Timpul de Advent este un moment în care reînnoim așteptarea faţă de acel Domn care a venit deja în istorie, dar se va întoarce pentru a o duce la împlinire. Este un timp scurt dar intens, în care a veghea, aşa cum spunem în aceste zile, nu înseamnă a nu face nimic, a adormi, a ne tolăni pe undeva, ci, dimpotrivă, a trezi toată luciditatea noastră şi uimirea noastră în faţa realității şi a ceea ce Dumnezeu împlinește în realitate. Chiar dacă realitatea, aşa cum ne aminteşte Evanghelia, adesea ne provoacă frică: semne teribile, angoase, frici, războaie, cutremure, cataclisme. Evanghelia spune chiar că toţi murim de frică în faţa realității, şi este adevărat pentru atâtea motive. Şi totuşi, în aceste momente, Isus spune: „Ridicați capul şi dați-vă seama că eu urmează să vin şi eliberarea voastră este aproape”.

Ar fi frumos să avem această capacitate. Cum se poate face? Isus dă două indicații fundamentale. Prima este: nu îngreuiaţi inimile voastre; în inimile noastre sunt dorințe greșite, lucruri care ne fac să trăim cu un ritm îngreuiat pentru că mergem să căutăm în realitate ceva ce nu există. Așadar a nu îngreuia inima înseamnă a regăsi importanţa adecvată a dorințelor noastre, a înţelege ce dorim cu adevărat şi ce ne poate oferi realitatea.

Apoi Isus spune: „Vegheați rugându-vă”. Nu este suficient a ne ruga, mai întâi trebuie să deschidem bine ochii, să veghem. Aceasta este o indicație foarte importantă, pentru că de atâtea ori noi spunem rugăciuni dar nu ni se întâmplă nimic, pentru că avem încă ochii închiși, adică nu avem o privire de încredere şi de atenţie asupra realității. Şi în schimb timpul Adventului începe chiar aşa: deschizând ochii, intrând în inima noastră, începând să ne rugăm.

De Roberto Pasolini

(După L’Osservatore Romano, 30 noiembrie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu