„Motivația pentru toate este de a păzi succesiunea apostolică validă şi natura sacramentală a Bisericii catolice din China”, cu dorința de „a asigura, a întări şi a bucura” catolicii chinezi. Cardinalul Luis Antonio Gokim Tagle foloseşte tonuri potolite şi cuvinte calibrate, pentru a reafirma ce anume determină Sfântul Scaun să proroge împreună cu guvernul de la Pekin pentru alți doi ani validitatea Acordului Provizoriu cu privire la numirea episcopilor semnat în septembrie 2018 şi reînnoit deja pentru prima dată la 22 octombrie în urmă cu doi ani.

Care sunt criteriile care au determinat Sfântul Scaun să persevereze în decizia luată în urmă cu patru ani?

Acordul între Sfântul Scaun şi guvernul chinez semnat în 2018 se referă la procedurile pentru alegerea şi numirea episcopilor chinezi. Este vorba de o problemă specifică, ce atinge un punct nevralgic al vieţii comunităţii catolice din China. În ţara aceea, evenimentele istorice au dus la sfâșieri dureroase în sânul Bisericii, până la proiectarea unei umbre de suspiciune cu privire la însăși viaţa sacramentală. Deci erau în joc lucruri care ating natura intimă a Bisericii şi misiunea sa de mântuire.

Cu Acordul se încearcă să se garanteze ca episcopii catolici să poată exercita misiunea lor episcopală în comuniune deplină cu papa. Motivația pentru toate este de a păzi succesiunea apostolică validă şi natura sacramentală a Bisericii catolice din China. Şi asta poate asigura, întări şi bucura botezaţii catolici din China.

Sfântul Scaun a reafirmat mereu natura circumscrisă a Acordului, care atinge şi problema vitală pentru Biserică şi pentru asta nu poate fi redusă la element de garnitură a vreunei strategii diplomatice. Orice consideraţie care ignoră sau întunecă această fizionomie singulară a Acordului, ajunge să-i dea o reprezentare falsificată.

Încă nu este timpul de a face bilanțuri, nici măcar provizorii. Dar dumneavoastră, din punctul dumneavoastră de observație, cum vedeți drumul parcurs şi efectele Acordului?

Din septembrie 2018 au fost hirotoniţi 6 episcopi numiți conform procedurilor prevăzute de Acord. Canalele şi spațiile de dialog rămân deschise, şi asta este deja în sine relevant, în situația dată. Sfântul Scaun, ascultând guvernul chinez precum şi pe episcopi, preoţi, călugăriţe şi laici, devine mai avertizat în faţa acestei realităţi, unde fidelitatea faţă de papa a fost păstrată şi în timpuri şi contexte dificile, ca realitate intrinsecă a comuniunii ecleziale. A asculta argumentele şi obiecțiile guvernului ne conduce şi pe noi să ținem cont de contexte şi de „forma mentis” a interlocutorilor noştri. Descoperim că lucruri pentru noi absolut clare şi aproape sigure pot să fie pentru ei noi şi necunoscute. Pentru noi asta reprezintă şi o provocare de a găsi noi cuvinte, noi exemple convingătoare şi familiale pentru sensibilitatea lor, pentru a-i ajuta să înțeleagă mai ușor ceea ce se află cu adevărat la inima noastră.

Şi ce se află cu adevărat la inima Sfântului Scaun?

Intenția Sfântului Scaun este numai aceea de a favoriza alegerea de episcopi catolici chinezi buni, care să fie vrednici şi potriviţi pentru a sluji poporul lor. Dar a favoriza alegeri de episcopi vrednici şi potriviţi este şi în interesul guvernelor şi autorităților naţionale, inclusiv cele chineze. Apoi, una din dorințele Sfântului Scaun a fost mereu aceea de a favoriza reconcilierea şi de a vedea vindecate sfâșierile şi contrapoziţiile deschise în sânul Bisericii de suferinţele străbătute. Anumite răni au nevoie de timp şi de mângâierea lui Dumnezeu pentru a fi vindecate.

Nu există riscul de a ascunde problemele sub vălul unui optimism aprioristic?

Încă de când a început acest proces, nimeni n-a manifestat vreodată triumfalisme naive. Sfântul Scaun n-a vorbit niciodată despre acord ca despre soluție a tuturor problemelor. S-a perceput şi s-a afirmat mereu că drumul este lung, poate să fie obositor, şi că acordul însuși putea provoca neînțelegeri şi dezorientări. Sfântul Scaun nu ignoră şi nu minimalizează nici măcar diformitatea de reacții în rândul catolicilor chineză în faţa acordului, unde bucuria multora se împleteşte cu perplexităţile altora. Face parte din proces. Dar mereu trebuie „să ne murdărim mâinile” cu realitatea lucrurilor aşa cum sunt. Atâtea semnale atestă că mulţi catolici chinezi au perceput inspirația urmată de Sfântul Scaun în procesul aflat în desfăşurare. Sunt recunoscători şi întăriți pentru un proces care confirmă în faţa tuturor comuniunea lor deplină cu papa şi Biserica universală.

Autoritățile civile intervin în alegerea episcopilor chinezi. Dar asta nu pare o noutate nici ceva exclusiv al situației chineze…

Intervenția autorităților civile în alegerile episcopilor s-a manifestat de multe ori şi în multe forme în istorie. Şi în Filipine, ţara mea, erau în vigoare timp îndelungat regulile din „Patronatul Regal”, cu care organizarea Bisericii era supusă puterii regale spaniole. Şi sfântul Francisc Xaveriu şi iezuiții conduceau misiunea lor din India sub patronajul coroanei portugheze… Este vorba desigur de lucruri şi de contexte diferite, de vreme ce fiecare caz are specificul său şi explicația sa istorică. Dar în asemenea situaţii, important este ca procedura utilizată pentru numirile episcopale să garanteze şi să tuteleze ceea ce doctrina şi disciplina Bisericii recunosc ca esenţial pentru a trăi comuniunea ierarhică între Succesorul lui Petru şi ceilalți episcopi, succesori ai apostolilor. Şi asta se întâmplă şi în procedurile utilizate actualmente în China.

Guvernul chinez cheamă mereu Biserica locală la instanțele „chinezificării”…

Creștinismul, de-a lungul istoriei, a trăit mereu procesele de înculturare şi ca adaptare la contextele culturale şi politice. Pariul şi în China poate fi acela de a atesta că apartenența la Biserică nu reprezintă un obstacol în a fi un bun cetățean chinez. Nu există contradicție, nu există un aut-aut, şi tocmai faptul de a merge în credinţa apostolilor poate ajuta să-i facă pe creştinii buni şi niște cetățeni buni.

În această fază a procesului, şi în faţa posibilelor încetineli şi poticniri, în ce se poate încrede Sfântul Scaun? În ce trebuie pusă încredere?

Ceea ce întărește este mereu sensus fidei mărturisit de atâția catolici chinezi. O mărturie prețioasă, care adesea a răsărit nu în grădini bine cultivate şi protejate, ci pe terenuri aspre şi accidentate. Dacă privesc la istoria catolicismului în China în ultimele decenii, îmi vine mereu în minte textul sfântului Paul în Scrisoarea către Romani: „Cine ne va despărți așadar de iubirea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, persecuția, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia? Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin acela care ne-a iubit”. Atâția catolici chinezi au trăit în trupul lor ceea ce scrie sfântul Paul. Necazurile, strâmtorarea, dar şi victoria dăruită de iubirea lui Cristos faţă de ei.

Ce trebuie să se răspundă celui care spune că Sfântul Scaun, numai pentru a trata cu guvernul chinez, ascunde sau ignoră suferințe şi probleme ale catolicilor chinezi?

Suferințe şi dificultăți trecute precum şi recente au fost mereu în faţa privirii Scaunului Apostolic asupra evenimentelor Bisericii din China. Şi alegerile prezente sunt făcute tocmai inspirându-se din această recunoaştere şi din recunoștința faţă de cei care au mărturisit credinţa în Cristos în timpuri de suferinţă. În dialog, Sfântul Scaun are stilul său respectuos în comunicare cu reprezentanții guvernului chinez, dar care nu ignoră niciodată şi dimpotrivă prezintă mereu situațiile de suferinţă ale comunităţilor catolice, care se nasc uneori din presiuni şi ingerinţe nepotrivite.

Ce poate favoriza recunoaşterea episcopilor aşa-numiți „clandestini” din partea aparatelor politice chineze?

Acesta este un punct luat în considerare mereu în dialog. Pentru a favoriza soluționarea acestei probleme poate că ar merita să se țină cont din partea tuturor că episcopii nu pot să fie văzuți ca „funcționari”: episcopii nu sunt „funcționari ai papei” sau „ai Vaticanului”, pentru că sunt întocmai succesori ai apostolilor; şi nici nu pot fi considerați ca „funcționari religioși” ai aparatelor politice lumești, sau cum spune papa Francisc, „clerici de stat”.

Confuzia cu privire la slujirea episcopală şi la raportul dintre episcopi şi papa nu pare să existe numai în China…

Odată am auzit la „Sfântul Petru” un ghid turistic care încerca să explice turiştilor figura şi rolul papei în Biserică, încercând să găsească imagini care să fie familiare pentru ei: „Biserica – spunea ghidul – este ca o mare firmă, ca Toyota sau Apple. Şi papa este ca directorul executiv al acestei «firme»”. Turiștii păreau satisfăcuți de această explicaţie şi probabil s-au întors acasă cu această idee, neconformă totuşi cu adevăratul rol al papei Chief Executive Officer şi al Bisericii ca o firmă economico-financiară…

Dumneavoastră, chemat la Roma de papa Francisc ca prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, ce impresie aveți despre formele şi despre energiile cu care catolicii chinezi trăiesc vocația lor misionară şi faţă de mulțimile de conaţionali care nu-l cunosc pe Isus?

Văd că parohiile şi comunitățile desfășoară cu fervoare precum şi creativitate o operă pastorală şi caritabilă în toată China. În fiecare an există atâtea noi botezuri şi în rândul adulților. Este o operă apostolică desfășurată de comunitățile catolice chineze în cotidianitate, mereu în sintonie cu sugestiile magisteriului papal, precum şi înăuntrul atâtor limite. În ultimii ani, comunitățile catolice chineze au trăit cu intensitate Anul Credinţei, Jubileul Milostivirii, atâtea inițiative de caritate în timpul Covid-ului. Şi atunci când trăiam la Manila, m-a impresionat mereu mărturia catolicilor chinezi şi a altor comunităţi care provin din naţiuni în care trăiesc în condiții de minoritate precum şi în contexte de dificultate. Şi catolicii chinezi expatriaţi continuă să ajute Biserica din China în atâtea moduri, susținând de exemplu construirea de biserici şi capele. Bisericile locale au granițe geografice, dar există un spațiu uman de comuniune eclezială care transcende granițele.

Mama dumneavoastră ce amintire are despre credinţa strămoşilor săi chinezi?

Mama mea s-a născut în Filipine şi a crescut într-un context mai mult filipinez decât chinez. Bunicul meu după mamă a devenit creştin şi a primit botezul. Era un catolic chinez foarte concret şi „pragmatic”. La aniversarea morții mamei sale, oferea în faţa imaginii mamei sale tămâie şi mâncare, şi ne spunea nouă nepoților: „nimeni să nu atingă această mâncare! Mai întâi trebuie s-o guste străbunica, în cer, şi apoi va fi rândul nostru…”. Amintirea sa, într-un anumit mod, mă ajută acum să iau în considerare şi ce poate să fie mai util în dialogul cu guvernul chinez.

La ce vă referiți?

Când i-am destăinuit bunicului dorința mea de a intra în seminar, el mi-a spus: „nu-mi imaginam să mă trezesc cu un nepot preot… nu înțeleg această lume a preoţilor!”. Eu mă simțeam un pic descurajat şi atunci el a adăugat: „eu nu înțeleg, dar doresc oricum ca tu să fii un preot bun”. Acum, când iau în considerare dialogul cu guvernul chinez despre probleme ecleziale, mă gândesc că uneori merită de căutat argumente simple şi directe, pentru a veni în întâmpinarea abordării concrete şi practice a interlocutorilor noştri. Nu se poate pretinde că ei percep în profunzime misterul Bisericii, însuflețită de Duhul Sfânt. Şi pentru mine era dificil să explic bunicului meu izvorul vocației mele sacerdotale… Şi pentru mine a fost important oricum să țin cont şi de dorința sa simplă ca eu să fiu un preot bun.

De Gianni Valente

(După L’Osservatore Romano, 22 octombrie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu