În momentul în care părinţii sinodali au început să se dedice părţii celei mai concrete a muncii lor de studiu despre Instrumentum laboris, cea dedicată alegerilor operative şi strategiilor pastorale, în aulă a răsunat de mai multe ori cuvântul papei tocmai canonizat, Paul al VI-lea, care în Evangelii nuntiandi scria: „Omul contemporan îi ascultă cu plăcere pe martori decât pe învăţători”. A fost o deplină asumare de responsabilitate – cu conştiinţa erorilor comise, cererea de iertare pentru scandalurile cauzate şi angajarea pentru o reînnoire autentică ce depăşeşte opreliştile clericalismului – aceea care a străbătut a douăsprezecea congregaţii generale a Sinodului Episcopilor, ţinută în dimineaţa zilei de marţi 16 octombrie.
Înainte de începerea congregaţiei, la care au participat 254 de părinţi şi a fost condusă de cardinalul John Ribat, preşedinte delegat de rând, papa Francisc a primit un dar special de la episcopii francezi la Sinod: 1500 de cartoline de la tineri care mărturisesc apropierea lor de pontif.
Deja în scurta meditaţie în timpul rugăciunii, episcopul brazilian Gilson Andrade da Silva, a amintit gândirea papei Montini, invitând Biserica să mărturisească Evanghelia, mai mult decât prin cuvinte, cu viaţa, cu gesturi concrete, însoţindu-i realmente pe tineri pe drumul lor.
Concreteţe la care a făcut referinţă expresă şi raportorul general, cardinalul Sérgio da Rocha, care, după ce a sintetizat sesiunea de lucru tocmai încheiată, a prezentat temele celei de-a treia şi ultimei părţi, cea intitulată: „A alege: drumuri de convertire pastorală şi misionară”. O secţiune, a spus el „entuziasmantă prin abordarea pastorală şi concretă”. După ascultare şi discernământ acum trebuie „ales” pentru „ a reînnoi practicile pastorale şi a face un concret «salt înainte în iubire»”.
Iată deci o serie de întrebări foarte directe care însoţesc examinarea celor patru capitole care se vor succeda în lectura părinţilor sinodali: Ce stil de Biserică vrem să propunem? Ce suntem chemaţi să dăm tinerilor noştri? Care sunt priorităţile acţiunii educative şi pastorale? Ce-i de făcut pentru a elimina toate acele abuzuri care îndepărtează persoanele de Biserică? Ce spaţii de participare trebuie dedicate tinerilor? Cum să se promoveze protagonismului tineretului într-o realitate de clericalism? Atâtea întrebări de înfruntat cu curaj pentru că, a subliniat cardinalul, „cine îşi spune întrebări este în măsură de a rămâne tânăr”.
Şi cu privire la unele dintre acestea au început să propună reflecţii cei douăzeci şi cinci de părinţi sinodali care au intervenit înainte de amiază. Înaintea lor a luat cuvântul un auditor, Percival Holt, preşedinte al Indian Catholic Youth Movement. Confruntându-se cu realitatea din ţara sa – aşa de condiţionată de tendinţele societăţii occidentale ca şi atenţia spasmodică faţă de câştig, faţă de succes, cu relaţiile umane reduse la o instantaneitate care mortifică, cu atâţia saci de sărăcie şi de marginalizare – Holt a subliniat exigenţa de a avea adevăraţi păstori precum şi dorinţa de a vedea recunoscut în structurile ecleziale marele potenţial al noilor generaţii.
Printre temele atinse de mai multe ori în diferitele intervenţii a fost cu siguranţă cea a dramei migraţiilor. Structurile ecleziale, s-a spus, pot să facă mult pentru a-i ajuta pe tinerii migranţi în procesul lor de integrare, pentru a salvgarda identitatea lor religioasă şi culturală, pentru a-i ajuta în dialogul cu celelalte religii, pentru a face faţă sărăcirii materialului uman din ţările de origine. În timpul călătoriilor tragice de speranţă, tinerii migranţi străbat teritoriul atâtor dieceze, dar trebuie să simtă că pretutindeni Biserica este aceeaşi.
O altă temă centrală a fost aceea a unei angajări reînnoite în domeniul educaţiei şi al formării pentru a valoriza marele patrimoniu al tineretului pentru Biserică şi pentru societate. Trebuie avut curajul de a da încredere tinerilor, de a alimenta flacăra care arde în inima lor, de a dărui orizonturi speranţelor lor. Au fost propuse diferite forme de participare activă a tinerilor la structurile ecleziale, la toate nivelurile, de la cel universal la cel diecezan.
La nivelul educativ şi formativ face referinţă şi cererea unei noi pastoraţii vocaţionale a tineretului şi a unei angajări mai mari în formarea sacerdotală. Este nevoie, s-a spus, de însoţire justă, necondiţionată de clericalism, cu o apropiere încrezătoare care să ştie să intre cu adevărat în inimi. A însoţi fără a strivi, a fost subliniat. Nu trebuie să lipsească propunerile puternice, claritatea moralei, valorile Evangheliei: tinerii ştiu să ţintească tot mai sus. În acest sens a fost subliniată şi necesitatea pentru Biserică de a reînnoi capacitatea sa comunicativă, de a fi într-adevăr o Biserică în ieşire, care să fie acolo unde se află tinerii, neuitând multele locuri ale vieţii lor sociale, de la şcoală la sport, până la locurile de întâlnire. Şi artele, precum muzica, pot să fie un instrument de dialog şi de întâlnire.
Limbaje care trebuie adecvate şi în cateheză, loc în care ar trebui să se ţintească mai mult la formarea de tineri cateheţi pentru că nimeni nu ştie să vorbească mai mult decât un tânăr despre credinţă altui tânăr.
Printre iniţiativele pastorale a fost propusă recuperarea şi valorizarea evlaviei populare graţie unei implicări mai directe a tinerilor care astfel vor fi determinaţi să aprecieze patrimoniul imens al tradiţiei. Ca aceea pe care vor putea s-o redescopere tinerii şi părinţii sinodali care, în dimineaţa de 25 octombrie, vor putea participa la un pelerinaj de şase kilometri pe via Francigena până la Sfântul Petru.
În după-amiaza zilei de luni 15 octombrie, în timpul celei de-a unsprezecea congregaţii generale, au fost prezentate în aulă – în prezenţa papei şi a 259 de părinţi, sub preşedinţia cardinalului Bo – cele paisprezece rapoarte ale diferitelor cercuri lingvistice care au sintetizat astfel munca lor cu privire la a doua parte din Instrumentum laboris, referitor la care ai fost sugerate 216 moduri colective.
(După L’Osservatore Romano, 17 octombrie 2018)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu