Wall Street a sărbătorit recent cea mai mare IPO din istorie: SpaceX a aterizat pe Nasdaq, a închis prima sesiune de tranzacționare peste 2 miliarde de dolari și l-a numit pe Elon Musk primul trilionar din istorie. O companie de rachete și sateliți valorează acum aproape la fel de mult ca PIB-ul Italiei. Cu toate acestea, nicio bursă de valori, niciun analist nu citează singura resursă de care vom avea cu adevărat nevoie peste treizeci de ani: cineva născut. În timp ce capitalul tehnologic explodează, capitalul uman se diminuează în tăcere, iar Italia, incapabilă să-și umple leagănele, ar trebui să știe acest lucru mai bine decât oricine.

Europa are un plan pentru a împiedica capitalul să stea inactiv: acesta se numea Capital Markets Union [Uniunea Piețelor de Capital], relansată acum, după rapoartele Letta și Draghi, ca Savings and Investments Union [Uniunea Economiilor și Investițiilor], menită să deblocheze cele aproximativ zece miliarde de euro în economii inactive și să le canalizeze către creștere și competitivitate. Capitalul nu ar trebui niciodată lăsat inactiv. Cu toate acestea, nicio uniune nu mobilizează ceea ce este cu adevărat insuficient: nașterile. Se pot unifica toate piețele continentului și să nu mai ai pe nimeni care să le locuiască în treizeci de ani.

La această răscruce se adresează Magnifica humanitas, prima enciclică a lui Leon al XIV-lea. Papa ne prezintă o întrebare pe care o credeam rezervată filozofilor: cum să protejăm persoana umană în era inteligenței artificiale. O traduce în două imagini biblice: Babel, visul puterii care sacrifică oamenii pentru eficiență; și Ierusalimul, orașul rănit care renaște pentru că un popor se întoarce la construirea împreună. În esență, un avertisment clar: progresul nu poate reduce ființa umană la o funcție, un dat, o performanță.

Enciclica nu vorbește despre mame. Vorbește despre persoană versus mașină. Există însă un gest care întruchipează primatul persoanei asupra tehnologiei mai mult decât orice dezbatere despre algoritmi: a da naștere unei alte persoane. Niciun model nu poate face ceea ce face o femeie atunci când naște un copil. Maternitatea nu este o temă alături de chestiunea tehnologică: este reversul ei luminos.

Hannah Arendt a imaginat totul într-un singur cuvânt: rata natalității. Pentru ea, nașterea este condiția fiecărui început, rădăcina libertății, pentru că fiecare persoană care vine pe lume aduce cu sine posibilitatea de a începe ceva nou. O societate care nu se mai naște nu își pierde numai forța de muncă: pierde capacitatea de a o lua de la capăt. Demografii, precum Alessandro Rosina pentru Italia, descriu o rată a natalității în scădere care nu este o statistică, ci o alegere civilizațională amânată an de an. Heidegger a numit tehnologia „implantare” (Gestell): privirea care transformă totul într-o resursă de exploatat. Hans Jonas ne-a amintit că prima datorie a unei civilizații tehnologice este față de generațiile viitoare. Maternitatea este principiul opus: nu dispune de viață, o primește ca pe un dar.

Cea mai serioasă obiecție rămâne: nu este preamărirea maternității un pas înapoi pentru femei? Dimpotrivă, este adevărat. Claudia Goldin, laureată a Premiului Nobel pentru economie, a arătat că decalajul provine dintr-o piață construită pe locuri de muncă lacome, munca vorace concepută pentru cei care nu au pe nimeni de care să aibă grijă. Pedeapsa nu sunt copiii: este o economie care consideră ceea ce este generativ ca fiind neproductiv. Acolo unde bărbații împart îngrijirea, iar statul sprijină familiile, așa cum documentează Gøsta Esping-Andersen, rata natalității și carierele femeilor cresc împreună. „Revoluția neterminată” nu se încheie prin trimiterea femeilor acasă, ci prin recunoașterea valorii a ceea ce fac ele atunci când dau viață.

Lumea nu poate fi salvată de o mașină mai inteligentă. Poate fi salvată de persoane dispuse să se nască și să dea naștere. Enciclica apără persoana de dominația tehnicii; mama este acea apărare făcută trup. Adevărata putere a unei femei nu constă în a învinge mașina pe propriul său teren. Constă în a face ceea ce nicio mașină nu poate face vreodată: să dea început.

De Paola Lucantoni

Profesor titular de Drept al Pieței Financiare la Universitatea din Tor Vergata și lector la LUISS

(După L’Osservatore Romano, 9 iulie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu