Vorbește despre o „tragedie”, pentru Ucraina şi pentru lume, despre o „populaţie traumatizată” de aceste douăsprezece luni ale unui război „orb, absurd, sacrileg” şi despre „neputința” de a ajunge la pace. Apoi lansează un apel la politicieni, la mass-media, la oricine are glas şi responsabilitate la nivel internațional: „Nu ne lăsați singuri… Minciuna şi indiferența ucid”. Arhiepiscopul major de Kiev-Halyč, Sviatoslav Shevchuk, este în colocviu via Zoom cu un grup restrâns de jurnaliști, la puține zile de la prima aniversare a invaziei ruse din 24 februarie 2022.
O mângâiere vizitele liderilor la Kiev
Conducătorul Bisericii greco-catolice ucrainene este conectat din arhiepiscopi, reședința sa la Kiev de la fereastra căreia, care dă spre fluviul Nipru, în lunile trecute a văzut explodând „focul” pe cer. În capitala ucraineană, în timp ce se desfășoară interviul, a ajuns pe neașteptate preşedintele american Joe Biden. Shevchuk zâmbește: „În urmă cu un an, în acest moment – spune el – toţi ne abandonau. După 24 februarie au rămas numai două reprezentanțe: nunțiul apostolic, Visvaldas Kulbokas, şi ambasadorul polonez. Mulţi s-au mutat la Lvov, în vestul Ucrainei sau în Polonia. La distanță de un an toţi s-au întors, vin să ne viziteze aici. La nivel politic, militar, roadele acestor vizite vor fi revelate de experți. Dar vorbind în numele oamenilor simpli, acest lucru ne face să simţim că nu suntem uitaţi, nu suntem abandonați, că putem conta pe solidaritatea Europei, Italiei, a lumii”. „Este o mare mângâiere”, spune arhiepiscopul, „armata rusă ne-a condamnat la moarte. Solidaritatea ne dă speranţa că această condamnare nu va fi executată, că vom fi capabili să supraviețuim, să ne apărăm şi să construim o ţară liberă şi democratică”.
Neputincioși în faţa unui război sacrileg
„Speranţă” este un cuvânt pe care Shevchuk îl repetă des în timpul colocviului. Împreună cu acesta, şi „recunoștință”. Recunoștință „faţă de Domnul pentru că am fost capabili să supraviețuim şi să slujim poporul nostru făcând posibilul”; recunoștință „pentru imensa solidaritate universală”. Însă recunoștința este însoțită de un „sentiment de neputință”: în prevenirea războiului şi acum, după un an, în oprirea lui. „La sfârşitul anului 2021, deja se prevedeau fantomele războiului care se apropia… Din partea mea am încercat să sensibilizez atâtea instituții despre acest pericol, dar din păcate nici mecanismele dreptului internațional, nici instrumentele diplomatice n-au fost în măsură să prevină războiul. Toată lumea se simte neputincioasă în faţa unui război orb, absurd, sacrileg”.
Regretul cel mai mare, destăinuieşte Shevchuk, este de a nu fi reuşit să se salveze viețile umane: „Amintesc Mariupol: de câte ori am încercat să ducem hrană şi apă, dar atâția oameni au murit acolo de foame şi sete”. Şi atâția oameni au murit torturaţi şi uciși sau loviți de rachete. „Anul acesta probabil pentru prima dată – spune arhiepiscopul major – am văzut cum armele moderne sunt capabile să distrugă tot: vieți umane, oraşe, ecologie”.
Folosirea armelor
Tema armelor este acum centrală. „Se vorbește despre o folosire proporționată”, afirmă Sviatoslav Shevchuk, ca răspuns la o întrebare despre apelul recent al UE de a aproviziona Ucraina cu arme. „Nu mă simt în largul meu să vorbesc despre asta”, afirmă arhiepiscopul, „dar în acest moment capacitatea Ucrainei de a se apăra nu este proporționată cu capacitatea Rusiei de a ne agresa. Suntem o ţară mult mai mică. Este un miracol că suntem vii”. Consiliul panucrainean al Bisericilor, recent în vizită la Roma, a adresat comunităţii internaționale o scrisoare deschisă pentru a cere să trimită instrumente anti-rachetă. „Cum de cer Bisericile aprovizionarea cu anumite tipuri de arme? Pentru că dacă doborâm o rachetă nu moare nimeni, dar dacă ea cade provoacă atâția morți. În acest moment Consiliul panucrainean consideră acceptabilă din punct de vedere moral trimiterea armelor în Ucraina pentru a mări capacitatea de apărare”, afirmă Shevchuk.
Dialogul cu ortodocşii
Problema este spinoasă, ca aceea a dialogului cu Bisericile ortodoxe ucrainene legate cu Moscova. În decembrie, preşedintele Volodymyr Zelensky, după investigații şi percheziții ale serviciilor de securitate interne, a semnat un decret pentru a pune restricții activităţii Bisericii ortodoxe în comuniune cu Patriarhia de Moscova. „Această Biserică trăieşte acum un moment de confruntare deschisă cu societatea ucraineană”, comentează Shevchuk. „Înainte de război oamenii strigau unitate, acum există o cerere puternică de a interzice această Biserică. Aproape o ură… Nu este creştinesc, dar sunt sentimentele poporului rănit”. Problema, avertizează prelatul, este că „atunci când o Biserică se ciocnește cu opinia publică, mai devreme sau mai târziu va veni un politician care va exploata acest sentiment şi îl va transforma în lege”. Între timp în Parlamentul ucrainean, afirmă Shevchuk, este în studiu un proiect legislativ prin care „statul va fi constrâns să facă totul pentru ca nicio Biserică sau societate religioasă să nu poată fi instrumentalizată de o ţară externă pentru propriile scopuri politice”.
Toţi răniţi
Tot cu privirea la populaţie, liderul greco-catolic afirmă: „Suntem un popor traumatizat. Mulțumire fie lui Dumnezeu cu ajutorul internațional am fost capabili să prevenim o tragedie umanitară”. La rândul său, Biserica, într-o primă fază s-a concentrat asupra ajutoarelor materiale: „Unde am putut în teritoriile ocupate, toţi au fost primiți şi slujiți. Se vorbește despre 15 milioane de persoane”. Acum Sinodul greco-catolic a aprobat un plan pastoral despre tema „îngrijirii rănilor”. „Vedem că 80% din populaţie au nevoie de reabilitare. Toţi am fost răniți, şi eu… Îmi amintesc vizita la Zaporoje în noiembrie, făceam o omilie într-o bisericuță de lemn şi 7 bombe ruseşti au căzut pe capetele noastre. Priveam în ochi aceste persoane care tremurau şi ascultau exploziile. M-am gândit: «Doamne, când voi şovăi voi înceta să predic şi aceşti oameni sunt înspăimântați de moarte». Am fost capabili să trăim aceste momente, însă aduc cicatrice”.
Copilărie furată
Primii care suferă sunt copiii. Cei cărora războiul „le-a furat zâmbetul”, cu a spus recent papa. „Pierd copilăria lor”, spune Shevchuk. Relatează istoria unei familii din Kramatorsk, lovită de un atac cu bombe la gară. „Fiica mai mare a fost ucisă, mama a pierdut picioarele. Copilul de 11 ani a fost constrâns să se ocupe de mama rănită şi să organizeze înmormântarea surorii. Vorbind cu el, am văzut că într-o clipă a pierdut copilăria. Vorbea ca un om matur cu voluntarii şi medicii, era protector faţă de mama…”. „Încercăm cu adevărat să facem o pastoraţie specifică pentru copii şi pentru cei mai vulnerabili”, adaugă el, „chiar dacă numărul exact al celor care au nevoie de însoțire încă nu-l ştim”.
Preoţi şi episcopi demoralizaţi
Aşa cum nu se ştie când se va termina „această absurditate” în Ucraina. „Durerea în oameni crește în fiecare zi”, răbufneşte Shevchuk, declarându-se totuşi „orgolios” de atâția episcopi, preoţi, surori, călugări care „au știut să-l vadă pe Cristos în oamenii răniți de război. Persoane înfometate, fără nimic, care se încredeau complet în noi”. „Mă înduioşez”, spune el, cu voce emoţionată. Tot aceşti episcopi şi preoţi acum sunt „demoralizaţi”: „În fiecare zi trebuie să celebreze înmormântări de victime, militari şi civili. «Înmormântări fără sfârşit… nu mai ştim ce să spunem», îmi spunea un episcop”.
„Astăzi – conclude Shevchuk – se vorbește de atâtea propuneri de pace. Guvernul nostru are formula sa de pace: primul punct este ca Ucraina să elibereze toate teritoriile ocupate. Alte propuneri vorbesc despre un compromis, o negociere, de a ceda vreun teritoriu etc. Dar când ascult aceste discuții, îmi vine un fior. Pentru Biserică, nu este vorba de teritorii, ci de persoanele care sunt acolo. Trebuie să eliberăm persoanele, pe credincioşii noştri!”.
Redemptoriştii „eroici”
În toate regiunile ocupate – „17% din ţară” – n-a rămas nici măcar un preot: „Nici greco-catolic, nici latin… Unii au fost alungați, alţii închiși”, afirmă arhiepiscopul, amintindu-i pe cei doi părinți redemptorişti „eroici”, Ivan Levytskyi şi părintele Bodhan Heleta, arestați la 16 noiembrie la Berdyansk şi „de o sută de zile supuși la torturi zilnice”. „Nicio negociere, nicio diplomație, n-a fost capabilă să aline durerile acestor preoţi”.
A nu închide ochii
„Ne rugăm – este apelul conclusiv al conducătorului Bisericii greco-catolice – pentru ca Domnul să asculte sângele care strigă din pământul ucrainean spre cer. Cerem ca lumea să nu închidă ochii în faţa rănilor şi a suferințelor poporului, să nu renunțe la această temă. Adesea durerea ucraineană dispare din ziare, nu mai constituie știre, ca în 2014 cu invazia în Donbass. Adevărul mereu, cum spune şi papa, este victimă a războiului. Un război de dezinformare. Minciuna şi indiferența ucid, ucid atâția”.
De Salvatore Cernuzio
(După Vatican News, 21 februarie 2023)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu