16 mai: Duminica a VII-a a Paştelui

„Tu, Fecioară a ascultării şi a contemplaţiei,

mamă a iubirii, mireasă a nunţii veşnice,

mijloceşte pentru Biserică, pentru care eşti icoană preacurată,

ca niciodată să nu se închidă şi niciodată să nu se oprească

în pasiunea sa pentru a instaura Împărăţia.

Stea a noii evanghelizări,

ajută-ne să strălucim în mărturia comuniunii,

a slujirii, a credinţei arzătoare şi generoase,

a dreptăţii şi a iubirii faţă de cei săraci,

pentru ca bucuria Evangheliei

să ajungă până la marginile pământului

şi nicio periferie să nu fie lipsită de lumina sa.

Mamă a Evangheliei vii,

izvor de bucurie pentru cei mici,

roagă-te pentru noi.

Amin. Aleluia” (Papa Francisc, Evangelii gaudium, 288).

„5. Tată cu un curaj creativ

Însă dacă prima etapă a fiecărei vindecări interioare adevărate este primirea propriei istorii, adică a face spațiu în noi înșine şi pentru ceea ce n-am ales în viaţa noastră, este nevoie să se adauge o altă caracteristică importantă: curajul creativ. El reiese mai ales atunci când se întâlnesc dificultăți. De fapt, în faţa unei dificultăți putem să ne oprim şi să părăsi terenul, sau să ne angajăm în vreun fel. Uneori chiar dificultățile scot din fiecare dintre noi resurse pe care nici măcar nu credeam că le avem.

De multe ori, citind «Evangheliile copilăriei», ne vine să ne întrebăm de ce Dumnezeu n-a intervenit în manieră directă şi clară. Însă Dumnezeu intervine prin intermediul evenimentelor şi persoanelor. Iosif este omul prin care Dumnezeu se îngrijește de începuturile istoriei răscumpărării. El este adevărata „minune” cu care Dumnezeu îl salvează pe Prunc şi pe mama sa. Cerul intervine încrezându-se în curajul creativ al acestui om, care ajungând la Betleem şi negăsind o locuință unde Maria să poată naște, aranjează un grajd şi îl pregătește, pentru ca să devină cât mai mult posibil un loc primitor pentru Fiul lui Dumnezeu care vine în lume (cf. Lc 2,6-7). În faţa pericolului ameninţător al lui Irod, care vrea să-l ucidă pe Prunc, încă o dată în vis Iosif este alertat pentru a-l apăra pe Prunc, şi în miezul nopții organizează fuga în Egipt (cf. Mt 2,13-14)”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 5).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

17 mai: Luni, săptămâna a VII-a a Paştelui

„Putem spune că în Fericita Fecioară Maria se adevereşte lucrul asupra căruia am insistat anterior, adică faptul că acela care crede este implicat total în mărturisirea sa de credinţă. Maria este strâns asociată, datorită legăturii sale cu Isus, la ceea ce credem.

În zămislirea feciorelnică a Mariei avem un semn clar al filiaţiei divine a lui Cristos. Originea veşnică a lui Cristos este în Tatăl, El este Fiul în sens total şi unic; şi pentru aceasta se naşte în timp fără intervenţia bărbatului. Fiind Fiu, Isus poate să aducă lumii un nou început şi o nouă lumină, plinătatea iubirii fidele a lui Dumnezeu care se încredinţează oamenilor.

Pe de altă parte, adevărata maternitate a Mariei a asigurat pentru Fiul lui Dumnezeu o adevărată istorie umană, un adevărat trup în care va muri pe cruce şi va învia din morţi. Maria îl va însoţi până la cruce (cf. In 19,25), de unde maternitatea sa se va extinde la fiecare discipol al Fiului său (cf. In 19,26-27).

Va fi prezent şi în cenacol, după Învierea şi Înălţarea lui Isus, pentru a implora cu Apostolii darul Duhului Sfânt (cf. Fap 1,14). Mişcarea de iubire dintre Tatăl şi Fiul în Duhul a parcurs istoria noastră; Cristos ne atrage la Sine pentru a ne putea mântui (cf. In 12,32). În centrul credinţei se află mărturisirea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, născut din femeie, care ne introduce, prin darul Duhului Sfânt, în filiaţia adoptivă (cf. Gal 4,4-6)”. (Papa Francisc, Lumen fidei, 59).

„În planul mântuirii nu se poate despărți Fiul de Mamă, de aceea care «înaintat în peregrinarea credinţei şi a păstrat cu fidelitate unirea sa cu Fiul până la cruce».

Întotdeauna trebuie să ne întrebăm dacă protejăm cu toate forţele noastre pe Isus şi pe Maria, care în mod misterios sunt încredințați responsabilității noastre, îngrijirii noastre, pazei noastre. Fiul Atotputernicului vine în lume asumând o condiție de mare slăbiciune. Devine unul care are nevoie de Iosif pentru a fi apărat, protejat, îngrijit, crescut. Dumnezeu se încrede în acest om, aşa cum face Maria, care în Iosif îl găsește pe cel care nu numai că vrea să-i salveze viaţa, ci va avea grijă mereu de ea şi de Prunc. În acest sens sfântul Iosif nu poate să nu fie Păzitorul Bisericii, pentru că Biserica este prelungirea Trupului lui Cristos în istorie, şi în acelaşi timp în maternitatea Bisericii este adumbrită maternitatea Mariei. Continuând să protejeze Biserica, Iosif continuă să-l protejeze Pruncul şi pe mama sa, şi noi iubind Biserica să continuăm să iubim Pruncul şi pe mama sa.

Acest Prunc este cel care va spune: «Tot ceea ce aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut» (Mt 25,40). Astfel fiecare nevoiaș, fiecare sărac, fiecare suferind, fiecare muribund, fiecare străin, fiecare deținut, fiecare bolnav sunt «Pruncul» pe care Iosif continuă să-l păzească. Iată pentru ce sfântul Iosif este invocat ca ocrotitor al celor lipsiți, al celor nevoiași, al celor exilaţi, al celor mâhniți, al celor săraci, al muribunzilor. Şi iată pentru ce Biserica nu poate să nu-i iubească înainte de toate pe cei din urmă, pentru că Isus a pus în ei o preferință, o personală identificare a sa. De la Iosif trebuie să învățăm aceeaşi grijă şi responsabilitate: a-l iubi pe Prunc şi pe mama sa; a iubi sacramentele şi caritatea; a iubi Biserica şi pe săraci. Fiecare dintre aceste realităţi este întotdeauna Pruncul şi mama sa”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 5).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

18 mai: Marţi, săptămâna a VII-a a Paştelui

„La Psalm am recitat: «Cântaţi Domnului un cântec nou pentru că a făcut lucruri minunate» (Ps 97,1). Astăzi suntem în faţa unuia din lucrurile minunate ale Domnului: Maria! O creatură umilă şi slabă ca noi, aleasă pentru a fi Mamă a lui Dumnezeu, Mamă a Creatorului său. […]

Dumnezeu ne surprinde; tocmai în sărăcie, în slăbiciune, în umilinţă se manifestă şi ne dăruieşte iubirea sa care ne mântuieşte, ne vindecă, ne dă forţă. Cere numai să urmăm cuvântul său şi să ne încredem în El. Aceasta este experienţa Fecioarei Maria: în faţa veştii îngerului, nu ascunde uimirea sa. Este uimirea de a vedea că Dumnezeu, pentru a se face om, a ales chiar pe ea, o simplă tânără din Nazaret, care nu trăieşte în palatele puterii şi ale bogăţiei, care n-a făcut lucruri extraordinare, dar care este deschisă la Dumnezeu, ştie să se încreadă în El, chiar dacă nu înţelege tot: «Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău» (Lc 1,38). Este răspunsul său.

Dumnezeu ne surprinde mereu, strică schemele noastre, pune în criză proiectele noastre şi ne spune: încrede-te în mine, nu-ţi fie frică, lasă-te surprins, ieşi din tine însuţi şi urmează-mă! Astăzi să ne întrebăm cu toţii dacă ne este frică de ceea ce Dumnezeu ar putea să ne ceară sau de ceea ce ne cere. Mă las surprins de Dumnezeu, aşa cum a făcut Maria, sau mă închid în siguranţele mele, siguranţe materiale, siguranţe intelectuale, siguranţe ideologice, siguranţe ale proiectelor mele? Îl las cu adevărat pe Dumnezeu să intre în viaţa mea? Cum îi răspund?” (Papa Francisc, Omilie, duminică, 13 octombrie 2013).

„La o lectură superficială a acestor relatări avem mereu impresia că lumea este în voia celor tari şi a celor puternici, însă «vestea bună» a Evangheliei constă în a arăta că, în pofida prepotenței şi violenței dominatorilor pământești, Dumnezeu găsește mereu modul pentru a realiza planul său de mântuire.

Uneori şi viaţa noastră pare în voia puterilor tari, însă Evanghelia ne spune că ceea ce contează Dumnezeu reușește mereu să salveze, cu condiția să folosim acelaşi curaj creativ al tâmplarului din Nazaret, care ştie să transforme o problemă într-o oportunitate punând în faţă mereu încrederea în Providență”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 5).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

19 mai: Miercuri, săptămâna a VII-a a Paştelui

„Maria a spus «da»-ul său lui Dumnezeu, un «da» care a tulburat umila sa existenţă de la Nazaret, dar n-a fost unicul, ba chiar a fost numai primul dintre atâţia «da» rostiţi în inima sa în momentele sale de bucurie, ca şi în cele de durere, atâţia „da” culminaţi în cel sub Cruce.

Astăzi, aici sunt atâtea mame; gândiţi-vă până la ce punct a ajuns fidelitatea Mariei faţă de Dumnezeu: a-l vedea pe unicul său Fiu pe Cruce. Femeia fidelă, în picioare, distrusă înăuntru, dar fidelă şi puternică. Şi eu mă întreb: sunt un creştin „cu întreruperi”, sau sunt un creştin mereu? Cultura provizoriului, a relativului intră şi în trăirea credinţei.

Dumnezeu ne cere să-i fim fideli, în fiecare zi, în acţiunile zilnice şi adaugă că, deşi uneori nu-i suntem fideli, El este mereu fidel şi cu milostivirea sa nu încetează să ne întindă mâna pentru a ne ridica, să ne încurajeze ca să reluăm drumul, să ne întoarcem la El şi să-i spunem slăbiciunea noastră pentru ca să ne dăruiască forţa sa. Şi acesta este drumul definitiv: mereu cu Domnul, chiar şi în slăbiciunile noastre, chiar şi în păcatele noastre. Să nu mergem niciodată pe drumul provizoriului. Acest lucru ne ucide. Credinţa este fidelitate definitivă, ca aceea a Mariei” (Papa Francisc, Omilie, duminică, 13 octombrie 2013).

„1. Tată iubit

Măreția sfântului Iosif constă în faptul că el a fost soțul Mariei şi tatăl lui Isus. Ca atare, «s-a pus în slujba întregului plan de mântuire», aşa cum afirmă sfântul Ioan Gură de Aur.

Sfântul Paul al VI-lea afirmă că paternitatea lui s-a exprimat concret «în faptul de a fi făcut din viaţa sa o slujire, o jertfă, pentru misterul întrupării şi pentru misiunea răscumpărătoare care este legată de ea: în faptul de a se fi folosit de autoritatea legală, care-i revenea asupra Sfintei Familii, pentru a face din ea totală dăruire de sine, a vieţii sale, a muncii sale; în faptul de a fi convertit vocația sa umană la iubirea familială în jertfirea supraumană de sine, a inimii sale şi a oricărei capacități, în iubirea pusă în slujba lui Mesia germinat în casa sa»”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 1).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

20 mai: Joi, săptămâna a VII-a a Paştelui

„Să privim la Maria: după Buna Vestire, primul gest pe care-l face este de caritate faţă de ruda sa în vârstă Elisabeta; şi primele cuvinte pe care le rosteşte sunt: «Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul», adică o cântare de laudă şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu nu numai pentru ceea ce a săvârşit în ea, ci pentru acţiunea sa în toată istoria mântuirii.

Totul este dar al său. Dacă noi putem înţelege că totul este dar al lui Dumnezeu, câtă fericire în inima noastră! Totul este dar al său. El este forţa noastră! A spune mulţumesc este aşa de uşor, totuşi aşa de dificil! De câte ori ne spunem mulţumesc în familie? Este unul din cuvintele cheie ale convieţuirii. «Vă rog», «scuze», «mulţumesc»: dacă într-o familie se spun aceste trei cuvinte, familia merge înainte. «Vă rog», «scuze», «mulţumesc». De câte ori spunem «mulţumesc» în familie? De câte ori spunem mulţumesc celui care ne ajută, care ne este aproape, care ne însoţeşte în viaţă?

Adesea considerăm totul meritat! Şi asta se întâmplă şi cu Dumnezeu. Este uşor a merge la Domnul pentru a cere ceva, dar a merge pentru a-i mulţumi: «Eh, nu-mi vine».

Continuând Euharistia să invocăm mijlocirea Mariei, pentru ca să ne ajute să ne lăsăm surprinşi de Dumnezeu fără rezistenţe, să-i fim fideli în fiecare zi, să-l lăudăm şi să-i mulţumim pentru că El este forţa noastră. Amin” (Papa Francisc, Omilie, duminică, 13 octombrie 2013).

„Pentru acest rol al său în istoria mântuirii, sfântul Iosif este un tată care a fost iubit mereu de poporul creştin, aşa cum demonstrează faptul că în toată lumea i-au fost dedicate numeroase biserici; că multe institute călugărești, confraternități şi grupuri ecleziale s-au inspirat din spiritualitatea sa şi i-au purtat numele; şi că în cinstea sa se desfășoară de secole diferite reprezentări sacre.

Atâția sfinţi şi sfinte au fost cinstitorii săi pasionați, între care Tereza de Avila, care l-a adoptat ca avocat şi mijlocitor, recomandându-se mult lui şi primind toate harurile pe care le cerea; încurajată de propria experienţă, sfânta îi convingea pe alţii să fie cinstitorii lui.

În fiecare manual de rugăciuni se găsește vreo rugăciune către sfântul Iosif. Invocații deosebite îi sunt adresate în fiecare zi de miercuri şi în special în timpul întregii luni martie, dedicată lui în mod tradițional”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 1).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

21 mai: Vineri, săptămâna a VII-a a Paştelui

 „Isus de pe cruce îi spune Mariei, indicându-l pe Ioan: «Femeie, iată fiul tău!», iar lui Ioan: «Iată mama ta!» (cf. In 19,26-27).

În acel discipol noi toţi suntem reprezentaţi: Domnul ne încredinţează în mâinile pline de iubire şi de duioşie ale Mamei, pentru ca să simţim sprijinul ei în înfruntarea şi învingerea dificultăţilor din drumul nostru uman şi creştin; să nu ne fie frică de dificultăţi, să le înfruntăm cu ajutorul mamei.

O mamă bună nu numai îi însoţeşte pe copii în creştere, nu evitând problemele, provocările vieţii; o mamă bună ajută şi la luarea deciziilor definitive cu libertate. Acest lucru nu este uşor, o mamă ştie să facă asta. Dar ce înseamnă libertate? Desigur nu înseamnă a face tot ceea ce se vrea, a se lăsa dominaţi de patimi, a trece de la o experienţă la alta fără discernământ, a urma modele timpului; libertate nu înseamnă, ca să spunem aşa, a arunca tot ceea ce nu place pe fereastră. Nu, aceea nu este libertate! Libertatea ne este dăruită pentru ca să ştim să facem alegeri bune în viaţă! Maria ca mamă bună ne educă să fim, ca Ea, capabili să facem alegeri definitive; alegeri definitive, în acest moment în care domneşte, ca să spunem aşa, filozofia provizoriului. Este atât de dificil a se angaja în viaţă în mod definitiv. Şi ea ne ajută să facem alegeri definitive cu acea libertate deplină cu care a răspuns «da» la planul lui Dumnezeu cu privire la viaţa ei (cf. Lc 1,38).

Iubiţi fraţi şi surori, cât de dificil este, în timpul nostru, să se ia decizii definitive! Ne seduce provizoriul. Suntem victime ale unei tendinţe care ne împinge la acest aspect provizoriu… ca şi cum am dori să rămânem adolescenţi. Este un pic fascinaţia de a rămâne adolescenţi, şi asta pentru toată viaţa! Să nu ne fie frică de angajamentele definitive, de angajamentele care implică şi interesează toată viaţa! În acest mod, viaţa noastră va fi rodnică! Şi asta este libertate: a avea curajul de a lua aceste decizii cu măreţie.

Toată existenţa Mariei este un imn adus vieţii, un imn de iubire adus vieţii: l-a născut pe Isus în trup şi a însoţit naşterea Bisericii pe Calvar şi în cenacol” (Cuvinte ale Sfântului Părinte Francisc, Bazilica papală „Santa Maria Maggiore”, sâmbătă, 4 mai 2013).

„De fiecare dată când ne găsim în condiția de a exercita paternitatea, trebuie să ne amintim mereu că nu este niciodată exercitare de posesie, ci «semn» care face trimitere la o paternitate mai înaltă. Într-un anumit sens, toţi suntem mereu în condiția lui Iosif: umbră a unicului Tată ceresc, care «face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepți şi peste cei nedrepți» (Mt 5,45); şi umbră care-l urmează pe Fiul”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 7).

Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

22 mai: Sâmbătă, săptămâna a VII-a a Paştelui

 „Este o realitate: Maria ne duce mereu la Isus. Este o femeie de credinţă, o adevărată credincioasă. Putem să ne întrebăm: cum a fost credinţa Mariei?

Primul element al credinţei sale este acesta: credinţa Mariei desface nodul păcatului (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia dogmatică Lumen gentium, 56).

Ce înseamnă? Părinţii conciliari (de la Vatican II) au preluat o expresie a sfântului Irineu care spune: «Nodul neascultării Evei a avut desfacerea sa cu ascultarea Mariei; ceea ce fecioara Eva a legat cu necredinţa sa, fecioara Maria a desfăcut cu credinţa sa» (Adversus haereses III, 22, 4).

Iată «nodul» neascultării, «nodul» necredinţei. Când un copil nu ascultă de mama sau de tata, am putea spune că se formează un mic «nod». Asta se întâmplă dacă copilul acţionează dându-şi seama de ceea ce face, în special dacă la mijloc este o minciună; în acel moment nu se încrede în mama şi în tata. Voi ştiţi de câte ori se întâmplă asta! Atunci relaţia cu părinţii are nevoie să fie curăţată de această lipsă şi, de fapt, se cere iertare, pentru ca să fie din nou armonie şi încredere. Ceva asemănător se întâmplă în raportul nostru cu Dumnezeu. Când noi nu-l ascultăm, nu urmăm voinţa sa, săvârşim acţiuni concrete în care arătăm lipsa de încredere în El – şi acesta este păcatul –, se formează un nod în interioritatea noastră. Şi aceste noduri ne iau pacea şi seninătatea. Sunt periculoase, pentru că din mai multe noduri poate să rezulte o încâlcire, care este tot mai dureroasă şi tot mai greu de desfăcut” (Cuvinte ale Sfântului Părinte Francisc, cu ocazia Anului Credinţei, Piața Sfântul Petru, sâmbătă, 12 octombrie 2013).

„2. Tată în duioșie

Iosif l-a văzut pe Isus crescând zi după zi «în înţelepciune, vârstă şi har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor» (Lc 2,52). Aşa cum a făcut Domnul cu Israel, tot aşa el «l-a învățat să meargă, ţinându-l de mână: era pentru el ca un tată care îl ridică pe copilul său la obraz, se apleca asupra lui pentru a-i da de mâncare» (cf. Os 11,3-4).

Isus a văzut duioșia lui Dumnezeu în Iosif: «Aşa cum un tată îşi iubește copiii, aşa îi iubește Domnul pe cei care se tem de el» (Ps 103,13).

Iosif cu siguranţă a auzit răsunând în sinagogă, în timpul rugăciunii Psalmilor, că Dumnezeul lui Israel este un Dumnezeu al duioşiei, care este bun faţă de toţi şi «el îşi arată dragostea faţă de orice făptură» (Ps 145,9)”. (Papa Francisc, Patris corde, nr. 2).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.