Cine devine preot? Rezultate ale unui studiu pe urma socio-demografică şi a motivațiilor aspiraţilor preoţi în Germania: este titlul unei cercetări prezentate în zilele trecute de Conferința Episcopală Germană şi de Centrul pentru Cercetarea Pastoraţiei Aplicate. Obiectivul studiului era acela de a investiga asupra originilor socio-religioase şi asupra motivațiilor preoţilor abia hirotoniţi cu scopul de a găsi strategiile de întreprins. Au luat parte la cercetare 847 de preoţi hirotoniţi între 2010 şi 2021 în Germania.

„Vocațiile sacerdotale – a explicat profesorul Matthias Sellmann, director al Centrului pentru Cercetarea Pastoraţiei Aplicate – sunt cele mai probabile tocmai în acele locuri care riscă să se usuce din punctul de vedere demografic şi social”. Aceste locuri includ, între altele, familiile numeroase, prezența de persoane care se formează la credinţa catolică  şi posibilitatea de a trăi experienţă în sânul parohiilor. „Cea mai mare parte a preoţilor – adaugă Sellmann – nu se văd ca un «lider creativ»; mulţi se simt străini de locurile şi de valorile din societatea modernă”. Riscul este că „vor contribui puţin la dezvoltarea creativă a Bisericii însăși şi a societății contemporane”.

Din studiu reiese că preoţii se străduiesc să dobândească un profil de competență care se concentrează asupra „persoanei” şi asupra „spiritualității”. Conform lui Sellmann, cea mai mare parte a aspectelor referitoare la organizare şi la rol sunt ignorate. Asta poate provoca aspecte critice pentru că pe termen lung vor desfășura un rol de responsabilitate în structuri „tot mai mari şi bogate în resurse şi vor fi destinați să fie depășiți atunci când va fi vorba de a ocupa poziții de conducere”.

În afară de asta, cercetarea remarcă faptul că mulţi preoţi refuză să se angajeze în relaţii parohiale intense, trecând în schimb la îndeplinirea formală a rolului lor în căutarea de locuri de inspirație din afara parohiei. „Atenţia angajatorului – se recomandă – trebuie să fie foarte intensă în acest caz”. De aici, acelaşi Sellmann face o critică faţă de pastoraţia vocaţională, despre care s-a văzut puţin până acum în Biserică şi în societatea din Germania şi care dă viaţă unei imagini a preotului destul de controversată. In primis, scandalurile abuzurilor sexuale au contribuit la creșterea unei conștiințe colective anticlericale. „Pentru a schimba direcția – a afirmat el – este nevoie de o voinţă determinată, coerentă şi întemeiată spiritual şi teologic”.

Satisfacție cu privire la rezultatele cercetării a fost exprimată de monseniorul Michael Gerber, episcop de Fulda şi preşedinte al Comisiei pentru vocaţii şi pentru slujirile ecleziastice din Conferința Episcopală Germană, „pentru că furnizează sfaturi practice pentru munca în pastoraţia vocaţională. De fapt, peste 70% dintre cei intervievaţi au afirmat că rugăciunea silențioasă este locul în care au trăit propria vocație. Așadar, unde putem crea – s-a întrebat prelatul – aceste locuri de rugăciune silențioasă în panorama noastră pastorală? Unde să facem disponibil un spațiu pentru aceste experiențe în tăcere? Unde putem permite, mai ales celor mai tineri care fiind «nativi digitali» sunt obișnuiți să fie în mod constant on-line şi accesibili prin dispozitive electronice, de a avea momente de adevărată tăcere şi concentrare pentru a trăi experiențe cu Cristos care să ducă la decizii de viaţă? Este vorba de întrebări importante pe care fiecare dintre noi trebuie să şi le pună”.

Studiul furnizează de asemenea idei importante în domeniul formării din seminar şi al formării candidaților preoţi în ansamblul său. „Dorința puternică a celor intervievaţi de o dezvoltare personală (71%) şi de o introducere la propria spiritualitate (63%) – a comentat monseniorul Gerber – nu poate decât să fie primită cu favoare şi încurajată luând în considerare şi experiențele de violență şi abuz în cadrul Bisericii noastre”. Totuşi, „importanţa maturităţii umane este centrală şi pentru vocația sacerdotală pentru că preotul desfășoară un rol în cadrul unei instituții; şi ca îngrijitor de suflete, în structuri sociale adesea complexe, cum sunt parohiile, este activ ca director sau moderator. Aici – conclude episcopul – se întâlnesc exigențe personale şi condiții profesionale”.

De Francesco Ricupero

(După L’Osservatore Romano, 17 iunie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu