Sunt multe scrisorile de mulțumire care continuă să vină pentru Rozariul recitat în fiecare seară în transmisiune directă într-un sanctuar diferit din lume. „Încercăm să înţelegem exact câte sunt”, afirmă monseniorul Rino Fisichella. În timpul internetului poate să pară straniu să nu avem această realitate la îndemână. Şi totuşi prelatul afirmă că dincolo de cele […]

Sunt multe scrisorile de mulțumire care continuă să vină pentru Rozariul recitat în fiecare seară în transmisiune directă într-un sanctuar diferit din lume. „Încercăm să înţelegem exact câte sunt”, afirmă monseniorul Rino Fisichella. În timpul internetului poate să pară straniu să nu avem această realitate la îndemână. Şi totuşi prelatul afirmă că dincolo de cele 30 de locuri de cult incluse în lista oficială există atâtea altele care participă în fiecare zi în mod spontan. „Adesea – precizează el – este vorba de mici sanctuare răspândite în lume care duc înainte cu entuziasm nu numai momentul de rugăciune, ci şi transmiterea credinţei conform tradițiilor spiritualității populare”.

Raționând asupra temei trebuie ținut cont că în ultima vreme şi micile sanctuare s-au înzestrat din punct de vedere tehnic pentru retransmiterea întâlnirii prin diferite canale digitale, în pofida dificultății reprezentate de fusul orar care adesea este consistent faţă de Roma. Aceste soluții permit să se ajungă la pelerinii şi credincioşii care de obicei frecventează diferitele comunităţi, dar, rămânând la cifre, devine complicat să se facă un calcul precis al realităților implicate efectiv. Ceea ce este sigur – comentează Fisichella – „este că mijloacele de comunicare ne fac să înţelegem încă o dată cât de determinante sunt pentru evanghelizare”.

Şi există un alt trend care reiese din mesajele adresate Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări: „Numeroşi credincioşi – afirmă prelatul – scriu pentru a sublinia importanţa de a fi uniţi cu papa în rugăciunea Rozariului şi că au recuperat această practică în familie”. O „descoperire” care confirmă că transmiterea devoțiunii către Născătoarea de Dumnezeu are loc în dimensiunea familială, deci în faţa copiilor care cresc purtând cu ei această tradiție.

Așadar este călduroasă clima care se respiră în vederea zilei de 31 mai, la ora 18.00 (ora Italiei), când papa Francisc va încheia inițiativa în Grădinile Vaticane pentru a invoca sfârşitul pandemiei şi reluarea activităților sociale şi productive. „Sperăm înainte de toate ca să fie timp frumos pentru că se va desfășura în aer liber celebrarea”, spune Fisichella precizând că se lucrează pentru a organiza procesiunea şi rugăciunea. „De vreme ce am primit deja multe cereri de participare – continuă el – vom face în aşa fel încât şi alte sanctuare să poată fi prezente în acelaşi timp alături de cele 30 implicate direct în maraton”.

Desigur, papa observă toate acestea cu bucurie. Fisichella a vorbit îndelung cu papa Francisc la 1 mai, dat fiind că pontiful a ajuns cu mare anticipație în bazilica „Sfântul Petru” cu ocazia primei întâlniri a seriei. „Printre alte lucruri – destăinuieşte el – i-am spus că există şi multe comunităţi evanghelice care se unesc cu noi în transmisia directă pentru recitarea Rozariului. Însă papa era deja la curent cu privire la această tradiție tipică mai ales a grupurilor care trăiesc la graniță cu populațiile orientale”.

De Eugenio Bonanata

(După VaticanNews, 7 mai 2021)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu