La sfârşitul celebrării misterului Paștelui, în care iubirea Tatălui se manifestă în Fiul mort şi înviat care îl dăruiește pe Duhul său, Biserica îl contemplă pe Dumnezeu-iubire în misterul Treimii sale, fără pretenția de a-l pătrunde cu rațiunea proprie, ci adorându-l în gratuitatea laudei şi a aducerii de mulțumire. Pentru a face asta, ea, deşi nu respinge tentativele intelectuale lăudabile de aprofundare a misterului, preferă să se încredințeze altor tipuri de artă, cum ar fi scrierea despre o icoană, chiar dacă nu lipsesc tratate teologice. Din latina târzie trinitas, conceptul exprimă misterul unicului Dumnezeu revelat în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai prefigurat în Primul Testament, este revelat în mod expres în Noul Testament, unde Paul şi Ioan îl exprimă în formule trinitare de rugăciune şi de credinţă. Misterul preasfintei Treimi este așadar misterul central al credinţei şi al vieţii creştine, la care, prin harul Botezului, suntem chemaţi să participăm (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 232-267).

Plecând tocmai de la Gen 18, Andrei Rubliov scrie ceea ce, în timpul Conciliului celor o sută de capitole, va fi indicată ca Icoana icoanelor. Numită şi Ospitalitatea lui Abraham, este executată jurul anului 1422. Pictura reprezintă scena apariţiei Treimii patriarhului, pentru a-i vesti lui şi soției Sara venirea unei descendenţe: „Domnul i s-a arătat lui Abraham la terebinţii din Mamre pe când el şedea la intrarea în cort, în timpul arşiţei zilei” (v. 1). Celebrul pictor rus a realizat această icoană cu ocazia canonizării lui Sergiu de Radonež, fondator al mănăstirii numite acum a Treimii Sfântului Sergiu. Egumenul schitului, care a comandat opera, a cerut artistului să reprezinte Treimea cu o iconografie care să sublinieze exemplul de unitate pe care ea însăși o conferă Bisericii. De fapt, cei trei îngeri, la cortul montat la Mamre, acţionează ca şi cum ar fi unul singur: „Şi-a ridicat ochii, a privit şi, iată, trei bărbați stăteau în picioare aproape de el. I-a văzut şi a alergat de la intrarea în cort ca să-i întâmpine şi s-a prosternat până la pământ” (v. 2).

Probabil, subiectul reprezentat în stânga celui care contemplă acest mister în icoană este Dumnezeu Tatăl; în centru este situat Isus, în timp ce în dreapta este prezent Duhul Sfânt. În centrul picturii este reprezentat un potir, simbol al jertfei euharistice a lui Cristos. Este posibil de observat cum figurile laterale, cu acele contururi interne, formează ele însele o cupă, care indică primirea, trăsătură orientală tipică a gentileţii: „Doamne, dacă am aflat har în ochii tăi, nu trece pe lângă slujitorul tău!” (Gen 18,3).

Cele trei persoane reprezentate sunt înconjurate de aureolă, atribut pe care arta tradițională o rezervă sfinților canonizaţi şi necanonizaţi şi îngerilor. Din punct de vedere teologic, aureola poate să fie, prin extindere, şi un atribut al celor trei persoane divine, Dumnezeu creatorul fiind şi primul şi unicul izvor al oricărei sfințenii. Tatăl este reprezentat prin culoarea aurului pentru a-i indica alteritatea faţă de natura umană, aşa de săracă şi păcătoasă. Conform unei interpretări a simbolurilor, deasupra lui este un edificiu care reprezintă Biserica, dar această casă poate să fie şi cea a lui Abraham. În Evanghelie, Isus spune: „În casa Tatălui meu sunt multe locuințe. De n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»?” (In 14,2).

Primul din stânga nu este singurul personaj care se poate recunoaște grație particularităţilor veşmintelor sale. De fapt, al doilea, pare să fie Fiul. Omenirea, reprezentată de culoarea roșie a cărnii şi a sângelui, pe care el le ia de la Maria, este însă îmbrăcată cu o mantie albastră, care indică cerul, adică natura divină, ca fiu al Tatălui veșnic. Totuşi, nu numai haina indică pe care din cele trei persoane divine o reprezintă acest înger. De fapt, în spatele lui se vede un copac. De la terebinţii din Mamre la lemnul crucii pasul este scurt: „Să se aducă puțină apă! Vă veți putea spăla picioarele şi să vă întindeți sub copac” (Gen 18,4).

Duhul Sfânt apare în divinitatea sa (haină albastră) îmbrăcată cu o altă culoare care indică aceeaşi proveniență (verde). Toţi trei par să-l invite pe cel care se roagă să ocupe locul gol pus în partea de jos pentru a închide o circularitate ipotetică.

„La începutul faptului de a fi creștin nu se găsește o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană, care dă vieții un orizont nou și totodată orientarea ei decisivă” (Deus caritas est, 1).

De Simone Caleffi

(După L’Osservatore Romano, 31 mai 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu