Raportul publicat în 2021 îngrijit de Comisia Credinţă şi Constituție a CEB prezintă punctele principale ale răspunsurilor Bisericilor şi altor grupuri ecumenice la un text despre progresele drumului comun

Ecleziologia în studiile Comisiei Credinţă şi Constituție

Obținerea comuniunii ecleziale depline între Biserici nu va fi posibilă fără o viziune comună despre Biserică, despre natura sa, despre misiunea sa şi despre unitatea sa. Iată pentru ce ecleziologia este una din temele principale în studiile făcute de Credinţă şi Constituție, Comisia teologică a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB) în care zece la sută dintre membri este constituit din catolici. Noțiunea de comuniune (koinonia) a fost găsită drept concept potrivit pentru a exprima nucleul misterului Bisericii şi a fost adoptată pentru căutarea de perspective comune despre ecleziologie. În 2013, Comisia a publicat textul intitulat „Biserica: spre o viziune comună”. Documentul se definește „text de convergență”: reunește o serie de interpretări ecleziologice şi încearcă să explice până la ce punct au ajuns comunitățile creştine în înțelegerea lor comună a conceptului de Biserică. Fără a pretinde să exprime un consens deplin cu privire la toate chestiunile examinate, documentul arată progresele făcute şi indică lucrarea care rămâne de făcut. Documentul prezintă misterul Bisericii în lumina misterului Treimii şi analizează conceptul de natură, misiune şi unitate a Bisericii pornind de la noțiunea de comuniune, şi menţionând elemente cheie precum credinţa apostolică, viaţa sacramentală, slujirea, mărturia comună şi slujirea adusă lumii.

Raportul despre răspunsurile la „Biserica: spre o viziune comună”

De la publicarea sa, documentul „Biserica: spre o viziune comună” a fost tradus în peste douăzeci de limbi şi trimis Bisericilor membru al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi diferiților parteneri ecumenici, care au fost solicitați să furnizeze constatări oficiale. Oficiul de la Geneva al Comisiei Credinţă şi Constituție a primit 78 de răspunsuri de la Biserici, consilii naţionale ale Bisericilor, grupuri ecumenice şi studioși. Între 2015 şi 2020 un grup ecumenic de experți numiți de Credinţă şi Constituție, între care unii teologi catolici, s-a reunit în mod obișnuit pentru a analiza răspunsurile care veneau treptat. Rezultatele aceste munci au fost publicate recent într-un raport intitulat „Ce spun Bisericile despre Biserică? Rezultate şi propuneri cheie ale răspunsurilor la «Biserica: spre o viziune comună»” (Faith and Order, Paper nr. 236, Wcc Publications, Geneva, 2021). Raportul prezintă câteva din punctele importante reieșite din răspunsuri. Expune ceea ce Bisericile sunt în măsură să spună despre Biserică într-un singur glas, care întrebări rămân deschise şi ce drumuri ar putea fi sugerate pentru viitor.

Mai multe convergențe decât divergențe

Conform raportului, rezultă clar din răspunsuri că există mai multe convergențe decât divergențe între Biserici în ceea ce priveşte viziunea despre Biserică. Toate Bisericile sunt de acord în mărturisirea că Biserica este una, sfântă, catolică şi apostolică; că este prin natura sa misionară; şi că este chemată să realizeze vocația sa în slujirea lumii, conform voinţei lui Dumnezeu. Există un consens amplu cu privire la faptul că acest concept de comuniune (koinonia) exprimă bine viziunea despre Biserică şi despre unitatea sa ca obiectiv al mișcării ecumenice. Raportul încurajează Credinţă şi Constituție să reflecteze ulterior asupra acestui concept împreună cu alte concepte precum alianța sau poporul lui Dumnezeu. Noi perspective pot să fie dezvoltate combinând şi ecleziologia de comuniune, care are o puternică dimensiune euharistică, având o ecleziologie baptismală mai robustă. Îndeosebi, perspectiva baptismală ar putea să ne ajute să punem accentul mai mult pe slujirea întregului popor al lui Dumnezeu şi să ajungem la o viziune mai echilibrată despre slujirea primită prin hirotonire, temă care continuă să fie controversată între Biserici.

Unitate vizibilă şi recunoaştere reciprocă

Bisericile sunt de acord cu privire la faptul că o comuniune incompletă care le unește deja trebuie să crească până când ajunge la unitatea deplină şi vizibilă. Totuşi, în timp ce unele Biserici continuă să declare că unitatea vizibilă trebuie să se refere la unitatea instituțională, altele exprimă dorința de a găsi unitatea în moduri noi. Ele subliniază dificultatea de a înainta spre unitate cu privire la chestiuni precum autoritatea sau slujirea şi propun să se reflecteze mai mult asupra redescoperirii unei viziuni despre unitatea vizibilă care să includă colaborarea în favoarea păcii, a dreptății şi a îngrijirii creației, dar care să nu cuprindă în mod necesar structuri comune de viaţă pastorală sau forme egale de slujire. Emfaza s-a schimbat în mod considerabil: mai puţin atenţie este rezervată unității vizibile înţeleasă ca unire organică ce cere un acord doctrinal şi structuri decizionale comune, faţă de o unitate care devine vizibilă, mai ales la nivel local, prin misiunea comună şi acțiunea comună în slujba lumii. Uneori conceptul de recunoaştere reciprocă este considerat ca o alternativă promițătoare în locul unității vizibile. Cei care răspândesc această nouă paradigmă ecumenică susțin că recunoaşterea reciprocă ar trebui să fie un act de iubire reciprocă şi de acceptare a diferenței în a-i recunoaște pe ceilalți creştini ca aparținând „Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică”, fără a face parte din aceeaşi comunitate eclezială sau denominaţiune. Este răspândită convingerea că acest concept de recunoaştere reciprocă trebuie să fie obiect al unui ulterior studiu ecumenic.

Ecumenismul drumului împreună

Conform unor răspunsuri, rezolvarea unor importante divergențe doctrinale este condiție necesară pentru a realiza comuniunea eclezială deplină. Totuşi, în alte răspunsuri se observă că dialogul doctrinal s-a dovedit ineficace în reunirea comunităţilor divizate şi atunci când s-a ajuns la acorduri semnificative, ca de exemplu, cel între catolici şi luterani cu privire la problema justificării. Este invocat „ecumenismul drumului împreună”, în care nu se mai impun distincțiile tradiționale în cadrul mișcării ecumenice şi se încearcă obținerea unei noi sinteze între dimensiunea spirituală, doctrinală şi practică a ecumenismului. Unele răspunsuri mărturisesc că în multe locuri există o dorință tangibilă de a merge spre un ecumenism care să cuprindă modele de viaţă împărtășite, obișnuințe pastorale comune şi colaborări concrete. Nu lipsesc exemple de receptare, în viaţa unei comunităţi, a unor intuiții şi practici din alte confesiuni. Această primire ecumenică mărturiseşte răspândirea unei spiritualități ecumenice care, în timp ce se concentrează asupra practicii rugăciunii şi a acțiunii împărtășite ca răspuns la nevoile mai urgente ale lumii, lasă divergențele doctrinale dialogului dintre experți.

O nouă viziune despre misiune

În cadrul comunităţii ecumenice s-a schimbat considerabil şi interpretarea misiunii. Atenţia este îndreptată mai puţin spre concepția tradițională de misiune ca vestire a Evangheliei pentru evanghelizare şi mai mult spre misiunea ca slujire adusă lumii pentru depășirea nedreptăților. Unele răspunsuri îndeamnă Bisericile să se concentreze mai degrabă asupra acțiunii decât asupra cuvintelor, mai degrabă asupra slujirii decât asupra crezului, şi să nu se limiteze să mărturisească iubirea lui Dumnezeu faţă de lume, ci să o mărturisească în mod concret. În unele contexte în care creștinismul pierde influență Bisericile se află în faţa noii provocări de a proclama Evanghelia în culturi care sunt indiferente sau ostile faţă de religie. În aceste cazuri, apelul la unitate în misiune devine mai urgent, pentru că diviziunile între creştini amenință credibilitatea mărturiei lor în ochii lumii.

Conciliaritate şi sinodalitate

În multe din răspunsuri, conciliaritatea şi sinodalitatea sunt recunoscute cu convingere ca aspecte esențiale ale vieţii Bisericii la toate nivelurile. Sinoadele sunt apreciate ca instrumente prețioase pentru a menține comuniunea între comunitățile locale şi în interiorul lor. Uneori este cerută crearea de structuri conciliare adecvate care să implice Biserici de diferite confesiuni. Crește şi conştiinţa că un soi de supervizare (episkopé) este necesară la toate nivelurile vieţii Bisericii pentru a proteja comuniunea. Această slujire poate să fie exercitată ca o slujire personală, sinodală şi comunitară.

Aprofundări şi perspective în răspunsul catolic la „Biserica: spre o viziune comună”

În octombrie 2019, a fost prezentat un amplu răspuns catolic de peste 65 de pagini, pregătit de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creştinilor (CPPUC) într-o consultare cu Conferințele Episcopale mondiale, cu facultățile teologice, cu mișcările laicale şi cu diferiți experți, şi cu aprobarea Congregației pentru Doctrina Credinţei. Răspunsul subliniază că, deşi unele afirmații din document nu corespund pe deplin cu învățătura catolică, viziunea generală a Bisericii este „în armonie” cu ea, aşa cum este exprimată în documentele Conciliului al II-lea din Vatican. „Biserica: spre o viziune comună” prezintă convergențe cruciale cu privire la conceptul de Biserică ce reflectă, în mod substanțial, autoînţelegerea ecleziologică a Bisericii catolice. Bazat pe o interpretare comună a Scripturilor, documentul se inspiră din convingerea că Dumnezeu are un plan pentru Biserica sa; asta înseamnă că unele aspecte ale naturii, misiunii şi unității Bisericii trebuie considerate ca determinate de voința lui Dumnezeu (de iure divino în terminologia catolică). Interpretarea Bisericii drept comuniune, cu dimensiunea sa trinitară, euharistică şi baptismală, reflectă în mod substanțial magisteriul recent al Bisericii. Biserica catolică este convinsă că documentul constituie o platformă solidă pentru un dialog viitor rodnic. Între problemele care mai sunt controversate, dar care ar putea să fie tratate în mod nou pe baza convergenţelor expuse în document, răspunsul catolic prezintă următoarele: raportul între diversitate şi separare, între sacramente şi sacramentalitatea Bisericii, tradiția apostolică, rolul autorității personale, sinodale şi comunitare în slujba unității Bisericii la nivel local, regional şi universal, şi necesitatea unei slujiri universale a primatului. Mai ales această ultimă problemă ar putea găsi noi perspective teologice şi pastorale în lumina procesului sinodal demarat recent de papa Francisc cu o importantă implicare a partenerilor ecumenici ai Bisericii catolice.

Spre o viziune mai inclusivă a Bisericii

Dacă, pe de o parte, unitatea vizibilă rămâne obiectivul declarat al mișcării ecumenice, pe de altă parte răspunsurile evindenţiază că Bisericile încearcă să reflecteze din nou asupra a ceea ce ar putea să însemne şi să comporte această unitate vizibilă la nivel concret pe baza convergenței obținute în documentul „Biserica: spre o viziune comună”. Fără îndoială, documentul furnizează Bisericilor instrumente teologice prețioase pentru a dezvolta o ecleziologie mai inclusivă care să le permită să meargă dincolo de interpretări parțiale şi să aplaneze controverse false. Se poate spera numai că receptarea documentului în Bisericile din toată lumea să le ajute să înainteze împreună spre depășirea diviziunilor, cu scopul de a realiza tot mai mult voința lui Isus: ca toţi să fie una (cf. In 17,21).

De Andrzej Choromanski

Asistent pentru secțiunea occidentală a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creştinilor

(După L’Osservatore Romano, 19 ianuarie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu