La Kiev, arhiepiscopul Gallagher s-a întâlnit cu conducătorul Bisericii greco-catolice ucrainene, care, vorbind cu mass-media vaticane, și-a exprimat bucuria față de prezența trimisului special al Papei și a cardinalului Zuppi în ultimele zile: „A ne ruga împreună cu trimişii speciali ai Sfântului Părinte înseamnă a ne ruga împreună cu Biserica universală. Pentru noi, ei sunt un semn vizibil al Bisericii care ne îmbrățișează”.

De asemenea, în „contextul războiului descoperim puterea rugăciunii”. Astăzi, mai mult ca niciodată, este nevoie de „iertare, acordată și primită, pentru a vindeca memoria istorică a popoarelor europene”. Mass-media vaticane a relatat cuvintele conducătorului Bisericii greco-catolice ucrainene, Preafericirea Sa Sviatoslav Shevchuk, în marja întâlnirii sale cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, în a doua zi a misiunii sale în Ucraina, și cu nunțiul apostolic în țară, Visvaldas Kulbokas. Trimisul special al Papei Leon al XIV-lea pentru celebrările care marchează cea de-a 35-a aniversare a redeschiderii clădirilor Bisericii catolice de rit latin, care va avea loc duminică la Sanctuarul Muntelui Carmel din Berdychiv, a sosit la Kiev vineri seară, după o oprire la Biserica „Sfântul Ioan Paul al II-lea” din Rivne, la jumătatea distanței dintre Lvov și capitală.

Preafericirea Voastră, cât de importantă este rugăciunea împreună și apropierea Sfântului Părinte prin reprezentanții săi de aici, arhiepiscopul Gallagher ca trimis special pentru celebrările de la Sanctuarul din Berdychiv, și acum câteva zile cardinalul Zuppi?

În timp de război, redescoperim sensul și puterea rugăciunii. A ne ruga împreună înseamnă a găsi un spațiu care vindecă rănile: rugăciunea este un balsam, harul vindecător al Duhului Sfânt, care pătrunde în inima unei persoane care suferă. A ne ruga împreună înseamnă a împărtăși daruri. Isus însuși a spus: „Unde sunt adunați doi sau trei în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor”. Dar a ne ruga împreună cu trimișii speciali ai Sfântului Părinte înseamnă a ne ruga în sânul Bisericii universale, înseamnă a ne ruga cu însuși Sfântul Părinte. Înseamnă a ne simți mângâiați de Tatăl. Prin urmare, prezența cardinalului Zuppi și a arhiepiscopului Gallagher este pentru noi un semn vizibil al Bisericii universale și catolice care ne îmbrățișează și se roagă pentru noi.

În contextul războiului din Ucraina, cum este colaborarea dintre diferitele comunități catolice în numele populației aflate în suferință?

În Ucraina, ne confruntăm cu aceleași tragedii, aceleași provocări pastorale și umanitare, nu numai între catolici, ci și cu frații noștri ortodocși, protestanți, evrei și musulmani, care fac parte din Consiliul Bisericilor din Ucraina, care își sărbătorește în prezent a treizecia aniversare. A lucra împreună înseamnă literalmente a salva vieți, iar uneori caritatea creștină transcende cu adevărat granițele confesionale sau rituale. Împreună, catolicii de rit bizantin și latin – așa cum a spus Ioan Paul al II-lea – știm cum să depunem mărturie despre autenticitatea iubirii catolice, care îmbrățișează, vindecă, mântuiește și slujește pe toți.

Care sunt nevoile principale ale populației într-un moment în care bombardamentele și războiul se intensifică?

Nevoile sunt numeroase. Conform cifrelor de la birourile Națiunilor Unite, astăzi în Ucraina există 5 milioane de oameni care se confruntă cu o urgență umanitară și doar 2 milioane pot fi ajutați cu resursele oferite de aceste organizații internaționale. Dar, așa cum mi-a spus odată primarul orașului Kiev, din partea Bisericii, mai mult decât haine, pâine și mâncare, avem nevoie de cuvântul speranței. Prin urmare, acest moment de mare suferință pentru milioane de ucraineni este un moment de nouă evanghelizare, este momentul, kairos-ul unei mari convertiri: este foame și sete de Dumnezeu. Numai Biserica lui Cristos este capabilă să vindece aceste răni și să răspundă, dând pâinea vieții, Euharistia, Cuvântul lui Dumnezeu celor care sunt flămânzi și însetați de Dumnezeu.

În întâlnirea dumneavoastră cu arhiepiscopul Gallagher, ați atins subiectul reconcilierii și al iertării. Cum putem fi purtători și promotori ai acestor două mari daruri într-o situație internațională atât de dificilă?

În ultimele luni, am comemorat cea de-a 25-a aniversare a vizitei istorice a Papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina. El, ca parte integrantă a ministerului său petrin pentru Europa, s-a văzut slujind reconcilierii între popoarele continentului. Și el însuși a spus că datoria sa era să vindece memoria istorică a popoarelor europene, mai ales când vine vorba de rănile care încă persistă adânc în inimile noastre astăzi, după cel de-al doilea război mondial. La aceste răni străvechi se adaugă acum cele ale acestui război sacrileg pe care îl trăim în Ucraina. Dar care este medicamentul pe care ni l-a dat Papa Wojtyła? Ne-a spus că acest balsam pentru vindecarea memoriei este iertarea, acordată și primită. Suntem cu toții păcătoși, suntem cu toții conștienți că ne-am jignit vecinii: popoarele vecine au întotdeauna o memorie negativă, uneori a trecutului dureros. Dar nu trebuie să fim sclavii acestui lucru. Este un trecut pe care nu-l putem reface. Dar putem, prin iertare, să construim un viitor mai bun. Prin urmare, darul iertării, acordat și primit, este medicamentul care vindecă memoria istorică a popoarelor europene.

De Roberto Paglialonga

(După Vatican News, 18 iulie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu