„Mă face să sufăr când văd morții, tineri care nu se întorc. Este dur…”

Era exact în urmă cu un an. În ziua în care celebra cei zece ani de pontificat, Papa împărtășea durerea sa intimă, copărtaşă a durerii miilor de femei şi mame din lume, într-un podcast – primul – cu mass-media vaticane. Gândul era îndreptat îndeosebi către tinerii morți pe teren în războiul de agresiune împotriva acelei Ucraine definită din totdeauna şi imediat „martirizată”. Nu un epitet obosit, cum este incitat de unele critici depreciative, ci angoasa continuă a supliciului la care este supus poporul ucrainean de la 24 februarie 2022. Durerea de care Francisc făcea părtaș marele public nu s-a atenuat în aceste douăsprezece luni ale celui de-al unsprezecelea an de pontificat, ci dimpotrivă s-a acutizat în faţa perspectivelor de expansiune a conflictului în Europa de Est – cu posibila trimitere de trupe europene şi amenințarea unui răspuns nuclear – şi încă şi mai mult din octombrie cu izbucnirea ororii în Ţara Sfânt, ca urmare a atacului terorist al Hamas şi răspunsul militar israelian care a provocat în cinci luni circa 31 de mii de morți. O altă din acele „bucăți” care compun al treilea conflict global aflat în desfăşurare.

Rugăciune silențioasă, durere publică

În faţa acestei dureri, Papa Francisc, conducător al Bisericii universale şi la 87 de ani printre pontifii cei mai longevivi, se roagă în tăcerea camerei sale, unde păstrează icoane, cruci şi alte obiecte reprezentative din teritoriile rănite din care provin. Ei dă glas în fiecare pronunțare publică. Peste 130 sunt apelurile pe care Jorge Mario Bergoglio le-a exprimat din ziua de 13 martie 2023 până astăzi pentru Ucraina, peste 60 cele pentru Orientul Mijlociu şi populația din Gaza.

Nu a fost Angelus, Regina Caeli sau audiență generală în care Papa să nu fi făcut referință la război, să nu fi reafirmat apropierea de populațiile lovite sau să nu fi invocat pacea şi curajul negocierii ca exercițiu de înţelepciune care să împiedice prevalarea intereselor de parte, să tuteleze aspirațiile legitime ale fiecăruia şi să facă să înceteze „nebunia” războiului.

Pace pentru martirizata Ucraina

Uneori au fost apeluri viguroase – voite să fie rostite şi atunci când vocea, din cauza bronşitei sau a răcelilor îndurate de mai multe ori în aceste luni, nu-i permitea asta – sau adesea scurte comentarii, memorandumuri rapide sau semnale de alarmă pentru a nu lăsa să intre obișnuința sau cinismul prin care chiar şi drama unui atac cu bombe asupra școlilor şi locuințele este declasată la „știre de actualizare”. Speranţa unei păci juste şi durabile a fost şi este mereu unicul fundal la cuvintele Papei care s-au succedat în acest al unsprezecelea an de pontificat, care merită de reparcurs în timpi de reelaborări şi instrumentalizări ale gândirii sale sau în faţa acuzelor de „egală apropiere” care, cum a precizat cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, a fost mereu „stilul” Sfântului Scaun.

Apelul adresat Uniunii Europene

Papa nu renunță că caute pacea, să spere în pace şi să se roage pentru ea

Francisc spune asta familiilor refugiate venite în Italia grație coridoarelor umanitare, primite în audiență la 18 martie anul trecut. Şi după patru zile, în audiența generală amintea actul de consacrare a Rusiei şi Ucrainei Inimii Neprihănite a Mariei: „Să nu încetăm să încredințăm cauza păcii Reginei păcii”, îndemna el, cerând să se reînnoiască la fiecare 25 martie actul de consacrare la Sfânta Fecioară Maria, „pentru ca ea, care este Mamă, să ne poată păstra pe toţi în unitate şi în pace”. Angajării spirituale Pontiful a cerut mereu ca să-i corespundă „o angajare unită” politică şi diplomatică, începând de la Uniunea Europeană. O provocare „foarte complexă”, evidenția el în audiența acordată lui COMECE, țările din UE fiind „implicate în multiple alianțe, interese, strategii, o serie de forțe care este greu să conveargă într-un proiect unic” împotriva războiului care, sublinia în aceeaşi ocazie, „nu poate şi nu trebuie să mai fie considerat ca o soluție a conflictelor”.

Mesajul din „Pacem in terris”

Cuvinte reverberate în binecuvântarea Urbi et Orbi de Paşte, însoțite de implorarea ca Dumnezeu să deschidă inimile întregii comunităţi internaționale pentru ca să se străduiască să pună capăt „tuturor conflictelor care însângerează lumea”. Conducătorilor națiunilor Francisc li se adresa şi cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a lui Pacem in terris a sfântului Ioan al XXIII-lea (11 aprilie 2023), cerând să se inspire în proiecte şi decizii din această enciclică adresată Bisericii şi lumii în miezul tensiunii dintre cele două blocuri ale Războiului rece. Un mesaj, cel al Papei Roncalli, foarte actual, cum este evident în următorul pasaj: „Raporturile dintre comunitățile politice, ca şi acelea dintre fiinţele umane, trebuie reglementate nu prin recurgerea la forţa armelor, ci în lumina rațiunii, adică în adevăr, în dreptate, în solidaritate activă”.

Eforturi creatoare de pace

„Unde sunt eforturile creatoare de pace?”, a întrebat în schimb Papa în Ungaria devenită destinație de refugiu pentru mii de refugiaţi ucraineni, în timpul discursului adresat autorităților civile şi politice în călătoria din aprilie 2023.

Totuşi, în lumea în care trăim, pasiunea pentru politica comunitară şi pentru multilateralitate pare o amintire frumoasă din trecut: pare să asiste la apusul trist al visului coral de pace, în timp îşi fac spațiu soliştii războiului

Nu numai denunţări ci şi perspective din partea Papei care, în zborul de întoarcere de la Budapesta, afirma jurnaliștilor: „Cred că pacea se face deschizând mereu canale, niciodată nu se poate face o pace cu închiderea. Invit pe toţi să deschidă raporturi, canale de prietenie. Acest lucru nu este ușor”. „Pe toţi îi interesează drumul păcii. Eu sunt dispus, sunt dispus să fac tot ceea ce trebuie să se facă”, adăuga Pontiful, anticipând demararea unei misiuni care avea să se reveleze apoi aceea a cardinalului Matteo Maria Zuppi ca emisar al său la Kiev, Moscova, Washington şi Pechin.

O lume fără ură şi fără arme

O misiune care s-a cristalizat chiar în timpul desfășurării sale, cea a lui Zuppi, însoțind dorința Papei a unui efort şi pentru „creativitate”. „În oceanul istoriei, navigăm într-o perioadă furtunoasă şi se simte lipsa de rute curajoase de pace. Privind cu afect viu la Europa, în spiritul de dialog care o caracterizează, ne-ar veni să o întrebăm: încotro navighezi, dacă nu oferi parcursuri de pace, căi creative pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi atâtor conflicte care însângerează lumea?”, întreba Francisc în discursul adresat autorităților la Lisabona, prima întâlnire a călătoriei în Portugalia pentru ZMT în timpul căreia a întâlnit un milion şi jumătate de tineri. Aceia care, a subliniat în audiența generală din miercurea următoare, au „arătat tuturor că este posibilă o altă lume: o lume de fraţi şi surori, unde steagurile tuturor popoarelor flutură împreună, unul alături de altul, fără ură, fără frică, fără închideri, fără arme!”.

Ora întunecată a istoriei

Un vis, acesta al Papei, pus la dură încercare de faptele din 7 octombrie. Expresia feței era întunecată şi glasul încercat atunci când Pontiful, la Angelus din ziua de după atentatele Hamas-ului, la 8 octombrie, deplângea violenţa „explodată şi mai feroce” în Israel şi de la fereastra Palatului Apostolic afirma: „Atacurile şi armele să se oprească, vă rog, şi să se înțeleagă că terorismul şi războiul nu duc la nicio soluție, ci numai la moartea şi la suferința atâtor nevinovați. războiul este o înfrângere: fiecare război este o înfrângere!”.

Întotdeauna o înfrângere

„Războiul este o înfrângere”, şi acesta este un leitmotiv care apare în aceste ultime luni de pontificat. Pentru unii este o expresie probabil prea naivă, dar cum se poate defini o „victorie” moartea în masă a mii de cetățeni proprii, de cele mai multe ori civili nevinovați?

„O catastrofă umanitară”: aşa definea Papa deja, după nici măcar zece zile de la răspunsul armat al Israelului, situația din Gaza.

Să tacă armele! Să se asculte strigătul de pace al popoarelor, al oamenilor, al copiilor! Fraților şi surorilor, războiul nu rezolve nicio problemă, seamănă numai moarte şi distrugere, măreşte ura şi înmulțește răzbunarea. Războiul şterge viitorul

Ora întunecată a istoriei

Exortaţia încheia audiența generală din 18 octombrie, în care Francisc anunța ziua de post şi rugăciune din 27 octombrie la „Sfântul Petru”. Un moment de rugăciune şi pocăință într-o „oră întunecată a istoriei”.

O oră care pare să dureze un secol şi un întuneric care învăluie mii de persoane, scoase din propriile ținuturi, locuințe sau chiar din viaţă. „Nu” este singurul răspuns. „A spune «nu» războiului, oricărui război, însăși logicii războiului, călătorie fără destinație, înfrângere fără învingători, nebunie fără scuze”, afirma Papa în Urbi et Orbi de la Crăciun.

Oamenii, care nu vor arme ci pâine, care cu greu merg înainte şi cer pace, ignoră câți bani publici sunt destinați armamentelor. Şi totuşi ar trebui să ştie asta! Să se vorbească despre asta, să se scrie despre asta, pentru ca să se ştie interesele şi câştigurile care mișcă firele războaielor

Curajul negocierii

Şi acestui „nu” trebuie să-i corespundă o acțiune concretă. Papa Francisc o sugera în discursul adresat Corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun: „Nu se poate lăsa prelungirea unui conflict care se cangrenează tot mai mult, în detrimentul a milioane de persoane, ci trebuie să se pună capăt tragediei aflate în desfăşurare prin negociere, respectând dreptul internațional”.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican News, 13 martie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu