Prioritatea este apărarea vieţii umane şi îngrijirea bolnavilor Arhiepiscopul de Liverpool își exprimă recunoștința față de parlamentarii care au votat împotriva proiectului de lege „Doresc să-mi exprim recunoștința față de parlamentarii care au votat împotriva proiectului de lege [privind adulții bolnavi în fază terminală (sfârșitul vieții)] și față de numeroasele persoane din societate care și-au […]

Prioritatea este apărarea vieţii umane şi îngrijirea bolnavilor

Arhiepiscopul de Liverpool își exprimă recunoștința față de parlamentarii care au votat împotriva proiectului de lege

„Doresc să-mi exprim recunoștința față de parlamentarii care au votat împotriva proiectului de lege [privind adulții bolnavi în fază terminală (sfârșitul vieții)] și față de numeroasele persoane din societate care și-au făcut auzite vocile: medici, profesioniști din domeniul juridic, grupuri pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, alte comunități religioase și chiar persoane fără credință care au luptat pentru demnitatea și sfințenia fiecărei vieți. Suntem recunoscători pentru numeroasele rugăciuni exprimate în ultimele săptămâni”. Acestea au fost primele cuvinte ale arhiepiscopului de Liverpool, John Sherrington, responsabil cu problemele pro-viață în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din Anglia și Țara Galilor, la auzul veștii respingerii de către Camera Comunelor a proiectului de lege privind sinuciderea asistată, care a fost supus ieri celei de-a doua lecturi.

În timpul dezbaterii aprinse din ultimele zile, Sherrington a scris într-o declarație: „am susținut că răspunsul nostru față de cei care se confruntă cu boli grave, dizabilități sau provocările bătrâneții ar trebui să se bazeze pe solidaritate, grijă și respect”, deoarece „adevărata măsură a unei societăți pline de compasiune este disponibilitatea sa de a sprijini oamenii aflați în momente dificile, mai degrabă decât să-i încurajeze să-și pună capăt vieții”. În cele din urmă, el a subliniat că „cea mai eficientă modalitate de a aborda suferința la sfârșitul vieții este de a asigura un acces mai mare la îngrijiri paliative și de sfârșit de viață excelente”. Prin urmare, prioritatea este de a oferi „confort, demnitate și sprijin” celor care sunt pe moarte și de a-i sprijini prin toate mijloacele pe cei care se dedică îngrijirii „muribunzilor în aziluri paliative, spitale, aziluri de bătrâni și comunități”.

Satisfacția arhiepiscopului vine în urma votului de ieri al parlamentarilor britanici împotriva unui proiect de lege care ar fi permis adulților bolnavi în fază terminală din Anglia și Țara Galilor să aleagă să-și pună capăt vieții, cunoscut sub numele de sinucidere asistată. După o dezbatere de patru ore în Camera Comunelor, proiectul de lege a fost respins cu 286 de voturi pentru și 270 împotrivă. Acest vot pare să încheie o dezbatere parlamentară de doi ani, în timpul căreia Camera Comunelor și-a exprimat sprijinul pentru eutanasie în două ocazii anterioare, chiar dacă proiectul de lege privind adulții bolnavi în fază terminală (sfârșitul vieții) a căzut efectiv în Camera Lorzilor în aprilie 2026, după ce au fost depuse aproximativ 1.200 de amendamente.

Proiectul de lege respins ieri propunea să permită adulților cu o speranță de viață mai mică de șase luni să solicite eutanasia, sub rezerva aprobării a doi medici și a unui comitet de experți. În timp ce mulți parlamentari și-au împărtășit experiențele, atât pentru, cât și împotriva propunerii, guvernul a adoptat o poziție neutră: prin urmare, parlamentarii au votat conform conștiinței lor. Prim-ministrul britanic Andy Burnham însuși nu a participat la vot: poziția sa a fost motivată de dorința de a nu „influența în mod nejustificat dezbaterea”. Cu toate acestea, a adăugat el în ultimele zile, „îngrijirile paliative ar trebui consolidate”. Această poziție este una pe care atât Biserica catolică, cât și cea anglicană au subliniat-o în mai multe rânduri, descriind proiectul de lege ca fiind „defectuos în principiu și imperfect”.

De Roberto Paglialonga

(După L’Osservatore Romano, 12 septembrie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu