tale umile,

totalmente dăruită Celui Veşnic,

ajută-ne să spunem «da»-ul nostru

în urgenţa, mai imperioasă ca oricând,

de a face să răsune Vestea Bună a lui Isus.

Tu, plină de prezenţa lui Cristos,

ai dus bucuria lui Ioan Botezătorul,

făcându-l să tresalte de bucurie în sânul mamei sale.

Tu, tresăltând de jubilare,

ai cântat minunăţiile Domnului.

Tu, care ai rămas neclintită în faţa Crucii

cu o credinţă fermă,

şi ai primit mângâierea bucuroasă a învierii,

i-ai adunat pe discipoli în aşteptarea Duhului

pentru ca să se nască Biserica evanghelizatoare.

Dobândeşte-ne acum o nouă ardoare de înviaţi

pentru a duce tuturor Evanghelia vieţii

care învinge moartea.

Dă-ne sfânta îndrăzneală de a căuta noi drumuri

pentru ca să ajungă la toţi

darul frumuseţii care nu se stinge” (Papa Francisc, Evangelii gaudium, 288).

„De atâtea ori, în viaţa noastră, se întâmplă evenimente a căror semnificație n-o înţelegem. Prima noastră reacție este adesea de dezamăgire şi răzvrătire. Iosif lasă deoparte raționamentele sale pentru a face spațiu la ceea ce se întâmplă şi, oricât de misterios poate să apară în ochii săi, el îl primeşte, îşi asumă responsabilitatea şi se reconciliază cu propria istorie. Dacă nu ne reconciliem cu istoria noastră, nu vom reuși nici să facem un pas ulterior, pentru că am rămâne mereu ostatici ai așteptărilor noastre şi ai dezamăgirilor noastre.

Viaţa spirituală pe care Iosif ne-o arată nu este o cale care explică, ci o cale care primeşte. Numai pornind de la această primire, de la această reconciliere, se poate intui şi o istorie mai mare, o semnificație mai profundă. Par să răsune cuvintele arzătoare ale lui Iob, care la invitaţia soției de a se răzvrăti pentru tot răul care i se întâmplă răspunde: «Dacă binele îl primim de la Dumnezeu, răul să nu-l primim?» (Iob 2,10).

Iosif nu este un om resemnat în mod pasiv. Protagonismul său este unul curajos şi puternic. Primirea este un mod prin care se manifestă în viaţa noastră darul tăriei care ne vine de la Duhul Sfânt. Numai Domnul ne poate da forţa de a primi viaţa aşa cum este, de a face spațiu şi acelei părţi contradictorii, neașteptate, dezamăgitoare a existenței. Venirea lui Isus în mijlocul nostru este un dar al Tatălui, pentru ca fiecare să se reconcilieze cu trupul propriei istorii chiar şi atunci când n-o înţelege până la capăt”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 4).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

15 mai: Sâmbătă, săptămâna a VI-a a Paştelui

„Există un stil marian în activitatea evanghelizatoare a Bisericii. Pentru că de fiecare dată când privim la Maria credem din nou în forţa revoluţionară a duioşiei şi a afectului. În ea vedem că umilinţa şi duioşia nu sunt virtuţi ale celor slabi ci ale celor puternici, care nu au nevoie să-i maltrateze pe alţii pentru a se simţi importanţi. Privind la ea descoperim că aceea care-l lăuda pe Dumnezeu pentru că «i-a dat jos de pe tronuri pe cei puternici» şi «pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale» (Lc 1,52.53) este aceeaşi care asigură căldură domestică căutării noastre de dreptate. Este şi aceea care păstrează cu grijă «toate aceste cuvinte meditându-le în inima ei» (Lc 2,19).

Maria ştie să recunoască urmele Duhului lui Dumnezeu în marile evenimente şi chiar în cele care par imperceptibile. Este contemplativă a misterului lui Dumnezeu în lume, în istorie şi în viaţa zilnică a fiecăruia şi a tuturor.

Este femeia rugătoare şi muncitoare la Nazaret şi este şi Stăpâna noastră a grijii, aceea care pleacă din satul său pentru a-i ajuta pe alţii «în grabă» (Lc 1,39). Această dinamică de dreptate şi de duioşie, de contemplaţie şi de drum spre alţii este ceea ce face din ea un model eclezial pentru evanghelizare. Îi cerem ca să ne ajute cu rugăciunea sa maternă pentru ca Biserica să devină o casă pentru mulţi, o mamă pentru toate popoarele şi să facă posibilă naşterea unei lumi noi. Este Cel Înviat care ne spune, cu o putere care ne umple de încredere imensă şi de speranţă foarte puternică: «Eu fac noi toate lucrurile» (Ap 21,5)” (Papa Francisc, Evangelii gaudium, 288).

„4. Tată în primire

Iosif o primeşte pe Maria fără a pune condiții preventive. Se încrede în cuvintele îngerului. Nobleţea inimii sale îl face să subordoneze carităţii ceea ce a învăţat prin lege; şi astăzi, în această lume în care violenţa psihologică, verbală şi fizică asupra femeii este evidentă, Iosif se prezintă ca figură de bărbat respectuos, delicat care, deşi nu are toate informaţiile, se decide pentru reputaţia, demnitatea şi viaţa Mariei. Şi în îndoiala sa despre modul de a acţiona în cel mai bun mod, Dumnezeu l-a ajutat să aleagă luminând judecata sa”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 4).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.