Bună ziua tuturor şi bine aţi venit!
Sunt bucuros să vă urez bun venit, scriitori şi scriitoare din multe părți ale lumii, reuniți la Roma pentru centenarul Libreria Editrice Vaticana, editura Sfântului Scaun, fondată în 1926.
Această ocazie este propice pentru a reflecta asupra importanței cărților și a scrisului, o formă de exprimare umană pentru care sunteți, cu o varietate de stiluri și limbaje, maeștri și modele.
Scrisul – în modul în care îl faceți – este un act de adevăr, de revelație. Scrisul exprimă cine suntem, ceea ce credem și sperăm, lumea la care aspirăm, viitorul la care visăm. În această strădanie pentru adevăr, simțim cum adevărul este discret, oferindu-se nouă în dialogul interior cu Dumnezeu și în dialogul deschis și respectuos cu ceilalți. „Adevărul nu este un teritoriu de apărat, ci un bun de împărtășit” (Magnifica humanitas, 25). Nu suntem niciodată stăpâni ai adevărului; mai degrabă, el ne „cucerește”. Din acest motiv, vă doresc să puteți stârni atracția față de adevăr, pentru că voi înșivă sunteți atrași de el.
Mai mult, scrisul este un gest de umanitate. „Sunt o ființă umană și nimic uman nu consider străin de mine”, a argumentat Terenţiu (Pedepsitorul de sine însuşi, I, 1, 25). Întregul spectru al experiențelor umane se desfășoară în literatură, atât de mult încât Papa Francisc a lăudat valoarea sa formativă: „Citind un text literar, suntem capabili să «vedem prin ochii altora» (C.S. Lewis), dobândind o perspectivă largă care ne lărgește umanitatea. Acest lucru activează în noi puterea empatică a imaginației, care este un vehicul fundamental pentru acea capacitate de identificare cu punctul de vedere, condiția, sentimentele celorlalți, fără de care nu poate exista solidaritate, împărtășire, compasiune sau milă” (Scrisoare despre rolul literaturii în formare, 34).
Scriind istorii și conturându-vă personajele, vă identificaţi cu ele, le înțelegeţi punctele de vedere, emoțiile, sentimentele, atitudinile… Aici se află marele teren de antrenament al omenirii pe care îl oferiţi cititorilor voştri, pentru că cititorii, într-un anumit sens, trăiesc multe vieți dincolo de a lor. Și asta ne ajută să descoperim perspective diferite, să nu ne absolutizăm pe ale noastre și să compunem, ca un mozaic, profilul acelui adevăr care ne depășește mereu.
În cele din urmă, scrisul are legătură cu Dumnezeu. Poate părea riscant să spunem asta, dar mai mulți teologi au reflectat și au scris despre consonanța dintre forma scrisului și revelația Dumnezeului biblic. Însăși structura Revelației ne autorizează să facem acest lucru: „Pentru creștini – a scris cardinalul Radcliffe – nimic omenesc nu este străin de Cristos. Fiecare încercare de a aborda întrebările fundamentale ale vieții noastre – cum să iubim, să fim drepți, să fim liberi, să înfruntăm suferința și moartea – ne ajută să-l înțelegem pe Cristos, cel mai uman dintre toți” (T. Radcliffe, Accendere l’immaginazione, Verona 2021, pag. 29).
Când pătrundem în adâncul umanității noastre, nu suntem departe de Dumnezeu: acolo, în mijlocul unor istorii foarte umane, Dumnezeu se revelează. Dumnezeul Bibliei se manifestă în eliberarea din sclavie, în nașterea neașteptată a unui fiu, în iubirea milostivă și fidelă. El vorbește prin evenimente și întâlniri, prin chipuri și istorii. „Dumnezeu lucrează în viața noastră prin ceea ce facem și ceea ce suntem și prin mulțimea de oameni pe care îi întâlnim” (Liberi sotto la grazia, Città del Vaticano 2026, 83).
De aceea vă repet vouă, scriitorilor, ceea ce sfântul Paul al VI-lea le-a spus tuturor artiștilor: Avem nevoie de voi, de imaginația voastră, de creativitatea voastră narativă, de vioiciunea gândirii voastre. Avem nevoie de ele pentru a crea spații de libertate și autenticitate, în care harul divin să poată rezona cu o promisiune de consolare și pace. Vă mulțumesc pentru fiecare dată când ați semănat semințe de reconciliere, întâlnire și prietenie.
Din acest motiv, vă încurajez în munca voastră și invoc de bunăvoie binecuvântarea Domnului asupra voastră și a celor dragi. Mulțumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu