Zece întrebări pentru a reînnoda firul de zece ani de pontificat, dar şi pentru a privi la rănile lumii, începând de la „războiul feroce” care a furat zâmbetul atâtor copii, precum şi pentru a reflecta asupra neliniștilor inimii omului. Cele care duc la căderea într-o „boală” periculoasă: alipirea de „eșecurile” şi de „lucrurile urâte” ale vieţii. Papa Francisc este în dialog cu părintele Davide Banzato, preot din comunitatea Nuovi Orizzonti şi faţă cunoscută de la tv cu programul Mediaset I viaggi del cuore. Şi tocmai al emisiunii speciale I viaggi del cuore de sâmbătă 18 februarie, transmisă în această dimineață pe Canale 5 papa Francisc este protagonistul cu un colocviu la Casa „Sfânta Marta”, născut, explică autorul, în mod spontan şi neașteptat. De fapt trebuia să fie un vide-mesaj de salut adresat trupei, regizorilor şi producătorului, a devenit un adevărat interviu transmis în parte pe Mediaset. Va fi publicat integral într-o carte editată de Piemme în colaborare cu Libreria Editrice Vaticana la 21 februarie cu titlul „Caută orizontul tău. A ne ridica şi a reporni astăzi”.

A nu ne alipi de lucrurile urâte

Interviul pornește de la un punct îndrăgit de papa care este cel al amintirii. „Un har”, spune el, care „ne duce la rădăcinile actualităţii noastre”. „Cum este personalitatea mea, care urmează să sfârșească viaţa, de unde a crescut…”, explică papa Francisc, amintind rudele sale din Piemont pe care le-a vizitat personal în noiembrie 2022. „Sunt locuri semnificative de amintire, persoane care au marcat viaţa noastră. Este ceva bun a călători”. Dar în această călătorie în amintire şi în rădăcini există totuşi „un pericol”, avertizează pontiful: „Noi toţi am avut în viaţă: lucruri urâte, lucruri care ne-au făcut să suferim, şi există apoi o boală de a ne alipi de eșecurile vieţii: nu, asta face rău. Lucrurile urâte, da, dar, să ni le amintim, să-i mulțumim Domnului care ne-a ajutat pentru a ieşi, dar să nu ne așezăm acolo, pentru că aceasta este o boală. Este ca şi cum (ar fi) o alipire da, de eșecuri, de lucrurile urâte”.

Un moment de dezolare umană

Lucruri urâte, afirmă papa Francisc, se întâmplă atâtea în timpul nostru. Venim dintr-o pandemie care ne-a „slăbit” şi acum este războiul: „Un război care este feroce” şi care a provocat „o criză economică şi financiară”. „Astăzi, mai ales în toată Europa, oamenii nu vor ști cum să plătească lumina, de exemplu. Vor trebui să economisească mult”, afirmă papa. „Este un moment urât, este un moment de dezolare. Morții sau răniții (care vin din război)… Tu vezi morții torturaţi înainte de moarte, fotografiile sunt teribile”.

Zâmbetul copiilor

Angoasa episcopului de Roma este mai ales pentru copii: „Au uitat să râdă… Aici au venit atâția copii, atâția din Ucraina, nu râd… Sunt amabili, da, dar nu râd, au pierdut râsul. Am mers să vizitez copiii care erau la Bambino Gesù, ucraineni, răniți, niciunul (nu avea) un zâmbet”. Pentru papa Francisc, „a lua zâmbetul de la un copil înseamnă… o tragedie!”. Şi această tragedie marchează timpul nostru: „Un timp unde negustoria cea mai mare este vânzarea de arme, fabrica de arme. Astăzi, dacă timp de un an – mi-a spus un tehnician – nu s-ar fabrica arme, s-ar termina foamea în lume. Războaiele cer arme. Şi pentru ce un război? Pentru că de obicei un imperiu sau un guvern, când slăbeşte un pic, are nevoie de un război pentru a-şi reveni… Este un lucru urât”.

A privi orizonturi diferite

În acest scenariu dramatic, papa îndeamnă totuşi să nu pierdem speranţa şi să privim „orizonturi” diferite. „A privi orizonturile vieţii, astfel, înseamnă a privi la speranţă. Precum şi a privi că istoria nu se termină cu tine, nu s-a terminat cu bunicul meu, nu se va termina cu a patra generație care va veni după aceea”. Această perspectivă „dă curajul de a merge mereu”. Dar atenţie, avertizează papa Francisc, să nu cădem în „psihologia struţului”, adică acela care „în faţa oricărui lucru pune capul în pământ”. Şi atenţie şi la a privi numai propriul ombilic: „Oamenii care se privesc numai pe ei înșiși fac contrariul la căuta orizontul. Orizontul te face să priveşti totul”. Aceasta, afirmă pontiful, este „baza virtuții speranţei”. Cum spuneau unii Părinți ai Bisericii care prefigurau speranţa ca „o ancoră”: „Fie că tu eşti pe mare sau pe fluviu şi arunci ancora pentru a fi sigur şi te agăţi de funie. Speranţa, tu o arunci în veșnicie, ancora, şi mergi agățat; dar dacă tu nu priveşti la orizont, nu mai poți, niciodată nu vei putea arunca o ancoră, nu-i aşa?”. „În acest timp este dificil”, subliniază papa Francisc, așadar „există Domnul există speranţa. Este dificil şi urât, există atâta suferinţă, atâta, dar există şi funia şi ancora. Este misterul durerii şi al speranţei”.

Cine are credinţă şi cine nu

Şi celui care „nu are credinţă” ce trebuie spus? „Nu este un păcat a nu avea credinţa”, răspunde papa. „Credinţa este un dar al lui Dumnezeu… Există oameni buni, foarte buni, care nu au darul credinţei. Numai îi voi spune: «Fii deschis. Caută. Nu înceta să cauți. Fără angoasă: nu, nu! Deschis în mod natural»”. Cel care crede trebuie să fie atent, în schimb, să nu trăiască „precum «păgânul»”. Există credincioşi care trăiesc aşa: „Creştini prefăcuţi sau, cum spunea bunica mea, creştini lejeri”, spune papa. „Acestora le voi spune: «Schimbă-ți viaţa! Cum este viaţa ta? Este o viaţă corectă? Este o viaţă în slujba celorlalți? Este o viaţă care irosește banii?»”.

Bogăția nu este păcat

De aici o reflecţie despre tema bogăției: „Îmi spunea un domn că aici la Roma sunt restaurante unde, dacă inviţi două persoane, la sfârşit vor fi 1.700 de euro. Dar tu trăiești aşa, la acel nivel, când există oameni care mor de foame? «Eh, părinte, nu fiți comunist…». Nu, hai, aceasta este Evanghelie, eh?”. „Nu vorbesc rău despre bogaţi, există bogaţi sfinţi care știu să folosească bine propriile bunuri pentru ceilalți”, clarifică papa Francisc. Dar şi „conduitele” definesc tipul de credinţă: „Dacă stilul de viaţă este păgân, se înţelege că nu are credinţă sau că are o credinţă de zugrăveală, de zugrăveală, da: viaţa ta este zugrăvită de credinţa dar (credinţa) nu are rădăcini, nu-i aşa?”.

În această privință, papa citează fotografia făcută de unul din „fotografii din Vatican” pe stradă la Roma a unei doamne bătrâne şi bine îmbrăcate care iese dintr-un restaurant şi îl ignoră pe cerşetorul care îi cere pomană: „Dacă tu nu-ți dai seama de ceva şi de cineva în spatele vanităţii tale, al modului tău de a trăi, eşti închis în tine însuți…”. „Carnea fratelui tău” este „însăși carnea ta”, subliniază pontiful: „Poate că mâini vei fi tu în poziția aceea… Nu-ți fie frică să atingi carnea rănită”.

„Sclerocardia”

Asta ajută la învingerea „sclerocardiei”, a închiderii inimii: „O inimă împietrită este foarte greu de înmuiat”. „De atâtea ori Domnul foloseşte pentru asta situaţii urâte, cum sunt bolile, aşa încât schimbă inima. Dar trebuie să cerem mereu Domnului: fă ca inima mea să nu devină împietrită, fă ca inima mea să fie umană, să fie aproape de orice umanitate. Astăzi, întreabă papa, câți plâng – nu spun fizic, ci în inimă – pentru copiii orfani din Ucraina? Câți suferă pentru asta? Câți suferă pentru copiii străzii care fură pentru că sunt singuri în viaţă?”. Papa Francisc indică un tablou în salonul de la „Sfânta Marta”, pictat de un artist piemontez pe baza fotografiei unui sirian care fuge cu fiul. Se numește Ca şi ei constrânși să fugim şi reprezentă fuga în Egipt. „Noi credem că fuga în Egipt a fost «în trăsură cu îngerii» care duc înainte… Fuga în Egipt a fost aşa, aşa! Această realitate a trăit-o Isus şi această realitate o trăiesc atâția oameni”.

„Rugaţi-vă pentru mine”

În interviu o aluzie şi la pontificatul său care la 13 martie împlinește zece ani. Jorge Mario Bergoglio se întoarce înapoi la alegerea sa: „Săracul Petru, ce succesor şi-a găsit!”, exclamă el râzând, „niciodată nu-mi imaginam un lucru de acest gen pentru viaţa mea”. Totuşi a fost „naturalitate” în trecerea de la Buenos Aires la Roma: „Este o privire la orizonturi diferite”. Desigur că nu lipsesc neliniștile, dar nu sunt întotdeauna „un rău”, dimpotrivă, pot să devină ocazie de „discernământ”. Oricum papa Francisc cere rugăciuni pentru el: „Rugaţi-vă pentru mine pentru ca să pot fi un papă creştin, nu păgân, ca Domnul să-mi dea harul de a trăi ca un creştin şi de a ajuta Biserica, adică sfântul popor credincios al lui Dumnezeu. Nu este acel preot, acel episcop, ci poporul lui Dumnezeu”.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican News, 18 februarie 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu