Preafericirea Voastră,

Veneraţi fraţi întru episcopat,

Preaiubiţi oaspeți,

Cu mare bucurie vă urez bun venit, păstori care formați împreună Conferința Episcopilor Latini din Regiunile Arabe. Prin intermediul vostru, doresc să adresez salutul meu preoților, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor din comunitățile voastre. Cu cuvintele apostolului Paul, vă urez tuturor: „Har vouă și pace de la Dumnezeu” (Rom 1,7).

Conferința voastră cuprinde Biserici prezente într-o realitate vastă și diversă, care lucrează în contexte adesea marcate de tensiuni politice, sociale și religioase.

Bisericile voastre au cunoscut mărturia martiriului: ne gândim la sora Leonella Sgorbati, misionară de la Consolata, la Misionarele Carității ucise în Yemen în timp ce slujeau pe cei mai vulnerabili și la numeroșii preoți, călugări și călugărițe și credincioși care și-au dat viața în Irak, Siria și alte țări marcate de violență. Numele lor poate că nu sunt cunoscute lumii, dar sunt bine cunoscute de Dumnezeu. Fidelitatea lor față de Evanghelie rămâne o lumină pentru comunitățile voastre și o invitație de a nu ceda fricii sau resemnării.

Când comunitățile devin mai fragile și multe familii sunt nevoite să emigreze, slujirea voastră devine și mai necesară. Fiți întotdeauna păstori apropiați de poporul vostru, capabili să împărtășiți rănile lor, să ascultați, să sprijiniți și să consolați, pentru ca prin prezența voastră apropierea lui Dumnezeu să fie vizibilă.

Nu vă temeți de micimea voastră. Rodnicia Bisericii nu se măsoară în număr, structuri sau resurse, ci în fidelitatea față de Evanghelie. O comunitate mică, dacă este înrădăcinată în Cristos, poate fi o prezență prețioasă: nu pentru că ea caută puterea, ci pentru că slujește; nu pentru că se impune, ci pentru că mărturisește; nu pentru că răspunde violenței cu mai multă violență, ci pentru că se opune forței cu caritate.

În inima societăților marcate de conflict și diviziune, fie ca comunitățile voastre să arate că este posibil să trăim, să slujim și să sperăm împreună. Prin parohii, școli, spitale și opere de caritate, faceți Evanghelia concretă, primind, ascultând și sprijinind pe cei aflați în nevoie. Sprijiniți, în special, congregațiile călugăreşti care continuă să fie cu generozitate alături de cei săraci și cei mai vulnerabili.

În mijlocul situațiilor de urgență, nu pierdeți din vedere esența misiunii Bisericii: proclamarea Evangheliei, rugăciunea, Sacramentele și formarea creștină. O Biserică aptă să slujească trebuie să fie, în primul rând, o Biserică ce se roagă, ascultă Cuvântul și trăiește prin Sacramente.

Aveți grijă în mod special de familii și de tineri. Chiar dacă familiile sunt împovărate de dificultăți și incertitudini, cu sprijinul comunității, fie ca ele să rămână locul principal unde credința este primită și transmisă. Tinerii, adesea sfâșiați între mari aspirații și un viitor incert, găsesc în Biserică o casă care îi primește, îi ascultă și îi ajută să recunoască valoarea vieții lor. Cateheza să însoțească copiii, tinerii și adulții spre o întâlnire vie cu Cristos, pentru ca credința să fie cunoscută, trăită și transmisă din generație în generație.

Aveți grijă și de numeroșii migranți, în special în țările din Golf. Mulți trăiesc departe de cei dragi și experimentează singurătatea și precaritatea. Comunitățile voastre să fie case unde nimeni nu se simte străin. Apărați demnitatea fiecărei persoane și recunoașteți pe fiecare migrant ca frate și soră: astfel, caritatea devine o mărturie a Evangheliei și o școală de fraternitate.

Păziţi și întăriţi comuniunea dintre Biserici și diferitele rituri. Varietatea tradițiilor creștine este o bogăție care trebuie experimentată în unitate. Din această comuniune rezultă un dialog sincer cu alte comunități creștine, cu musulmanii și cu diferite tradiții religioase. Dialogul nu înseamnă renunțarea la identitatea cuiva, ci trăirea ei fără teama de întâlniri. Acolo unde războiul a semănat neîncredere, fiecare gest de stimă, colaborare și respect poate deveni un pas spre reconciliere și pace.

Misiunea voastră nu constă numai în menținerea prezenței creștine, ci în a-l prezenta pe Cristos: a-l vesti în Cuvânt, a-l celebra în Sacramente, a-l întâlni în rugăciune și a-l recunoaște în cei săraci, suferinzi, migranți și în fiecare persoană pusă în grija voastră.

Nu sunteți chemați să rezolvați toate problemele din ţinuturile voastre, ci să fiți fideli Evangheliei și oamenilor care v-au fost încredințați. Nu căutaţi succesul sau recunoașterea în primul rând: căutaţi loialitate. Fiţi o voce a adevărului, dreptății și păcii; oameni ai rugăciunii, păstori apropiați de poporului lor, artizani ai reconcilierii și martori ai milostivirii.

Nu vă fie teamă să semănați fără să vedeți imediat roadele. Semănatul vă aparține vouă; creșterea aparține lui Dumnezeu. Niciun gest făcut în numele lui Cristos nu este inutil: o rugăciune, un cuvânt de mângâiere, o familie însoțită, un copil educat în credință, un sărac primit: acestea sunt semințele unui nou viitor.

Iubiţi frați, continuați-vă drumul cu încredere. Nu sunteți singuri. Biserica universală privește comunitățile voastre cu afecțiune și recunoaște în perseverența lor, în credința lor trăită în încercări și în curajul lor în slujire, o mărturie prețioasă pentru întreaga Biserică.

Vă încredințez pe voi, Bisericile voastre și toate popoarele din țările voastre ocrotirii Fecioarei Maria, Maica Bisericii și Regina Păcii. Fie ca ea să însoțească familiile, tinerii, migranții, bolnavii și săracii; să-i sprijine pe cei care suferă și să-i lumineze pe cei cu responsabilități politice și sociale, pentru ca aceștia să poată căuta binele comun și să deschidă căi de reconciliere.

Asupra voastră și a tuturor credincioșilor încredințați grijii voastre, invoc din inimă abundența binecuvântărilor Domnului. Fie ca El să vă ocrotească în credință, să vă facă perseverenți în speranță și generoși în caritate și să dăruiască comunităților voastre și tuturor popoarelor din țările voastre darul prețios al păcii.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu