„În timp ce mă întorceam acasă am început să-mi amintesc fețele tinerilor mulţi care îmi spuseseră în seara aceea că au simţit că în mod misterios Carlo i-a «găsit». Rugăciunea mea ferventă era ca într-adevăr Carlo să rămână cu fiecare dintre noi care am participat la acest eveniment, ajutându-ne să ne facem casa noastră în Isus şi să-i conducem pe alţii în raportul cu Cristos”. Cu aceste cuvinte se termină mărturia monseniorului Nicholas Gilbert Hudson. În arhidieceza de Westminster, la Londra, unde este episcop auxiliar, s-au ținut trei celebrări în cinstea lui Carlo Acutis, adolescentul italian care a folosit internetul pentru a răspândi credinţa şi care a devenit primul fericit din al treilea mileniu. Mama sa a vorbit despre viaţa, despre credinţa, despre pasiunea pentru Biserică a fiului la fiecare din aceste întâlniri.
La 1 iunie Corpus Christi Church la Covent Garden a găzduit celebrarea euharistică şi adorația; în ziua următoare a fost o liturghie cu venerarea relicvelor lui Carlo la biserica serviţilor, Our Lady of Dolours, unde Acutis a fost botezat; în schimb, la 31 mai, monseniorul Hudson a condus adorația Preasfântului Sacrament pentru tineri la Farm Street Church, după mărturia mamei fericitului, născut la 8 mai 1991 la Londra. Episcopul a rămas impresionat de cuvintele băiatului pe care, la puține luni după nașterea sa, părinţii săi, Andrea Acutis şi Antonia Salzano, l-au dus la Milano, oraș unde a trăit scurta sa existență pământească, încheiată datorită unei boli, la Monza, în 2006. El spunea: „Nu eu, ci Dumnezeu”. Hudson a relatat astfel nașterea inițiativei: „Am invitat-o pe Antonia să vină pentru a relata la această mare adunare de tineri experienţa creșterii lui Carlo şi a vederii cum iubirea lui Cristos îşi croia cale în el. Seara a fost organizată de Serviciul diecezan de tineret. Carlo este patronul lui «Privind la Lisabona», grupul de tineri adulți care va participa la Ziua Mondială a Tineretului în august. Acest grup pentru ZMT s-a angajat într-un an de formare în pastoraţia tineretului şi ajutorul dat evenimentului de la Farm Street Church făcea parte din acest parcurs”.
Continuă episcopul auxiliar de Westminster: „«Nu eu, ci Dumnezeu», ne imaginam că spunea în timp ce ne aranjam în masă ca să-l adorăm pe Isus prezent şi expus în Preasfântul Sacrament al altarului, îndemnându-ne să credem că «fără El nu pot să fac nimic». Era ușor să ni-l imaginăm în timp ce se ruga alături de noi, încurajându-ne să credem că «Euharistia este cu adevărat inima lui Isus», îndemnând pe fiecare dintre noi să-i spună în modul său Domnului, aşa cum obișnuia să spună, «Isuse, hai intră, fă ca şi cum ai fi acasă la tine!»”.
Pentru a-l cinsti pe Carlo Acutis, a cărui cauză de canonizare a început în 2013, biserica iezuiţilor era plină cu peste cinci sute de persoane care au umplut naosul şi capelele laterale: „Toţi ochii erau îndreptați spre Antonia când a început să ne vorbească despre fiul său. S-a inspirat din ceea ce văzuse crescând în el în timpul celor cincisprezece ani de viaţă ai lui, pentru a încuraja pe fiecare dintre noi să aprofundeze propria credinţă şi propria practică. A descris – continuă relatarea monseniorului Hudson – modul în care lua în fiecare zi un text scurt din Scriptură şi se ruga cu el, în aşa fel încât «să raţioneze ca Isus», aşa cum a creat o «Caritas familială» cu containere pline de haine pentru săraci, aşa cum a apărat pe oricine era victimă a intimidării (bullying) la școală, cât de esențială considera rugăciunea în faţa Preasfântului Sacrament, convingerea sa că «Euharistia este autostrada spre cer», că «noi cu cât îl primim mai mult pe Isus cu atât devenim mai mult asemenea Lui», şi apoi necesitatea de a se spovedi în mod obișnuit, pentru că păcatele veniale sunt ca niște saci de nisip care împiedică sufletul să fie ca un balon care urcă spre Dumnezeu, că Rozariul este scara cea mai scurtă spre cer, fără a neglija vreodată să respecte «întâlnirea» sa cu Sfânta Fecioară Maria. Spunea el: «A fi unit cu Isus, acesta este programul meu de viaţă», îndemnându-ne să facem ca să devină şi programul nostru”.
Tocmai pentru că a trăit astfel, acest tânăr a putut să fie declarat venerabil în 2018 şi fericit în 2020. „Lucrul cel mai emoționant a fost să auzim cu au trecut numai cinci zile între intrarea lui Carlo în spital şi moartea sa de leucemie. Şi totuşi – ne-a spus mama – nu a pierdut niciodată zâmbetul. A oferit spontan suferința sa pentru Isus, pentru Biserică şi pentru papa. A promis mamei sale că îi va trimite semne pentru a demonstra că era cu Dumnezeu: vederea bisericii din Farm Street plină de tineri părea ea însăși un semn a câte persoane cheamă Carlo la relația cu Dumnezeu”.
De Simone Caleffi
(După L’Osservatore Romano, 12 iunie 2023)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu