Sfințenia nu are vârstă și experiența Bisericii a atestat acest lucru încă de la origini. La Carlo Acutis și Pier Giorgio Frassati, această realitate capătă o elocvență deosebită pentru modul în care o întruchipează în contexte mai apropiate de imaginația noastră: cultura digitală în cazul lui Carlo, fervoarea socială și politică a secolului al XX-lea în cea a lui Pier Giorgio. Ele ne amintesc că sfințenia nu se realizează cu titluri și nu se măsoară în funcție de parametrii succesului, ci se realizează lăsându-ne transformați de iubirea lui Dumnezeu, care ne deschide slujirii celorlalți în caritate și ne face ziditori ai păcii în milostivire.

Ceea ce reiese este un criteriu diferit pentru a pune sub semnul întrebării sensul unei vieți „de succes”. Ceea ce în ochii lumii poate părea un eșec sau marginal capătă un sens surprinzător, în timp ce succesul, prestigiul și recunoașterea încetează să mai fie măsura existenței. Într-o epocă în care modelele imaginarului colectiv sunt adesea legate de vizibilitate și notorietate, Acutis și Frassati ne invită să punem sub semnul întrebării ceea ce alegem să admirăm și calitățile umane cărora le recunoaștem valoare exemplară. Fiecare sfânt aparține pe deplin timpului său și poartă semnele, întrebările și chiar contradicțiile acestuia. Totuși, în diversitatea vieților lor, reiese ceva care transcende veacurile: capacitatea Evangheliei de a se întrupa în existențe mereu schimbătoare, fără a-și pierde puterea și adevărul.

Dar ce înseamnă, astăzi, să răspundem chemării la sfințenie într-o epocă de inovație tehnologică extraordinară, în care orizontul omenirii riscă uneori să coincidă cu cel al tehnologiei și să închidă transcendența? Este sfințenia un dar rezervat puținilor sau celor din afara vieții de zi cu zi sau o posibilitate reală care îi provoacă chiar și pe cei care trăiesc viața de zi cu zi din ce în ce mai mult imersați în așa-numita „info-sferă”? Tocmai în acest mediu se deschide un nou spațiu pentru mărturii credibile. După cum amintește Papa Leon al XIV-lea în Magnifica humanitas, chiar și în era inteligenței artificiale, suntem chemați să păstrăm acea „omenire magnifică” care își găsește plinătatea în Cristos și pe care nicio mașină nu o poate înlocui. Acutis a demonstrat concret cum însuși mediul digital poate fi locuit din această perspectivă, folosindu-l ca instrument pentru a proclama credința și a cultiva relații autentic umane. Digitalul face acum parte din realitatea noastră, dar nu-i epuizează orizontul. Poate fi locuit fără a-l absolutiza și folosit fără a-l abuza, devenind și un spațiu pentru evanghelizare, așa cum a demonstrat Jubileul misionarilor digitali și al influencer-ilor catolici celebrat anul trecut.

Acutis și Frassati ne amintesc că sfințenia nu este o viață fără trup, ci o înrădăcinare mai profundă în umanitate, iluminată de har în timpul și locul în care fiecare dintre noi este chemat să trăiască. Exemplul lor nu ne invită să fugim de prezent, ci să-i transfigurăm sensul, arătând cum Evanghelia conduce de la sine la noi, în aici și acum. „În sus”, a scris Pier Giorgio Frassati pe o fotografie de munte, nu ca o invitație la excelență, ci ca o reamintire a faptului că viața creștină este un drum de asceză (= urcare). Sfinții ne amintesc că nu Evanghelia trebuie coborâtă la măsura posibilităților noastre, ci mai degrabă noi, susținuți de har, suntem chemați la vârfurile luminoase pe care le dezvăluie.

La un an de la canonizarea lor (7 septembrie), într-o lume încă marcată de război, mărturia lui Acutis și Frassati rămâne la fel de puternică ca întotdeauna. Sfințenia nu este o moștenire a trecutului și nici un ideal de neatins. Este o posibilitate reală și, mai presus de toate, un răspuns radical la căutarea sensului, a iubirii și a păcii care pătrunde în fiecare epocă și în fiecare generație. O căutare care pătrunde în viața de zi cu zi a bărbaților și femeilor care, dincolo de granițe și afilieri, doresc mai presus de toate să trăiască, să se întâlnească și să-și construiască viitorul în pace.

Faptul că mărturia sfinților continuă să reaprindă și să hrănească speranța și credința în inimile oamenilor de toate vârstele, în fiecare timp, loc și condiție, arată cum mesajul Evangheliei continuă să transcende veacurile și să ajungă la viața oamenilor. Lumini „mici”, dar capabile să lumineze laturile întunecate ale fiecărei epoci. Și acesta este poate cel mai mare miracol.

De Francesco Recanati

(După L’Osservatore Romano, 4 septembrie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu