De la „motu proprio” al lui Paul al VI-lea „Apostolica sollicitudo” care l-a instituit în 1965, Sinodul Episcopilor pentru Biserica universală a știut să evolueze, adaptându-se la timpuri şi lărgind discernământul la tot poporul lui Dumnezeu.

Sinodul Episcopilor se naște în 1965 la inițiativa lui Paul al VI-lea care, în „motu proprio” Apostolica sollicitudo, îl definește „un consiliu permanent de episcopi pentru Biserica universală”. Astfel realizează o cerere formulată de Conciliu, aflat în acel moment aproape de încheiere, mai ales cu ocazia dezbaterii despre colegialitate. Deja atunci Paul al VI-lea era conștient că în timp Sinodul se va schimba. De fapt, scrie în „motu proprio”: „Ca orice instituție umană, cu trecerea timpului va putea să fie perfecționat”.

Evoluția Sinodului s-a depănat în acelaşi pas cu receptare progresivă a Conciliului, îndeosebi a viziunii ecleziologice în care se înrădăcinează relațiile dintre poporul lui Dumnezeu, colegiul episcopilor şi episcopul de Roma. Exprimă acest lucru papa Francisc, reflectând asupra dimensiunii sinodale constitutive a Bisericii cu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a instituirii Sinodului (2015): „O Biserică sinodală este o Biserică a ascultării, […] o ascultare reciprocă în care fiecare are ceva de învățat. Popor credincios, colegiu episcopal, episcop de Roma: unul în ascultarea celorlalți; şi toţi în ascultarea Duhului Sfânt”.

În 2018, constituția apostolică Episcopalis communio continuă în linia perfecţionării Sinodului: din eveniment punctual – o adunare de episcopi dedicată să trateze o problemă – îl transformă într-un proces articulat în diferite faze, la care toată Biserica şi toţi în Biserică sunt invitați să ia parte. Pe această bază reînnoită a fost conceput procesul Sinodului 2021-2024, intitulat Pentru o Biserică sinodală. Comuniune, participare, misiune. Astfel se explică articularea sa, mult mai complexă decât aceea a sinoadelor precedente.

Înainte de toate ea a prevăzut o lungă fază de consultare şi ascultare a poporului lui Dumnezeu în toate Bisericile din lume, care s-a desfășurat în diferite etape: s-a început la nivel local (parohial şi apoi diecezan), pentru a trece după aceea la cel al Conferințelor Episcopale naţionale şi a se termina cu cel continental. În acest proces, ascultarea a devenit ocazie de întâlnire şi de dialog, în cadrul fiecărei Biserici locale şi între ele, îndeosebi cele care aparțin la aceeaşi regiune, precum şi la nivel de Biserică universală, grație şi stimulentelor Documentului pregătitor şi al Documentului de lucru pentru etapa continentală pregătite de Secretariatul General al Sinodului, al doilea îndeosebi pe baza elementelor adunate din ascultarea poporului lui Dumnezeu.

Şi dinamica eclezială la nivel continental, pe care acest sinod o valorizează cu forță, are inspirație în Concilie, îndeosebi în decretul Ad gentes care la nr. 22 afirmă: „Așadar, e de dorit, ba chiar se cuvine ca, în limitele fiecărei arii socio-culturale, conferințele episcopale să se întâlnească pentru a putea realiza în deplină armonie și în urma unor dezbateri comune acest scop al adaptării”.

Faza discernământului, misiune care revine în mod obligatoriu păstorilor, accentuează de asemenea caracterul procesul propriu, grație faptului că a XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor se va desfășura în două sesiuni, având interval de un timp pentru aprofundările oportune şi mai ales pentru a interpela din nou poporul lui Dumnezeu. Articularea cea mai mare a procesului nu poate să nu se reverbereze în compunerea adunării sinodale. Ea menține propriul caracter episcopal fundamental, dat fiind că episcopii sunt cele trei sferturi dintre membrii. La ei se adaugă preoţi şi diaconi, călugăriţe şi călugări, laici şi laice, aleşi dintre cei care s-au angajat mai intens în diferitele etape ale procesului sinodal. Misiunea lor este tocmai de a duce mărturia şi amintirea bogăției acelui proces în cadrul adunării căreia îi revine discernământul. Recunoscând importanţa slujirii lor, dăm spațiu – în acest număr din Religio – vocilor câtorva dintre ei.

De Giacomo Costa

(După L’Osservatore Romano, 27 septembrie 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu