Cu ocazia Zilei Sfințirii Sacerdotale, care s-a celebrat ieri, vineri 7 iunie, solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, Dicasterul pentru Cler a trimis preoţilor din toată lumea mesajul – semnat de cardinalul prefect Lazăr You Heung-sik şi de arhiepiscopul secretar Andrés Gabriel Ferrada Moreira – pe care îl publicăm în continuare. 

Preaiubiţi fraţi preoţi,

În această solemnitate a Preasfintei Inimi a lui Isus, celebrăm Ziua Sfințirii Sacerdotale. Această frumoasă întâlnire anuală, pe care fiecare Biserică particulară este invitată s-o celebreze, în comuniunea şi reciprocitatea rugăciunii, ne dispune să implorăm de la Domnul darul de păstori sfinţi, după Inima sa. Este o zi de rugăciune sugerată de Dicasterul pentru Cler (în acea vreme Congregație) şi instituită la 25 martie 1995 de sfântul Ioan Paul al II-lea, pentru ca rugăciunea oferită pentru sfințirea preoţilor să poată obține prin reflexie darul sfințeniei întregului popor al lui Dumnezeu, pentru a cărui slujire este rânduit.

Papa Francisc, în luna februarie, adresându-se participanților la Întâlnirea Internațională pentru Formarea Permanentă a Preoţilor, cu tema „Reînflăcărează darul lui Dumnezeu care este în tine” (2Tim 1,6), la un moment dat ne-a cerut nouă preoţilor să avem grijă deosebită de umanitatea noastră: o provocare frumoasă şi cuceritoare, pentru a păstra prospețimea slujirii noastre şi pentru a fi tot mai mult „punte şi nu obstacol” (Pastores dabo vobis, 43) la întâlnirea cu Cristos, transparență şi reflexie a umanității sale mântuitoare.

S-a spus şi s-a scris mult cu privire la importanţa dimensiunii umane şi la maturitatea afectivă în viaţa preotului; suntem conștienți şi de multele semnale de fragilitate care se manifestă în acest domeniu. În fiecare context eclezial şi social sunt multe observațiile cu privire la lipsa de educație la sentimente şi la emoţii, precum şi prezența analfabetismului emotiv şi a incapacității de a exprima propriile sentimente; unii vorbesc despre o globalizare a indiferenței, despre cinism crescând, împreună cu narcisism şi autoreferenţialitate.

De altfel, toţi ştim din experienţă cum, în schimb, este izvor de bucurie adevărată pentru a putea trăi pe deplin umanitatea noastră şi relațiile noastre parfumându-le cu iubire, gratuitate, frumusețe, adevăr, bunătate şi autenticitate, spiritualitate, artă, muzică şi poezie, toate roade ale lucrării Duhului Celui Înviat care suflă unde vrea şi provoacă mereu stupoare, uimire şi gust, o încărcătură de încredere şi speranţă.

Dar cum să avem grijă de umanitatea noastră pentru a contribui şi noi să rodească astfel dacă nu îndreptându-ne încă o dată spre Isus şi spre Evanghelia sa? Ştim, aşa cum ne aminteşte Conciliul al II-lea din Vatican, că Isus „a iubit cu inimă de om” (GS, 22) şi că „oricine îl urmează pe Isus Cristos, om perfect, devine şi el mai om” (GS 41).

Tocmai în legătura dintre solemnitatea Preasfintei Inimi şi această Zi dorim să găsim motivațiile pentru a reînflăcăra darul lui Dumnezeu care este în noi, cerând harul de a interioriza şi mai mult în noi şi în stilul nostru de viaţă aceleaşi sentimente ale Inimii lui Cristos. De fapt, acestea sunt, aşa cum ne-a amintit Papa Francisc, contribuția adevărată şi eficace la un nou umanism (cf. Întâlnirea din Firenze 2015), antidotul la dezumanizarea care ne poate contagia şi pe noi.

Experimentăm zilnic cum inima noastră suferă în ea însăși o diviziune (GS, 10), motiv pentru care fiecare poate spune cu Paul „fac nu ceea ce vreau, ci ceea ce detest” (Rom 7,15). Inima noastră este fragilă şi complicată, dar frumoasă… Este un câmp de bătălie, o „amestecătură” de noroi şi spirit, păstrătoare de dorințe infinite şi icoană de limite până la sclerocardie, dar în acelaşi timp un loc unde se experimentează o iubire imensă de care este inundată şi de care este capabilă, care are ca izvor ultim pe Dumnezeu însuși, Treime de iubire. Da, pentru că Dumnezeu este cel care a plăsmuit inima noastră, a creat-o şi a recreat-o, revărsând în ea iubirea sa prin Duhul pentru ca să fie după imaginea Inimii Fiului său, capabilă să iubească după aceeaşi înălțime, lărgime şi adâncime (Ef 3,18-19), până când poate spune: nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte şi iubește în mine (cf. Gal 2,20), cu aceeaşi măsură a iubirii sale: a iubi fără măsură (sfântul Augustin).

Așadar inima noastră foarte umană este locul unde Cristos vrea să continue să vină, să locuiască, să palpite până la a ne lăsa străpunşi de iubire şi din iubire, imitându-l pe El. Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Cristos este o ocazie prețioasă pentru a comemora în acelaşi timp mizeria şi micimea inimii noastre, dar şi mai mult milostivirea infinită şi regeneratoare a Inimii lui Dumnezeu manifestată în Inima lui Isus. Din această Inimă vrem să continuăm să luăm iubirea şi generozitatea Păstorului care are mirosul oilor şi intră în joc pentru a chema şi a iubi pe fiecare cu numele său, în special pe cele pierdute, rănite sau rătăcite pentru ca toate să poată paşte libere şi fericite în ogorul lui Dumnezeu. În coasta Inimii străpunse vrem să ne refugiem pentru a regăsi încrederea şi tenacitatea Pescarului din Galileea după ce ajuns să fie sărac şi nerodnic, cu bărci şi năvoade goale, aruncă inima în larg încrezându-se în Cuvântul lui Isus. Pe pieptul Învățătorului vrem să ne rezemăm capul pentru a obține tăria şi curajul Profetului, care păstrează şi strigă visele lui Dumnezeu de a face din omenire o singură familie de surori şi fraţi toţi, de a duce tuturor eliberare şi mângâiere, anunțând săracilor vestea cea bună şi proclamând un an de har ca pelerini şi martori de speranţă. Şi învățând de la El blândețea şi umilinţa, duioșia şi compasiunea, dorim să continuăm să generăm fiice şi fii lui Dumnezeu, aşa cum face o mamă şi un tată, hrănindu-i cu pâinea Cuvântului, a Euharistiei şi a Iertării până la a ne dărui pe noi înșine ca mâncare. De sentimentele sale de iubire şi de prietenie, de bunătate şi dulceață, de respect şi delicatețe dorim nu să seducem, ci să conducem la El pentru ca El să crească iar noi să ne micşorăm: dăruind gratuit pentru că am primit gratuit, ca niște cântători şi martori ai cerurilor şi pământurilor noi.

În sfârşit, preaiubiţi fraţi preoţi, pentru a ne îngriji de umanitatea noastră nu putem să nu recurgem încrezători şi la Inima Neprihănită a Mamei: suntem siguri că avem în ea o oglindă preacurată în care să satisfacem nostalgia unei inimi libere şi prompte să asculte şi să pună în practică invitaţia sa: „Faceţi ceea ce vă va spune El” şi vom deveni păstori după Inima lui Cristos, cufundat în Tatăl şi în oameni.

Preaiubiţi fraţi preoţi, preaiubiţi fraţi şi surori toţi, vrem să implorăm de la Domnul oricărei bunătăţi darul de multe vocaţii la preoția ministerială şi la viaţa consacrată pentru Împărăție, de vieți dăruite care să ştie să fie transparență a sfințeniei lui Dumnezeu, martori bucuroși ai iubirii Tatălui şi ai Inimii lui Cristos bogată în milostivire faţă de fiecare creatură. Să ne rugăm pentru toţi preoţii, să ne îngrijim de ei şi să-i susținem mereu cu afectul nostru şi apropierea noastră.

(După L’Osservatore Romano, 8 iunie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu