La șaizeci și unu de ani de la încheierea sa, Conciliul al II-lea din Vatican „constituie încă lumina călăuzitoare a drumului Bisericii”. Acestea au fost cuvintele cu care, pe 7 ianuarie, Leon al XIV-lea a introdus noua serie de cateheze dedicate documentelor conciliare.

Doi factori i-au ghidat alegerea: conștientizarea faptului că „generația de episcopi, teologi și credincioși ai Conciliului al II-lea din Vatican nu mai este printre noi astăzi” și „chemarea de a nu stinge profeția” adunării, ci mai degrabă de a „continua să căutăm căi și mijloace pentru a-i pune în aplicare intuițiile”. Mai presus de toate, a explicat Papa, este important să înțelegem Conciliul „nu prin zvonuri sau prin interpretările care i-au fost date, ci prin recitirea documentelor sale și reflectarea asupra conținutului lor”.

Recitirea textelor din 1965 înseamnă, așadar, oferirea Bisericii a oportunității de a „înțelege schimbările și provocările erei moderne” și de a „colabora la construirea unei societăți mai drepte și mai fraterne”, rămânând cu „brațele deschise” către omenire, speranțele și anxietățile sale.

În perioada 7 ianuarie – 6 mai – excluzând pauza pentru Exercițiile Spirituale de Postul Mare și călătoria apostolică în Africa – Pontiful a dedicat până acum 14 reflecții la două constituții dogmatice: Dei Verbum despre revelația divină și Lumen gentium despre Biserică.

Prima, piatra de temelie a cinci cateheze, a fost numită de Leon al XIV-lea „unul dintre cele mai frumoase și importante documente ale Conciliului”, deoarece amintește că Dumnezeu vorbește omenirii și ne invită la prietenie cu El. Cristos, de fapt, este fața umană a lui Dumnezeu, iar existența sa istorică, de la Întrupare până la Înviere, îl manifestă pe deplin pe Tatăl. Acest adevăr nu anulează umanitatea, ci dimpotrivă o împlinește: tocmai umanitatea integrală a lui Cristos face vizibil misterul divin, deoarece Domnul „se întrupează, se naște, vindecă, învață, suferă, moare, învie și rămâne printre noi”. De aici derivă o viziune dinamică a creștinismului: acesta este fondat pe unitatea dintre Scriptură și Tradiție, considerată un singur „depozit” încredințat Bisericii.

În acest sens, Pontiful a avertizat asupra a două riscuri specifice: pe de o parte, o lectură fundamentalistă care interpretează textele sacre separate „de contextul istoric în care s-au dezvoltat și de formele literare utilizate”. Pe de altă parte, neglijarea originii divine a Scripturii, ceea ce duce la înțelegerea acesteia ca „simplă învățătură umană”, un text tehnic sau depășit. Dimpotrivă – a avertizat Leon al XIV-lea – Evanghelia trebuie înțeleasă ca „un spațiu privilegiat de întâlnire în care Dumnezeu continuă să vorbească bărbaților și femeilor din toate timpurile”. Într-o lume saturată de cuvinte goale, Cuvântul lui Dumnezeu iese în evidență ca mereu nou, generator și potolitor pentru o omenire în căutare de sens și adevăr.

Începând cu 18 februarie, episcopul de Roma și-a concentrat cateheza asupra constituţiei Lumen gentium, căreia i-a dedicat până acum opt reflecții. Din aceste reflecții, Biserica reiese ca un „semn eficient de unitate și reconciliere între popoare” și o „prezență sfințitoare în mijlocul unei omeniri încă fracturate” de diviziuni și conflicte. Încredințată cu misiunea de a „rosti cuvinte clare” pentru a respinge tot ceea ce degradează viața, Biserica – a subliniat Papa – este chemată să „ia poziție” pentru cei săraci, exploatați, victime și suferinzi. În dimensiunea sa escatologică, într-adevăr, este păstrătoarea unei speranțe care luminează calea.

De asemenea, centrală în această reflecție a fost reflecția lui Leon al XIV-lea asupra a două dimensiuni ecleziale: cea ierarhică și cea escatologică. Prima își propune să perpetueze misiunea dată de Cristos apostolilor, cu condiția ca aceasta să nu fie niciodată absolutizată. Într-adevăr, pentru a corespunde pe deplin misiunii lor, instituțiile ecleziale trebuie să tindă „spre o continuă convertire, o reînnoire a formelor și o reformă a structurilor”. A doua dimensiune – definită ca „esențială” – ne invită, de asemenea, să luăm în considerare „dimensiunea comunitară și cosmică a mântuirii în Cristos”, evaluând totul din această perspectivă.

O atenţie deosebită a acordat apoi laicilor, invitându-i să fie mereu martori ai dreptății și păcii: „vastul lor câmp” de apostolat nu trebuie să se limiteze la sfera eclezială, ci să se extindă la lume, pentru a demonstra frumusețea vieții creștine de pretutindeni.

În cele din urmă, Papa a reamintit tema sfințeniei: acesta, a spus el, nu este privilegiul câtorva, ci angajarea tuturor creștinilor în caritate. În mijlocul persecuțiilor lumii, credincioșii sunt, așadar, îndemnați să lase „semne de credință și iubire”, angajându-se în dreptate și trăind în fiecare zi misiunea lor de convertire și mărturie.

De Isabella Piro

(După L’Osservatore Romano, 7 mai 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu