„O minune pe care o datorăm credinţei celui care s-a rugat în jurul căpătâiului acestei fetițe bolnave” cu probleme neurologice grave, „în condiții practic disperate”. Astfel se exprimă postulatorul cauzei de beatificare a lui Ioan Paul I, cardinalul Beniamino Stella, prefect emerit al Congregației pentru Cler şi originar din dieceza de Vittorio Veneto, care a avut ca episcop pe Albino Luciani din 1959 până în 1969, vorbește despre minunea care va permite în curând să-l venerăm ca fericit pe „Papa zâmbetului”. Iată interviul său la mass-media vaticane.
Cardinal Beniamino Stella, ca unul din Veneto, din provincia Treviso şi din dieceza Vittorio, care sunt sentimentele dumneavoastră pentru această mare veste, atât de așteptată şi cum credeți că va fi primită în ținutul dumneavoastră?
Eu l-am cunoscut pe cel care a fost episcopul meu, monseniorul Albino Luciani, am participat la hirotonirea sa episcopală, în prima mea călătorie la Roma, în 1958. Era un episcop iubit de popor, iubit de preoţi şi a rămas practic ca episcop tot timpul în Veneto, mai întâi ca episcop la Vittorio Veneto, cam zece ani, apoi aproape nouă ani ca patriarh de Veneția. Proveniența sa familială, din Belluno de unde venea, l-a făcut mereu foarte îndrăgit, şi printr-un stil de viaţă foarte simplu, foarte uman şi foarte sobru, însă şi cu o puternică identitate creştină şi sacerdotală. Întâlnesc şi acum oameni care îmi spune: „M-a miruit, l-am întâlnit” şi toţi vorbesc bine despre acest episcop, pentru că şi-l amintesc cu un zâmbet, cu multă umanitate. Desigur este o veste splendidă, aceasta a decretului papal. Îmi imaginez că va fi sunetul clopotelor, dar mai ales va fi bucuria în inimă din partea atâtor preoţi şi a atâtor credincioşi din Veneto, pentru că este un preot, un episcop cu adevărat în ținutul Veneto. Le-a păstrat mereu, nu le-a ascuns niciodată şi este amintit tocmai pentru aceste caracteristici ale sale: muncitor generos, dedicat slujirii sale, persoană care s-a făcut iubită tocmai printr-o mare umanitate şi viaţa sa de preot şi episcop.
Ne puteți spune ceva mai mult despre minunea care ne va permite să-l venerăm în curând ca fericit pe Ioan Paul I?
Este o minune petrecută în Argentina, la Buenos Aires, în urmă cu zece ani. Era atunci o fetiță, astăzi o tânără în vârstă de aproape douăzeci de ani, care a fost vindecată în circumstanțe extraordinare de probleme neurologice foarte serioase, în condiții practic disperate. Şi astăzi am văzut materiale video care o arată în timp ce merge, în timp ce vorbește şi se vede o tânără în vârstă de aproape douăzeci de ani care se simte bine. Datorăm asta credinţei celui care s-a rugat în jurul acestei persoane când era bolnavă. Este un eveniment care are desigur caracteristici extraordinare, pentru că s-au străduit pe planul medical, dar mai ales a existat o noapte, un lung moment de rugăciune, de mijlocire, care este ceea ce la sfârşit califică un eveniment de acest gen.
La 43 de ani de la întoarcerea la casa Tatălui a papei Luciani, ce sugestie daţi credincioșilor care ar vrea astăzi să cunoască mai mult viaţa sa şi mărturia sa? De la care scriere pe care ne-a lăsat-o se poate începe?
Există vestitele sale scrieri de cateheză, deoarece ca preot şi episcop a fost un catehet, un comunicator. El nu era o persoană care căuta microfonul, însă în faţa microfonului se năștea cu adevărat verva sa, carisma sa de bun comunicator, cu cuvinte simple, de mare umanitate. Apoi vestita carte Ilustrissimi: sunt zeci de scrisori, să le numim fictive, pe care el le-a scris marilor personaje ale istoriei, autori, poeți, naratori, romancieri şi filozofi.
A scris aceste scrisori unde a scos în evidență pregătirea sa literară şi istorică. Este o carte care a fost republicată şi recent şi care dă ideea modului în care papa Luciani era om de mare cultură, de mare calitate literară. Şi apoi aş vrea să menționez positio care a fost rescrisă pentru difuzarea publică, adică biografia oficială a postulaturii. Există şi o scriere care se referă la moartea papei. Apoi sunt omiliile sale, care se pot şi asculta, pentru că multe au fost înregistrate, şi apoi există acel fascicul care se referă la omiliile sale şi la discursurile sale ca pontif. Este un fascicul de 100-130 de pagini, micuţ, şi se vede şi acolo un papă foarte foarte simplu, cu o bună pregătire teologică, ce vorbește cu poporul lui Dumnezeu, se face înțeles, se face iubit. Astfel este mod de a-l cunoaște: este un pontif de care ne putem apropia şi care se va face iubit şi de lectura a ceea ce a lăsat, cum sunt scrieri, cum sunt omilii precum şi materiale audio şi video din timpul pontificatului său.
Ca postulator, din Vittorio, sau şi ca persoană care datorează mult papei Luciani, aţi voit să oferiți acest dar la Canale d’Agordo de a cumpăra casa natală a lui Albino Luciani.
Casa, în urmă cu trei ani a fost cumpărată de dieceza de Vittorio Veneto. Eu am putut să pun la dispoziție suma care era necesară şi am acceptat ca să fie dată ştirea în august anul acesta, la împlinirea celor 80 de ani ai mei. Am spus că la 80 de ani unul trebuie să fie şi ușor în faţa lui Dumnezeu, deci am spus că se putea vorbi despre această tranzacţie între dieceză şi nepoții papei Luciani. Casa era de vânzare şi trebuia procedat repede, pentru că de acum se vedea destul de clar itinerarul către altare şi prin urmare am considerat că era important să se poată cumpăra casa aceea. Am dat o mână de ajutor diecezei mele, care astăzi o are în proprietate, şi a făcut şi lucrări de restaurare. Acum cred că se lucrează şi la grădina din faţa casei, tocmai pentru a face casa, cu ocazia viitoarei beatificări, vizibilă şi vizitabilă. Şi cred că această casă va fi țintă de vizită pentru mulţi pelerini, deoarece Canale d’Agordo este un sat care are această amintire puternică a concetăţeanului său şi prin urmare cred că viitoarea beatificare va mări acest mers al poporului creştin spre rădăcinile acestui pontif, Ioan Paul I.
Acele camere, mici dar demne, şi toată casa aceea, spun mult şi despre rădăcinile sale, despre simplitatea sa, dar şi despre forţa unei familii pe care o avea în spate…
Desigur, el a trăit intens propria istorie familială, cu părinţii, apoi cu fraţii, surorile şi nepoții. A mers mereu, şi atunci când era episcop, patriarh şi cardinal, ca să revadă aceasta ca a fost casa sa natală. Dacă unul o vizitează mai găsește camera unde el s-a născut. Este soba, sunt atâtea amintiri şi este şi camera unde el mergea şi se retrăgea uneori pentru vreo scurtă ședere ca episcop şi cardinal. Merită de mers în acest loc, acolo între Dolomiţi, sunt locuri foarte frumoase şi foarte dragi: Canale d’Agordo este o țintă turistică, dar mai ales de pelerinaj care va reînverzi, eu cred, şi credinţa atâtor pelerini.
De Alessandro Di Bussolo
(După L’Osservatore Romano, 13 octombrie 2021)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu