Îngrijorarea pentru tinerii care și-au pierdut speranța, instabilitatea regiunii din cauza conflictului dintre Statele Unite și Iran și durerea pentru credincioșii care continuă să emigreze: Polis al III-lea Nona își exprimă îngrijorarea pentru o societate „marcată de războaie și conflicte, încadrată într-un context regional dificil și caracterizată de incertitudine”. Adunarea Episcopilor Catolici este programată să se întrunească pe 28 august, o reuniune pe care nu a mai avut-o din 2021.

Îngrijorarea pentru tinerii care și-au pierdut complet speranța în viitorul Irakului, instabilitatea regiunii cu tensiuni din cauza conflictului dintre Statele Unite și Iran, durerea pentru creștinii care continuă să emigreze, abandonându-și casele și pământurile. Dar acestea nu sunt singurele preocupări ale lui Polis al III-lea Nona. În inima noului patriarh caldeean de Bagdad, ales acum doar patru luni, există și bucurie pentru un eveniment eclezial aparent de rutină: convocarea, pentru 28 august, a întâlnirii Adunării Episcopilor Catolici, care va avea loc la Ankawa, un district la câțiva kilometri nord-vest de Erbil, capitala regiunii autonome Kurdistanul irakian. Episcopii nu s-au mai întâlnit într-o întâlnire colegială din 2021. „Cu această ocazie, vom discuta despre necesitatea ca Adunarea să se întrunească în mod regulat, precum și despre unele probleme fundamentale, cum ar fi prezența creștinilor în Irak și modalitățile de a proteja atât comunitățile lor, cât și teritoriile în care aceștia sunt înrădăcinați din punct de vedere istoric”.

Vor fi și alte probleme ecleziale importante pe masă?

Ne vom adresa Comisiei Mixte pentru Cateheză, tribunalelor ecleziastice și fraternității Caritas. Drumul sinodal este fundamental și necesar în lumea de astăzi. Sunt convins că colaborarea cu alte Biserici catolice ne face mai puternici și mai capabili să reflectăm și să lucrăm în slujba credincioșilor noștri. Nimeni nu poate face totul singur și nici nu se poate aștepta să realizeze tot ceea ce își dorește prin propriile eforturi. Din contactele mele cu toți episcopii care sunt membri ai Adunării, este clar că sunt foarte mulțumiți de reluarea întâlnirilor și dornici să lucreze din nou împreună.

Episcopii vor avea, de asemenea, ocazia să reflecteze asupra stării de sănătate a țării. Care este situația socio-politică din Irak?

Din perspectivă de securitate, situația internă a țării este în general bună. Cu toate acestea, efectele negative ale tensiunilor și conflictului dintre Statele Unite și Iran se resimt, în special asupra economiei irakiene: populația începe să simtă efectele în viața de zi cu zi. Din punct de vedere politic, există speranță că actualul guvern poate favoriza schimbarea, consolida un stat puternic bazat pe instituții solide și combate corupția, principalul dușman al națiunii.

Care sunt nevoile urgente ale populației, în special ale tinerilor, care reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile grupuri?

Este o lipsă de speranță. Tinerii și-au pierdut speranța în viitor, în țara lor, în patria lor și, într-un anumit sens, în aproape orice. În opinia mea, aceasta este cea mai serioasă provocare, deoarece îi face pe tineri reticenți în a se implica, în a-și construi propria viață și pe cea a altora sau în a contribui activ la construirea societății.

Și apoi este șomajul…

Cu siguranță: lipsa oportunităților de muncă și un context social în care uneori se luptă să-și găsească locul și să se împlinească. La aceasta se adaugă o altă provocare pentru tinerii creștini: dorința de a emigra. Drept urmare, numărul căsătoriilor a scăzut semnificativ. Mulți tineri nu vor să-și întemeieze o familie aici pentru că intenționează să părăsească țara. Alții, însă, nu au chef să-și întemeieze o familie în condiții marcate de incertitudine. Lipsa de speranță pentru viitorul națiunii, din cauza instabilității care caracterizează întreaga regiune, face ca tinerii să nu aibă dorința de a participa la viața publică sau de a-și aduce propria contribuție. Și aceasta este o problemă serioasă, deoarece tinerii sunt, mai presus de toate, cei care construiesc o națiune: fără participarea și angajamentul lor, viitorul riscă să devină din ce în ce mai precar.

Există, de asemenea, problema respectării drepturilor umane. Care este situația?

În contextul instabilității care afectează regiunea Orientului Mijlociu, protejarea drepturilor umane rămâne fragilă și incertă. În general, nu există încălcări grave și sistematice atribuibile îndrumărilor oficiale. Problemele critice se referă în primul rând la modul în care unele instituții își tratează membrii, precum și la comportamentul în relațiile personale. Abuzurile există, fără îndoială, în special în ceea ce privește anumite proprietăți, dar acestea nu par să reflecte o poziție oficială, larg răspândită. În plus, protejarea eficientă a drepturilor individuale rămâne afectată de mai multe probleme sensibile și grave, în special corupția financiară. La aceasta se adaugă controlul proceselor decizionale exercitate prin putere economică sau influență politică.

Acum, că jihadiștii ISIS nu mai controlează teritoriul, ci continuă să opereze ca o rețea clandestină, care este starea concretă a securității țării?

După cum am menționat anterior, aceasta este în general bună în întreaga țară. În regiunile locuite istoric de creștini, problemele de securitate din trecut nu mai există. Alte provocări rămân, inclusiv schimbările demografice, numărul limitat de creștini care se întorc în localităţile lor natale și, mai general, lipsa serviciilor esențiale. Cu toate acestea, din cauza războiului recent, există temeri că țara ar putea fi atrasă într-un conflict sau ar putea deveni un câmp de luptă între diferitele părți implicate. Până în prezent, nu au apărut probleme deosebit de grave, dar rămân îngrijorări.

Recent am sărbătorit a doisprezecea aniversare a nopții dintre 6 și 7 august 2014, când zeci de mii de creștini au fost forțați să fugă din Câmpia Ninivei. Ați trăit acele momente alături de poporul vostru. Ce amintiri aveți din acea noapte și ce semnificație are această aniversare pentru toți creștinii de astăzi? Există o față, o întâlnire sau un episod din acele ore pe care nu l-ați uitat niciodată?

Acel moment și acea noapte nu se uită ușor: rămân întipărite în memorie și au un impact profund asupra vieții. Îmi amintesc de zeci de mii de familii care fugiseră, unele în mașini, altele pe jos, cu frica ce le umplea inimile: se vedea în ochii lor. Plânsul copiilor era deosebit de dureros. Personal, am simțit o mare îngrijorare pentru cei care încă nu erau conștienți de nevoia de a fugi și erau încă în casele lor. Să-i sun și să-i îndemn să plece cât mai repede posibil era o sursă de profundă anxietate și teamă pentru soarta lor.

Eraţi atunci arhiepiscop caldeean de Mosul – la sud-vest de Câmpia Ninivei – și simțeaţi toată greutatea îngrijorării…

Cea mai mare îngrijorare era pentru familiile noastre care rămâneau în satele din Câmpia Ninivei. Din acest motiv, i-am contactat pe preoții din unele sate și i-am vizitat personal pe altele, cerându-le să-i evacueze pe toți cei care se aflau încă acolo cât mai repede posibil, deoarece aflaserăm dinainte că așa-numitul Stat Islamic intenționa să avanseze. A ne asigura că toată lumea reușise să scape a fost unul dintre cele mai dificile și tulburătoare momente ale acelei nopți. O altă mare sursă de teamă a fost faptul că nu știam pe cine ne puteam baza pentru a face față acelei situații dramatice. Toate instituțiile țării erau paralizate. Am fost forțați să acționăm pe baza experienței noastre și conform a ceea ce credeam, în acel moment, că este cea mai bună opțiune. Și aceasta a fost o provocare uriașă.

De atunci, ce s-a schimbat pentru creștini?

Există, fără îndoială, o mare diferență între acele zile și situația actuală. Nu mai există un climat de frică intensă. Cu toate acestea, rămâne o anumită îngrijorare din cauza instabilității generale. În acea perioadă, creștinii au pierdut mult. Și multe dintre pierderile lor nu pot fi compensate. Cea mai gravă consecință privește, mai ales, numărul mare de creștini care și-au abandonat pământurile și casele, emigrând în străinătate sau mutându-se în alte regiuni ale țării. Aceasta este o societate marcată de războaie și conflicte, încadrată într-un context regional dificil, caracterizat de instabilitate. Toate acestea complică relațiile și viața, în fiecare dimensiune. Prin urmare, libertatea de a-și trăi credința nu privește doar ceea ce se întâmplă în cadrul bisericilor, ci și posibilitatea creștinilor de a fi prezenți și de a participa liber la toate sferele vieții sociale. Și aceste din urmă aspecte nu pot fi garantate pe deplin fără a întâmpina obstacole instituționale și sociale.

În opinia dumneavoastră, care va fi viitorul Câmpiei Ninive, unde reconstrucția fizică a avut loc în mare parte, dar reconstrucția demografică este incompletă?

Nu este ușor de prezis ce se va întâmpla. Cea mai mare provocare cu care ne confruntăm este eșecul tuturor creștinilor de a se întoarce în această regiune: mulți au emigrat din Irak, în timp ce alții au ales să rămână în zone mai stabile. Întoarcerea lor depinde de numeroși factori, inclusiv stabilitatea situației politice și speranța că evenimentele dureroase din trecut nu se vor repeta. Este necesar să recâștigăm încrederea în viitor, astfel încât fiecare creștin să poată trăi liber, cu certitudinea că își poate construi o viață stabilă și își poate găsi un loc de muncă, fără discriminare sau interferențe nejustificate. Există, de asemenea, provocarea reprezentată de dorința diferitelor grupuri din această zonă de a se impune unele asupra altora, precum și de utilizarea Câmpiei ca un câmp de luptă pentru conflicte politice și sociale. Fiind creștini, prin natura și în virtutea credinței noastre, nu dorim să intrăm în conflict cu nimeni. Într-adevăr, credincioșii noștri sunt acum sătui de conflicte și aspiră să trăiască în pace și liniște. Din păcate, până în prezent, această aspirație nu a fost încă pe deplin realizată.

De Federico Piana

(După Vatican News, 10 august 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu