„Sunt fericit de neliniștea dumneavoastră despre Dumnezeu şi Isus”, scrie papa emerit într-un pasaj din volumul „În drum spre căutarea Adevărului. Scrisori şi colocvii cu Benedict al XVI-lea” de Piergiorgio Odifreddi, matematician ateu, care adună scrisorile şi rezumatele celor cinci întâlniri între cei doi, petrecute de la renunțarea la pontificat în 2013 până în 2020. […]

„Sunt fericit de neliniștea dumneavoastră despre Dumnezeu şi Isus”, scrie papa emerit într-un pasaj din volumul „În drum spre căutarea Adevărului. Scrisori şi colocvii cu Benedict al XVI-lea” de Piergiorgio Odifreddi, matematician ateu, care adună scrisorile şi rezumatele celor cinci întâlniri între cei doi, petrecute de la renunțarea la pontificat în 2013 până în 2020.

Un semn de atenţie faţă de dialog

Cartea, editată de Rizzoli şi prezentată joi la Universitatea Lumsa, este o călătorie între credinţă, știință, etică şi antropologie, o dovadă a modului în care este posibil de a dialoga între poziții diferite, dacă nu diametral opuse, şi mărturia despre unele teme care au ocupat reflecțiile papei emerit din 2013. „Este extrem de semnificativ”, subliniază la Vatican News părintele Federico Lombardi, preşedinte al Fundației Ratzinger, co-organizatoare a prezentării, „că Benedict al XVI-lea în timpul în care a încetat să fie papă şi a avut deci mai mult timp de reflecţie, a luat foarte în serios cererea pe care a avut-o de la Odifreddi de a intra în dialog cu el. Acesta este un semn al atenției sale faţă de dialogul dintre credinţă, rațiune şi știință, şi a atitudinii foarte disponibile şi deschise cu care l-a trăit întotdeauna”.

Nașterea unei prietenii

În 2011, Odifreddi a scris o scrisoare deschisă lui Benedict al XVI-lea de comentariu la „Introducere la creștinism”, volum istoric pe care Joseph Ratzinger l-a scris ca teolog în 1968. O primă tentativă de a obține un răspuns a fost zadarnică până în 2013 când, după renunțare şi prin intermediul secretarului papei emerit, Georg Gänswein, prezent şi la prezentarea cărții, Benedict al XVI-lea a trimis la rândul său o scrisoare, începând un raport de prietenie între cei doi. „O prietenie frumoasă” care este „o dimensiune rară” între două poziții diferite în care „se dialoghează şi nu se ceartă”, unde „se întâlnesc idei şi nu se demonizează adversarul”, a explicat monseniorul Vincenzo Paglia, preşedinte al Academiei Pontificale pentru Viaţă. „Cred că învățătura poate să fie aceasta”, explică Piergiorgio Odifreddi, că dacă până şi un papă şi un ateu pot sta liniștiți de vorbă prieteneşte înseamnă că probabil că în viaţă ne putem comporta şi aşa”.

Apropierea în doliu

În evoluția corespondenţei între cei doi surprinde evoluția temelor. La începuturi confruntarea este între știință şi credinţă, subliniază Odifreddi, apoi cu trecerea timpului „era inutil să se continue «controversele» despre aceste teme”, şi s-a trecut la alte teme, precum logica, viaţa şi moartea. Tocmai asupra temei morții a existat convergența cea mai strânsă între cei doi. Papa emerit îi ceruse lui Odifreddi o părere ca ateu despre moarte şi matematicianul a scris o scrisoare definită de el însuși „teoretică”. Apoi în 2020, anul pandemiei, au murit fie Georg Ratzinger, frate iubit al lui Benedict, fie mama lui Odifreddi. „Acela a fost momentul cel mai de apropiere”, a explicat el, când două persoane cunosc aceeaşi durere a pierderii persoanelor dragi.

De Michele Raviart

(După Vatican News, 6 octombrie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu