Amintiri din copilărie, prietenie de confrate, sprijin la distanță, apel adresat Bisericii: toate aceste sunt în cuvintele şi în amintirile pe care le împărtășește cu mass-media vaticane monseniorul Ernesto Giobando, episcop iezuit al diecezei de Mar del Plata, după ce a fost auxiliar de Buenos Aires din 2014 până în 2024. Într-o epocă de polarizări ideologice puternice, magisteriul lui Francisc, a subliniat prelatul, este deosebit de providențial şi necesar de pus în practică.
Ce trăsătură a pontificatului Papei Francisc vă place să subliniaţi astăzi?
A fost o surpriză când Francisc a fost ales Papă, pentru că în realitate era deja pregătit să iasă la pensie, iar Biserica, toţi cardinalii, au văzut în el o persoană care putea aduna provocările evanghelizării de atunci precum şi pe cele de astăzi. Iată pentru ce Francisc, primul lucru pe care vrea să-l exprime prin Evangelii gaudium este cum să evanghelizăm lumea de astăzi. Prin bucurie, care nu este numai o dispoziție a umorului, ci un dar al Duhului Sfânt.
Ce urare doriți să-i faceţi Pontifului cu ocazia acestei aniversări?
Înainte de toate sănătatea, ca Papa să-şi poată reveni şi să continue să dea mărturia sa de dedicare Bisericii. Sper ca să poată continua până când îi va permite Dumnezeu să însoțească şi să „panseze” Biserica în acest timp. Multe persoane departe de Biserică, nepracticante sau necatolice, mi-au spus în diferite circumstanțe că există puțini lideri în lume, unul dintre aceştia este Francisc. Cred că este un lider pentru că şi astăzi persoanele importante din această lume, putem să-l numim aşa, merg să-l caute şi săracii au încredere în el…
Voi împărtășiți carisma ignaţiană fiind amândoi iezuiți. După părerea dumneavoastră ce caracteristică a spiritualității fondatorului Societății lui Isus este mai bine reprezentată în pontificatul lui Francisc?
Cred că, într-o frază sintetică, este capacitatea de a-l descoperi pe Dumnezeu în toate lucrurile. A fi în măsură să-l descoperim pe Domnul în toate lucrurile, pentru că această descoperire a lui Isus ne duce şi la o opțiune radicală: nu putem rămâne lâncezi, trebuie să mergem în profunzime pentru că Isus a mers în profunzime. Şi acest a merge în profunzime îl consider magis ignatianus, care înseamnă: „spre mai marea glorie a lui Dumnezeu, dar şi spre mai mare slujire, spre mai mare laudă”, şi – aşa cum a spus Papa în Gaudete et exsultate – nu ca „pelagieni”, ci ca niște căutători ai voinţei lui Dumnezeu, care este foarte diferit.
Ne puteți aminti vreun episod emblematic al prieteniei cu Bergoglio?
Mergem în urmă cu cincizeci de ani. Aveam 15 ani şi Bergoglio, când era provincial al iezuiţilor în Argentina, a mers în orașul meu, la Santa Fe, unde este o școală, iar eu i-am spus că voiam să devin iezuit şi el mi-a spus: câți ani ai? I-am spus 15, iar el mi-a spus: „Eşti încă prea tânăr, vino să mă cauți anul viitor”. Şi aşa a fost că în fiecare an în care frecventam liceul îi spuneam lui Bergoglio – când vedea la Santa Fe – că voiam să fiu un iezuit. Pentru acest motiv, odată ce am ajuns să-i spun că i-am cerut să intru în Societate cu pantaloni scurţi, pentru că eram într-adevăr foarte mic.
De Antonella Palermo
(După L’Osservatore Romano, 14 martie 2025)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu