Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, sfântul Alfons Maria de’ Liguori începe să îmbogățească munca sa pastorală în rândul săracilor din Regatul de Napoli prin practica unor Cântecele spirituale în dialect şi în italiană. Alfons le compune descriind cu mare simplitate şi pasiune iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Astfel misionarul, folosind suporturi muzicale care se inspiră din teme populare, îi învaţă pe „Lazări” fundamentele creștinismului, îi face protagoniști ai ceremonialelor liturgice şi perpetuează folosirea consolidată a cântecului popular ca formă specială de catehism. În Italia, acest gen de expresivitate muzicală religioasă a avut mare însemnătate deja începând de la experienţa franciscană ajungând la vârfuri de mare intensitate spirituală cu răspândirea Laudelor medievale. Un gen care se reînnoieşte în secolul al XVI-lea cu sfântul Filip Neri care dă viaţă unui repertoriu bogat a cărui amintire este încă vie în multe comunităţi legate de experienţa oratoriilor filipine. Sfântul Alfons continuă şi emancipează această mare tradiție de catehism cântat şi traducând simțul uimirii şi al bucuriei prezentat de textele evangheliei, ne încredinţează adevărate capodopere. Prin Cântecele spirituale Alfons utilizează suporturi muzicale tipice ale cântecelor şi canţonetelor profane construite pe structuri simple care se caracterizează prin folosirea de scări modale, alternanța formulară strofă-refren şi folosirea dialectului.

Îndeosebi în Quanne nascette Ninno (https://www.youtube.com/watch?v=l0ruP0TTTPI), care poate să fie considerat exemplul mai semnificativ al repertoriului său bogat, sfântul Alfons manifestă duioșia dureroasă cu care îl contemplă pe Pruncul divin în iesle: Misterul Cuvântului întrupat, Lumina care strălucește în întuneric şi transformă noaptea în strălucirea amiezii. Şi pentru că Natura este chemată să participe la această bucurie inexprimabilă, în strălucirea din plină zi, fără contradicție strălucesc şi stelele, a căror vedere n-a fost niciodată aşa de luminoasă, aşa încât cea mai strălucitoare dintre stele merge să-i cheme pe magii din Răsărit.

«Quanne nascette Ninno a Bettalemme / era nott’e pareva miezo juorno. / maje le stelle lustre e belle / se vedettono così / e a cchiù lucente / jett’a chiammà li Magge all’Uriente».

Această bogăţie de imagini se regăseşte şi în Viene suonno da lu cielo (https://www.youtube.com/watch?v=_6BNfMiYOco) care incipit „viene suonno da lu cielo” constituie un model pentru toate cântecele de leagăn italiene tradiționale. Textul în napolitană antică dă mărturie despre atitudinea afectuoasă şi despre delicatețea fără măsură în care lui Alfons, în extaz şi plin de bucurie, îi place să i se adreseze lui Isus Prunc.

«Viene suonno da lo Cielo / vien’ e adduorme sso Nennillo / pe pietà ca è peccerillo / viene suonno e non tardà / Gioia bella de sto core / vurria suonno addeventare / doce doce pe te fare / ss’uocchie bell’ addormentà».

Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, urmând semnul experienţei lui Alfons, se răspândește în fiecare regiune italiană o varietate de cântece dialectale care devin protagoniste al multor ritualuri din ciclul Adventului. Cântecele „Chiarastella”, cum este încă definit acest gen muzical în unele zone din arcul alpin, au funcțiuni narative şi descriu diferite episoade luate din relatările evanghelice. Unele sunt cântece de cerere de pomeni, ca novenele cimpoierilor în faţa ieslelor, altele în schimb sunt cântece copilăreşti cum sunt poezii, versuri de adormit copii şi cântece enumerative. În ultimii ani asistăm la o renaștere a interesului faţă de acest repertoriu, mai ales în acel zone periferice unde cultura țărănească încă reprezintă un semn distinctiv.

În timpul Adventului vom publica unele exemple de cântări din „Chiarastella”. Vom prezenta pentru fiecare textul original şi câteva știri critice care vor ajuta la înțelegerea frumuseții lor extraordinare. Mici bijuterii ale unei devoţiuni populare simple şi sincere care din totdeauna a încălzit inima celor mari şi a copiilor pentru așteptarea nașterii „Pruncului” Mântuitor.

De Ambrogio Sparagna

(După L’Osservatore Romano, 26 noiembrie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu