Epifania Domnului. Adică manifestarea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, la popoarele păgâne, reprezentate de magi, veniţi la Betleem pentru a-l adora pe regele iudeilor. Ei – aşa cum a spus don Tonino Bello în omilia rostită la 6 ianuarie 1991 în timpul concelebrării euharistice în cursul vizitei pastorale în parohia „Sfântul Bernardin” în Molfetta – „sunt oameni de știință, studioși, persoane care au aprofundat scripturile orientale şi ebraice şi au descifrat că  nașterea lui Mesia trebuia să coincidă cu apariţia unei stele misterioase pe firmament”.

Câţiva înțelepți, care caută un rege-Dumnezeu, găsesc un prunc şi îl adoră. Crăciunul nu este sărbătoare numai pentru intimi. Este necesar „de lărgit ieslea”, afirmă omiletul Alessandro Pronzato. Trebuie făcut loc unor oaspeți noi, neprevăzuţi, şi celor care, neaşteptaţi, vor veni de cine ştie unde. Este un episod straniu ceea ce ne relatează Evanghelia lui Matei. Câţiva înțelepți din Orient ajung să cunoască de la o stea nașterea regelui iudeilor şi vin ca să-l adore aducând în dar aur, tămâie şi smirnă, bogățiile şi parfumurile tradiționale din Arabia, daruri foarte bogate pe care regii şi le schimbau între ei. „Văzând steaua, au pornit în căutarea lui Mesia. Conduși de ce anume? Nu de o credinţă religioasă ci de o mare curiozitate științifică. Este atenţia tuturor oamenilor, a tuturor popoarelor, a tuturor sufletelor umane care știu că sunt profund nefericite”, a afirmat monseniorul Bello. Însă nu găsesc un palat pentru a-i primi, ci o casă foarte săracă şi un prunc care scânceşte, între părinți săraci. Căutau un rege, un palat. Dumnezeu i-a făcut să-i găsească, dar îi manifesta în manieră foarte diferită decât se așteptau ei. Era aceeaşi manieră foarte săracă prin care nașterea pruncului Isus s-a manifestat păstorilor din Betleem.

Acel prunc era rege, era Fiul lui Dumnezeu, făcut sărac ca noi pentru a ne face bogat ca El: fii ai lui Dumnezeu, destinați să trăim pentru totdeauna. Acea umilă femeie din casă l-a născut pe Mântuitorul lumii. Manifestarea lui Dumnezeu nu are loc în bogăție şi în opulență ci în umilinţă şi în sărăcie. Păstorii din Betleem o văzuseră şi o acceptaseră cu bucurie, pentru că în sfârşit Dumnezeu venea ca să trăiască împreună cu ei, ca şi ei, să dea bucurie şi mântuire sărăciei lor. Locuința lui Isus şi Maria devine prima casă de rugăciune şi de adorație pentru toate popoarele, inclusiv străinii care aderă la Domnul pentru a-l sluji şi pentru a iubi numele său şi a fi slujitorii săi (cf. Is 56,6-7).

Epifania, aşa cum indică numele însuși, este sărbătoarea manifestării lui Dumnezeu făcut om în lume. Pentru a-l „vedea” pe Isus este necesar să asumăm atitudinea magilor. „Regii magi! Aceşti străini care vin din Tarşiş, din Arabia, din Orient, din Irak, din Iran, din Samaar! Regii din Arabia care se îndreaptă spre Domnul şi cultivă pacea şi dreptatea”, afirmă don Tonino: „Ei îl caută pe Domnul: «Unde este regele iudeilor?». Văd semnele prezenței sale: «Am văzut steaua lui». Merg: «Am venit pentru a-l adora»”. Atunci cotidianul nostru, cenușiu şi repetitiv, va fi iluminat şi vom deveni cei care aduc o veste de speranţă: „Şi noi, în pofida a tot ceea ce experimentăm bun în viaţa noastră (sănătate, mângâieri, întărirea prietenilor), să pornim la drum ca magii”, știind că lucrurile bune dar numai umane nu ne vor sătura: avem nevoie de ceva mai mult, de o stea, de o lumină şi Epifania este sărbătoarea luminii. Este invitaţia de a ne ridica, de a ieşi din întuneric, de a primi lumina, de a ne îmbrăca în ea. Vom fi contagiați de lumină. „Să acceptăm să intrăm şi noi ca magii în grota din Betleem în comuniune cu Cristos pentru a avea încredere în om, a-l sluji şi a ne dărui pentru el”. În trecerea modestă a zilelor noastre „va palpita şi se va dilata inima noastră” pentru că vom fi încurajați de prezența sa. Vom vedea înflorind dreptatea şi vom deveni şi noi eliberatori ai săracului care strigă, vom ști să primim nevoile fraților. Şi va fi bucurie adevărată.

„Credinţa noastră – continuă Bello în omilia citată – trebuie să aibă sensibilitatea nomadismului. Trebuie să fim nomazi, oamenii lui mergi-mergi, persoane care pornesc în călătorie”. Epifania se celebrează ieșind din casă, străduindu-ne să vedem larg, să vedem dincolo, frecventându-l pe cel diferit, şi pentru că „credinţa nu este ceva stabilizat pentru totdeauna. Uneori noi ne tutelăm cu stabilizatorii şi suntem mereu uniformi. Există un standard în viaţa noastră: niciun pic în plus, niciun pic în minus. Acela este calibrul. Nu există tresăriri, nu există uimiri, nu există tresăltări”. Cât de melancolică ar fi o astfel de viaţă şi cât de melancolică ar fi fost viaţa magilor, care, însă, au făcut o alegere diferită: ne-au avertizat că trebuie să scrutăm în mod constant orizontul îndepărtat, să privim atent străzile, să fim gata pentru întâlniri negândite. A rămâne așezați pe canapea, aşa cum aminteşte adesea papa Francisc, înseamnă în schimb „a nu trăi, a nu mai experimenta bucuria drumului, neliniștea căutării, suferința, dificultatea, preocuparea, frica şi apoi tresăltarea de bucurie când experimentezi că drumul pe care-l parcurgi este cel corect”, subliniază monseniorul Bello. Drumul unei vieți poate înainta pas cu pas, dar încheierea trebuie să fie absolut radicală: „Este ora ca să pornim la drum şi noi. Să lăsăm academiile studiilor noastre, ale cercetărilor noastre intelectuale. Credinţa noastră este prea obișnuită cu măsuţa, cu banca. Credinţa noastră nu are mult praf pe încălțăminte, nu ştie de praf, nu are parfumuri de drum, nu are gusturi de piață, nu are mirosuri de locuințe. are numai parfumul tămâii din bisericile noastre. Pericole ale străzii nu înfruntăm prea multe; singurele pericole ale străzii pe care le înfruntăm sunt cele ale procesiunilor”.

Să pornim în călătorie, urmând steaua, chiar şi în cea mai cruntă iarnă, aşa cum au făcut magii din celebra poezie a lui Eliot: „A fost un advent rece pentru noi, / chiar cel mai rău timp al anului / pentru o călătorie, pentru o călătorie lungă ca asta: / căile noroioase şi anotimpul rigid, în inima iernii”. Şi dacă vom face aşa, Domnul ne va da „atâta lumină pentru ca şi noi să putem găsi pistele corecte, ghizii corecți care ne duc la casa Lui. Cuvântul său, nu altă stea, să lumineze drumul nostru”.

De Simone Caleffi

(După L’Osservatore Romano, 4 ianuarie 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu