Şi astfel „cei din urmă” vor fi cei din urmă care-l primesc, în pragul Bazilicii „Santa Maria Maggiore” care păstrează icoana Salus Populi Romani sub privirea maternă a căreia Francisc urmează să fie înmormântat. La bucata finală a parcursului său pământesc al episcopului de Roma venit aproape de la capătul lumii, îi vor face coroană nu cei puternici şi acei săraci, acei migranţi, acei fără adăpost, acei marginalizați care au fost puși în centrul atâtor pagini din magisteriul său şi care sunt în centrul fiecărei pagini din Evanghelie.

Deja cuvintele rostite în dimineața de Lunea Îngerului (luni din octava Paștelui) de cardinalul camerier Kevin Joseph Farrell pentru a anunța moartea neașteptată a Papei Francisc au subliniat acest element portant al învățăturii sale: „Ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj şi iubire universală, în mod deosebit în favoarea celor mai săraci şi marginalizați”. „Cât aş vrea o Biserică săracă pentru săraci” a spus la începutul pontificatului său. „Pentru Biserică opțiunea pentru săraci este o categorie teologică înainte de o categorie culturală, sociologică, politică sau filozofică. Dumnezeu le acordă lor «prima sa milostivire». Această preferință divină are consecințe în viaţa de credinţă a tuturor creştinilor, chemaţi să aibă «aceleaşi sentimente ale lui Isus»”, a scris el în exortaţia apostolică Evangelii gaudium, un document pe care încă trebuie să-l înţelegem până la capăt şi care a marcat ruta slujirii sale de Succesor al lui Petru.

Cuvinte care au fost însoțite mereu de gesturi şi alegeri concrete. Primul Papă care a ales numele sfântului din Assisi s-a inserat pe urma învățăturilor predecesorilor, ca aceea a sfântului Ioan al XXIII-lea, care cu o lună înainte de a deschide Conciliul al II-lea din Vatican, a spus: „Biserica se prezintă aşa cum este şi vrea să fie, ca Biserică a tuturor, şi îndeosebi Biserica săracilor”. Acest magisteriu de cuvinte şi gesturi, pentru primul Papă sud-american avea origine în Evanghelie şi în învăţăturile primilor Părinți ai Bisericii. Ca sfântul Ambroziu, care a afirmat: „Nu din averea ta tu dăruiești săracului; tu nu faci decât să-i dai ceea ce îi aparține. Pentru că ceea ce este dat în comun pentru folosul tuturor, este ceea ce tu îți adaugi. Pământul este dat tuturor, şi nu numai celor bogaţi”. Grație acestor cuvinte, sfântul Paul al VI-lea a putut să afirme în enciclica Populorum progressio că proprietatea privată nu constituie pentru nimeni un drept necondiționat şi absolut, şi că nimeni nu este autorizat să rezerve în folosul său exclusiv ceea ce depășește nevoia sa, când celorlalți le lipsește necesarul. Sau cum a spus sfântul Ioan Gură de Aur într-o vestită omilie a sa: „Vrei să onorezi trupul lui Cristos? Nu permite ca să fie obiect de dispreț în membrele sale, adică în săraci, lipsiți de haine pentru a se acoperi. Nu-l onora aici în biserică pe Cristos cu stofe de mătase, în timp ce afară îl neglijezi când suferă datorită frigului şi goliciunii. Cel care a spus: Acesta este Trupul meu, a spus şi: M-aţi văzut înfometat şi nu mi-aţi dat de mâncare”.

Departe de lecturi ideologice, Biserica nu are interese politice de apărat când invită să se depășească ceea ce Francisc a definit „globalizarea indiferenței”. Mișcat numai de cuvintele Evangheliei, susținut de tradiția Părinţilor Bisericii, Papa ne-a invitat să ne îndreptăm privirea spre „cei din urmă”, preaiubiţi de Isus. Acei „din urmă” care astăzi îl vor însoți cu îmbrățișarea lor în ultima parte de drum.

De Andrea Tornielli

(După L’Osservatore Romano, 25 aprilie 2025)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu