Botezul şi misiunea cele două chei conciliare din „Praedicate Evangelium”
Constituția apostolică Praedicate Evangelium despre Curia Romană publicată sâmbătă 19 martie sistematizează un parcurs de reforme născute din discuția de la pre-conclavul din 2013 şi realizat în mare parte în ultimii nouă ani. Este un text care aprofundează şi face efective directivele Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, care a avut ca scop originar propriu tocmai răspunsul la marea întrebare despre modul de a vesti Evanghelia într-o epocă de schimbări care avea să se reveleze după aceea – aşa cum subliniază adesea papa Francisc – o schimbare de epocă. Unificarea într-un dicaster unic condus de papa a vechii şi structurate Congregații De Propaganda Fide şi a foarte tânărului Consiliu Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, indică prioritatea dată evanghelizării exprimată în document încă de la titlu. Cum se mărturiseşte frumusețea credinţei creştine noilor generații care nu vorbesc nici nu înțeleg limbajele vechi? Cum se face în aşa fel încât drojdia Evangheliei să dospească din nou fie aluatul societăților odinioară creştine fie cel al societăților care încă nu-l cunosc pe Isus Cristos? Biserica ce se face dialog pentru a evangheliza a fost leit-motivul ultimelor pontificate şi acum acest aspect este subliniat ulterior şi în structura Curiei Romane. Curie care nu este un organism de sine stătător, o „putere” de conducere asupra Bisericilor locale, ci o structură în slujba slujirii episcopului de Roma, care acţionează în numele său, la indicația sa, exercitând o putere „vicarială” a puterii vicarului lui Cristos.
Un al doilea element semnificativ al noii constituții este dezvoltarea unei dorințe prezente în textele conciliare cu privire la rolul laicilor. Papa Francisc aminteşte în Preambul că „papa, episcopii şi ceilalți slujitori hirotoniţi nu sunt unicii evanghelizatori în Biserică… Fiecare creştin, în virtutea Botezului, este un discipol misionar în măsura în care s-a întâlnit cu iubirea lui Dumnezeu în Cristos Isus”. Din asta derivă implicarea laicelor şi laicilor în rolurile de conducere şi de responsabilitate. Dacă „oricare credincios” poate prezida un dicaster sau un organism curial, „dată fiind competența specială, puterea de conducere şi funcţia acestora din urmă”, este pentru că fiecare instituție a Curiei acţionează în virtutea puterii încredințate ei de papa. Această trecere, deja în desfăşurare, se altoiește pe teologia conciliară despre laicat. Afirmația conținută în noua constituție apostolică, face evident că un prefect sau un secretar de dicaster ca sunt episcopi, nu au autoritate ca atare, ci numai pentru că exercită autoritatea care le-a fost conferită de episcopul de Roma. Şi această putere, în cadrul Curiei Romane, este aceeaşi fie că este primită de un episcop, un preot, un călugări, o călugăriță, un laic sau o laică. Astfel dispare specificarea conținută la nr. 7 din constituția apostolică Pastor bonus, ultima reformă structurală a Curiei Romane realizată în timpul pontificatului sfântului Ioan Paul al II-lea, unde se citea că „problemele, care cer exercitarea puterii de conducere, trebuie să fie rezervate celor care sunt împodobiţi cu preoția sacră”.
Astfel se realizează, pe deplin, ceea ce a fost stabilit de Conciliu şi a fost deja receptat de legile canonice, unde se recunoaște că în virtutea Botezului între toţi credincioşii „este în vigoare o adevărată egalitate în demnitate şi în acțiune”.
De Andrea Tornielli
(După L’Osservatore Romano, 21 martie 2022)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu