În 1219, sfântul Francisc a avut harul de a veni pelerin în Ţara Sfântă. Şi atunci era în desfăşurare un război feroce şi teribil, dus fără excludere de lovituri şi cu voința de a-l elimina pe dușman: Cruciada a Cincea. În mijlocul acestui război teribil şi sângeros, Francisc a ales să facă ceea ce nimeni nu se aștepta, să meargă în întâmpinarea celuilalt dezarmat şi să vestească evanghelia păcii. Cu aceea ocazie l-a întâlnit pe sultanul din Egipt şi, grație acelei întâlniri, a putut să viziteze după aceea un loc special: grota şi ieslea din Betleem, unde Fecioara Maria l-a depus cu iubire şi cu grijă pe Fiul său Isus după ce l-a născut şi l-a înfășat în scutece sărace.

Aici sfântul Francisc a putut să contemple ceea ce astăzi şi noi putem vedea în grota din Betleem: o mică iesle şi alături altarul pe care este celebrată zilnic Euharistia. Pentru aceasta, după câţiva ani, la Crăciunul din 1223, exact cu opt secole în urmă, sărăcuțul a voit să ceară o permisiune specială „domnului papă” pentru a sărbători Crăciunul la Greccio cu aceste elemente simple: o iesle care să aibă în ea un pic de paie şi un altar pe care să celebreze Euharistia. Ne-a amintit asta şi Papa Francisc în scrisoarea sa apostolică dedicată lui Admirabile signum al ieslei.

În multe din scrierile sale acelaşi Francisc din Assisi ne vorbește în acelaşi timp despre nașterea lui Isus din Maria şi despre faptul de a se face prezent în mod umil în Euharistie, şi ne avertizează: „Iată, în fiecare zi Fiul lui Dumnezeu se umilește, ca atunci când din scaunul regal a coborât în sânul Fecioarei; în fiecare zi El însuși vine la noi în aparență umilă; în fiecare zi coboară din sânul Tatălui pe altar în mâinile preotului” (Avertizare I, 16-18, Fonti francescane, 144). De aceea, şi înainte de toate, acest loc, ieslea din Betleem, şi altarul pe care zilnic celebrăm Euharistia, trebuie să ne umple inima de uimire şi de recunoștință. Ce uimire: Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut prunc continuă să ni se dăruiască în mod umil prin Euharistie. Astfel fiecare altar devine ieslea din Betleem, mâinile preotului devin ieslea din Betleem, inima fiecăruia dintre noi devine ieslea din Betleem în care este depus cu iubire Fiul lui Dumnezeu în micimea şi umilinţa sa. În felul acesta Dumnezeul îndepărtat devine Emanuel, Dumnezeul cu noi. În felul acesta Isus realizează sensul numelui său şi al persoanei sale, care este acela de a ne mântui de o viaţă suspendată pe nimic. În felul acesta, dăruindu-ni-se pe sine însuși, ne transformă în El şi ne ferește de iadul unui individualism egoist şi narcisist care ne sufocă închizându-ne în noi înșine.

Să cerem şi pentru noi şi pentru familiile şi comunitățile noastre ca această celebrare a Crăciunului să ne facă să urmăm şi să imităm umilinţa lui Dumnezeu: ieslea şi altarul, care ne amintesc de darul zilnic al Fiului lui Dumnezeu care se umilește pentru noi, să ne angajeze şi pe noi să ne facem mici, să ne dăruim pe noi înșine, în fiecare zi. Şi să cerem acelui Prunc special, care se numește Isus şi pe care la Crăciun îl venerăm ca Principe al Păcii, să ducem pace iarăși şi mereu în ţara în care s-a născut şi care pentru asta este sfântă şi care – din păcate – este încă însângerată în mod oribil. Să-i cerem să ducă mângâiere celui care se simte singur, abandonat şi umilit, celui care suferă din cauza prepotenței şi indiferenței, a cinismului şi discriminării, a violenței şi războiului, celui care simte că i se stinge în inimă bucuria şi speranţa.

Crăciun fericit de la Betleem, de la grota umilă în care Maria l-a născut pe Pruncul Isus şi de la ieslea în care l-a depus după ce l-a înfășat cu iubire, şi de la altarul fiecărei biserici pe care Fiul lui Dumnezeu se face iarăși prezent pentru mântuirea noastră şi se lasă primit. Dar să nu uităm: mai ales în fiecare „mic şi sărac” ne dăruiește şi astăzi posibilitatea de a-l primi.

De Francesco Patton

Părinte custode din Ţara Sfântă

(După L’Osservatore Romano, 23 decembrie 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu