Cu publicarea imnului oficial şi demararea unei campanii pentru îngrijirea creației a început numărătoarea inversă pentru întâlnirea de anul viitor
Numărătoarea inversă a început. Astăzi, luni 3 august, odată cu publicarea imnului oficial, începe să se concretizeze a XLI-a Zi Mondială a Tineretului (ZMT). Mai lipsește exact un an de la marea adunare de tineri programată la Seoul în perioada 3-8 august 2027, pe tema „Curaj, eu am învins lumea!” (In 16, 33). Iar Confidite, ego vici mundum este titlul imnului, selectat dintre 434 de propuneri, dintre care 294 provin din străinătate. Compoziția a fost scrisă de muzicianul coreean Francis Jiyoon Kim.
Imnul a fost prezentat oficial cu o transmisie live pe canalul YouTube ZMT 2027. Au fost propuse două versiuni: prima, mai instituțională, interpretată de orchestră și cor; a doua, aranjată pe un ritm pop. Fiecare versiune a fost ilustrată și printr-un videoclip: în prima, orchestra și corul au fost filmate în diferite puncte ale Seoulului; în al doilea, puteți vedea în principal voluntarii deja la lucru.
Cântecul – care alternează șase limbi diferite: coreeană, engleză, franceză, spaniolă, portugheză și italiană – este plin de speranță: chiar și în fața fricilor și a dezamăgirii, Domnul însoțește călătoria tinerelor generații, se apropie de ele cu harul său și chemarea sa. Și din inimile copiilor, chiar și a celor mai rătăciți, se ridică o rugăciune de mulțumire.
„Oamenii vor veni la Seoul cu entuziasm – a declarat compozitorul Francis Jiyoon Kim în timpul prezentării video – și vor trăi o experiență profundă a iubirii lui Dumnezeu. Astfel, mult timp după sfârșitul ZMT 2027, își vor putea aminti harul pe care l-au primit aici și vor avea curajul să meargă mai departe, ducându-l pe Cristos în viața lor de zi cu zi”.
Mii de oameni din multe țări, inclusiv India, Filipine, Statele Unite, Spania și Madagascar, s-au alăturat transmisiunii în direct de pe YouTube. „Multe voci, o credință și o speranță”, a subliniat părintele Isaac Severo în conversația sa în direct cu compozitorul. Vice-paroh al catedralei Myeongdong din Seul, tânărul preot filipinez cunoaște foarte bine istoria ZMT: vocația sa, de fapt, s-a născut în timpul Zilei Mondiale a Tineretului din 2011 de la Madrid. „De astăzi – a spus el la sfârșitul linkului video – acest imn aparține tuturor. Un cântec care nu se termină numai aici, la Seul, ci însoțește viața noastră de zi cu zi, chiar și luptele noastre zilnice. Acesta este un dar minunat”.
Inițiativa „Breath of Life” [„Suflare de viață”]
Tot astăzi, Comitetul Local de Organizare (CLO) a lansat Campania globală de plantare a copacilor, numită Breath of Life [Suflare de viață], invitând tinerii să planteze copaci în propriile țări. Inițiativa este inspirată de enciclica Papei Francisc, Laudato si’, și urmează inițiativei de la Lisabona din timpul ZMT precedentă din 2023. Scopul este de a implica tinerii din întreaga lume în acțiuni ecologice concrete, încurajându-i să creeze o moștenire care să se extindă dincolo de 2027.
Înscrierile pentru Zi se vor deschide în curând, dar între timp, aproximativ 400 de voluntari participă deja la pregătiri, susținuți de o instruire adecvată în logistică și comunicare, și în special în sfera spirituală. „De-a lungul istoriei sale de patruzeci de ani – afirmă cardinalul Kevin Farrell, prefectul Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață – Ziua Mondială a Tineretului a fost îmbogățită progresiv datorită credinței, entuziasmului și participării active a tinerilor și a Bisericilor locale”. Prin urmare, invitația adresată „episcopilor și liderilor pastorali ai tineretului” este adresată „să meargă alături de tineri spre Seoul 2027”, astfel încât pelerinajul lor să devină „o experiență autentică de credință, comuniune eclezială și o întâlnire personală cu Isus”.
„Vom face tot posibilul – a subliniat arhiepiscopul mitropolit Peter Soon-taick Chung, președintele COL – pentru a ne asigura că ZMT 2027 este o celebrare a speranței și o mărturie de ospitalitate și solidaritate”. Înainte de a călători în capitala Coreei, între 29 iulie și 2 august, tinerii vor participa la „Zile în Dieceze” în cincisprezece orașe diferite din țară: o oportunitate de a intra în contact direct cu comunitățile locale și de a experimenta direct credința și cultura Bisericii coreene.
A doua ZMT găzduită în Asia – după cea de la Manila din 1995 – aceasta de la Seoul va fi prima într-o țară cu o majoritate necreștină și unde evanghelizarea inițială nu a fost opera misionarilor, ci a laicilor botezați.
Pregătirile pentru 2027
Pregătirile pentru întâlnire au început pe 6 august 2023, când – la sfârșitul ZMT din capitala Portugaliei – a fost anunțată în mod tradițional locația următoarei ediții. Datele Zilei au fost apoi anunțate de Leon al XIV-lea pe 3 august 2025, la sfârșitul Jubileului Tineretului, în Anul Sfânt al Speranței. „«Pelerinajul speranței» tinerilor continuă și ne va duce în Asia – a spus Pontiful, vorbind de pe esplanada Tor Vergata din Roma, locul care a găzduit și istorica ZMT din 2000 –. Ne vedem la Seoul: haideți să continuăm să visăm împreună, să sperăm împreună!”.
Numeroase etape au marcat până acum calea spre întâlnirea de anul viitor: pe 30 iulie 2024, în catedrala Myeongdong, din capitala Republicii Coreea, în prezența a peste o mie de tineri, a avut loc ceremonia inaugurală a călătoriei pregătitoare, centrată pe motto-ul „Speranța se aprinde la Seoul”. Două luni mai târziu, pe 24 septembrie, a fost făcută cunoscută tema întâlnirii din 2027.
Pe 25 noiembrie, de Solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos, Regele Universului, și a XXXIX-a Zi Mondială a Tineretului celebrată la nivel diecezan, a avut loc în bazilica vaticană „predarea ștafetei”, o tradiție stabilită exact acum treizeci de ani, în 1996: niște tineri portughezi au înmânat crucea și icoana Sfintei Fecioare Maria Salus Populi Romani unui grup de colegi coreeni.
Icoana Mariană și Crucea
Cele două simboluri ale ZMT au fost comandate de sfântul Ioan Paul al II-lea, care le-a încredințat noilor generații în 1984, Anul Sfânt Extraordinar al Răscumpărării, respectiv în 2003. Ajunse pe pământ coreean în decembrie 2025, crucea și icoana mariană au început în ianuarie anul acesta un pelerinaj național prin diecezele țării. În prezent, se află la Uijeongbu, unde vor rămâne până pe 26 august. Se așteaptă ca acestea să ajungă în capitală în iunie 2027.
Rugăciunea oficială pentru adunarea mondială de la Seoul a fost publicată pe 23 noiembrie 2025. Rodul unei experiențe sinodale împărtășite de peste șaptezeci de membri care reprezintă diversitatea Bisericii din Coreea, rugăciunea speră ca următoarea ZMT să fie un moment în care tinerii să poată „să asculte unii pe alții” și „să discearnă voința lui Dumnezeu”.
Cinci sfinți patroni
Rugăciunea se încheie cu invocarea sfinților patroni ai ZMT din Seoul, ale căror nume au fost publicate de CLO pe 27 aprilie. Aceștia sunt Ioan Paul al II-lea, Pontiful care a conceput Zilele Mondiale ale Tineretului; Andrea Kim Taegon, primul preot catolic coreean și simbol al credinței și curajului; Francesca Saverio Cabrini, patrona migranților, născută în Sant’Angelo Lodigiano și decedată în 1917 la Chicago, locul de naștere al lui Robert Francis Prevost; Giuseppina Bakhita, o sclavă sudaneză eliberată, care a devenit ulterior călugăriță, martoră a credinței transformate prin suferință; și Carlo Acutis, băiatul italian de cincisprezece ani canonizat pe 7 septembrie, un exemplu oportun de evanghelizare în lumea digitală.
De Isabella Piro
(După L’Osservatore Romano, 3 august 2026)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu