Este deja sfânt, dar îi lipseşte dreptatea pământească. Şi pentru asasinii săi fără nume şi fără faţă nu va putea exista acea iertare pe care Biserica a promis-o când vor fi identificaţi. Între timp, cerul din Salvador continuă să lăcrimeze copios de două săptămâni. Efectele uraganului Michael, spun aici, care însă n-au împiedicat pelerinajul până la catedrală şi la mormântul lui Romero, unde primii salvadorieni s-au concentrat pentru a urmări ceea ce papa făcea în piaţa „Sfântul Petru” cu ilustrul lor concetăţean. Cu câteva zile înainte, tot sub ploaie, a fost un alt marş, terminat într-un loc diferit de o piaţă sacră, Palatul de Justiţie din San Salvador. Un pelerinaj evlavios pentru a însoţi sfinţirea unui martir, primul, un marş cu pancarte pentru a reclama o celeritate mai mare în procesul intentat împotriva autorilor materiali şi intelectuali ai asasinării monseniorului Romero care sunt în umbră de 38 de ani.

Momentul pentru a determina spre adevărul judiciar este bine ales, pentru canonizarea ilustrei victime şi pentru redeschiderea investigaţiilor după ce o sentinţă din 12 mai 2017 le-a reactivat punându-le în mâinile judecătorului instructor penal Rigoberto Chicas, cel pe care salvadorienii îl cunosc bine pentru că l-a trimis în închisoare pentru corupţie pe Antonio Saca, preşedintele lor între anii 2004 şi 2009. „Este o persoană foarte serioasă şi suntem convinşi că acest caz va face paşi înainte”, comentează Ovidio Mauricio Gonzalez, de la Tutela Legală, instituţie istorică întemeiată în 1977 de monseniorul Romero cu numele de Ajutor juridic, transformată apoi în ceea ce este astăzi de prietenul şi succesorul său Arturo Rivera y Damas.

Nu este uşor de crezut că după aproape patru decenii niciunul dintre autorii care au luat parte la această crimă n-a fost adus în faţa unui tribunal, şi mai mult, încă n-a fost celebrat un proces cu suspecţi credibili. Dar este chiar aşa. Romero este şi el victimă a păcii pe care o voia pentru zbuciumata sa ţară, pentru că acordurile care au dezarmat gherilele din Salvador în 1992 au făcut şi ca părţile aflate în conflict să nu sape prea mult în atrocităţile comise, pentru a le lăsa în urma in pro a viitoarei înţelegeri pe care părea că în sfârşit vor putea s-o cucerească.

Legea amnistiei decretată de preşedintele lui Alianza Republicana Nacionalista, Alfredo Cristiani, în martie 1993, a îngropat astfel sute de procese deja începute în tribunalele din ţară şi a stopat avalanşa care avea să vină cu noua democraţie. E suficient să ne gândim că numai Comisia pentru Adevăr în scurta sa perioadă s-a ocupat de două mii de cazuri, despre 80 de mii de victime semănate de război şi 10 mii de desaparecidos lăsaţi ca moştenire la sfârşitul conflictului. Apoi, în sfârşit, legea amnistiei a fost declarată neconstituţională şi derogată la 13 iulie 2016 şi procesele au avut cale liberă, şi cele care se refereau la cazuri deja amnistiate.

Ovidio Mauricio Gonzalez, care printre alte lucruri a certificat transferarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Romero de la vechiul la noul mormânt cu respectivul jurământ canonic la 11 martie 2015, se declară satisfăcut pentru redeschidere şi pentru noul titular al cauzei. În biroul său încărcat cu dosare pe fiecare dintre cele 11 volume de peste două sute de pagini, predate de puţin timp în mâinile noului judecător instructor. Conţin reconstruiri, depoziţii, mărturii, articole din ziare, procese verbale, hărţi, chiar nume şi portrete robot, ca acela al presupusului asasin, înalt, slab, cu faţă ascuţită cu barbişon şi mustaţă descris astfel de alţi participanţi ai comandoului morţii. O bază de indicii de mare valoare care confirmă sau integrează alte lucrări precum raportul Comisiei pentru adevăr, care a adunat elemente practic conclusive, sau cel al Comisiei Interamericane a Drepturilor Umane care a urmărit cazul, precum şi marele volum de material adunat pentru procesul civil făcut în California, la Fresno, împotriva lui Álvaro Saravia, un nume asupra căruia ne vom întoarce, pe care l-a condamnat la o despăgubire de 10 milioane de dolari şi l-a determinat pe judecător să scrie în sentinţă că exista cu adevărat un escadron al morţii şi era comandat de maiorul Roberto D’Abuisson.

La întrebarea dacă materialul adunat de Comisia pentru Adevăr ar fi fost suficientă pentru a-l aduce în tribunal şi a-l condamna pe principalul suspect al asasinării, D’Abuisson, un asesor important din comisie, americanul Douglas Cassel, doctor în jurisprudenţă la Harvard şi astăzi profesor de drept internaţional la Universitatea „Notre Dame”, a răspuns un da fără şovăieli: „Dacă ar fi fost posibil de a-l aduce în faţa unui tribunal, cred că procesul s-ar fi terminat cu o condamnare. Niciunul dintre comisari şi niciunul dintre cei trei consultaţi n-am fi avut nici cea mai mică îndoială în acest caz, pentru că am intervievat martori cheie, care ştiau ce s-a întâmplat”.

Cotidianul argentinian La Nación – şi asupra acestuia ne vom întoarce – a publicat la data de 14 martie 2018 un interviu luat surorii mai mici a lui D’Abuisson, Maris de Martínez, cu titlul „Mi hermano, el asesino de monseñor Oscar Romero”. Femeia, în acea perioadă asistent social şi foarte activă în comunităţile de bază din Salvador, prezintă vizita în sanatoriul în care fratele era internat în ziua dinaintea morţii. Cu acea ocazie, ultima cât era în viaţă, a spus: „«Trebuie să mori în pace, te rog, încredinţează-te lui Romero, cere-i iertare cu partea cea mai profundă a inimii tale». El a deschis ochii pentru un moment, a apropiat-o de el până când a fost faţă în faţă şi, incapabil să vorbească datorită bolii, a început să plângă”.

Marisa D’Abuisson de Martínez astăzi este în piaţa „Sfântul Petru”. Înainte de a pleca la Roma, a dat un interviu la El Faro pe care cotidianul l-a publicat sâmbătă 13 octombrie, în ajunul canonizării monseniorului Romero. La întrebarea lui Roberto Valencia, redactor de investigaţii, dacă are îndoieli cu privire la participarea fratelui la asasinare, sora reînnoieşte acest răspuns: „Din păcate… pentru lucrurile pe care Roberto le spunea despre monsenior, pentru acel carneţel pe care l-au găsit [aşa-numita „Agenda Saravia”] cu acele date, cred că s-a înrolat în acea organizaţie, să spunem, creată pentru a vedea cum puteau să-l pună deoparte definitiv pe Romero. Şi, desigur, penultima sa omilie poate că i-a determinat şi pe aceia care încă aveau îndoieli”.

„Conform rezultatelor Comisiei pentru Adevăr, organigrama responsabilităţilor asasinării lui Romero ducea la un escadron al morţii organizat de D’Abuisson şi finanţat de aşa-numitul grup din Miami, al familiilor înstărite emigrate în Statele Unite”, adaugă avocatul Mauricio Gonzalez: „Căpitanul Álvaro Saravia era administrator al fondurilor, econom ca să spunem aşa, al şoferului se ştie cine era, alte nume sunt cunoscute, chiar dacă nu se poate preciza rolul tuturor avut în operaţiune, nu există certitudine numai despre cel care a apăsat pe trăgaci, suspecţi da”.

De la Roma, unde se află pentru canonizare, cardinalul salvadorian Gregorio Rosa Chávez, a vorbit din nou despre o „conexiune argentiniană”, cel puţin în ceea ce se referă la antrenarea trăgătorului care a tras în Romero în după amiaza zilei de 24 martie 1980. Rosa Chávez a indicat într-un „preot argentinian” propria sursă. Acesta i-a vorbit despre o „şcoală pentru a antrena trăgătorii aleşi” aproape de oraşul de reşedinţă şi că a aflat că „acela care l-a ucis pe Romero a venit de acolo”. Cardinalul a povestit la Roma că înainte de asasinare, nunţiul apostolic din Argentina a primit un reprezentant al ambasadei americane care i-a revelat: „Romero este în pericol, vă rog spuneţi-i că – probabil – săptămâna viitoare va fi asasinat”. Atunci secretarul ambasadei vaticane la Buenos Aires l-a sunat pe nunţiul din Costa Rica, Lajos Kada, iar el, la rândul său, l-a sunat pe arhiepiscop”.

Rosa Chávez a completat relatarea sa romană, în ajunul canonizării, confirmând că şi în jurnalul pe care Romero obişnuia să-l ţină se află referinţa la pista argentiniană: „Arhiepiscopul a scris în jurnalul său: nunţiul m-a sunat şi mi-a spus că probabil săptămâna următoare voi fi ucis. Şi imediat şi-a oferit viaţa sa”. apoi Rosa Chávez a continuat: „Când am fost administrator apostolic după moartea (arhiepiscopului Arturo) Rivera şi Damas, am scris acestui nunţiu şi l-am întrebat despre acest punct: «Este adevărat, l-am avertizat pe Romero», mi-a răspuns el. Deci avem date concrete cu privire la pista argentiniană. Chiar dacă numele asasinului încă nu-l ştim”.

Pista argentiniană nu este nouă nici pentru avocatul Ovidio Mauricio Gonzalez, care ne vorbeşte despre documente declasificate în ţara sudamericană care fac referinţă la asasinarea monseniorului Romero. „De altfel”, afirmă el, „nu trebuie uitat că regimurile militare din acea epocă erau conectate între ele pentru a face faţă la ceea ce numeau ameninţare comunistă continentală”.

La reclamaţia pentru ca de această dată să se treacă cu hotărâre la constatarea adevărului istoric s-a adăugat în aceste zile şi o sugestie precisă, pusă în mâinile noului magistrat pentru investigaţii. S-a făcut purtător de cuvânt al acesteia Wilfredo Medrano, şi el de la Tutela Legală, precum şi reprezentant al victimelor din Mozote, unul dintre cele mai rele masacre din istoria Americii Latine. Medrano a explicat că petiţia prezentată noului judecător instructor al cazului Romero la sfârşitul manifestaţiei din faţa Palatului de Justiţie conţine şi cererea de a emite o alertă roşie a Interpolului „pentru ca să fie localizat şi deportat militarul Álvaro Saravia”.

Álvaro Saravia este un nume care apare în aproape toate rapoartele care au fost redactate până astăzi cu privire la asasinarea monseniorului Romero. „A fost condamnat civil în Statele Unite să plătească 10 milioane de dolari despăgubire rudelor, a fugit şi astăzi locuieşte în Honduras într-un loc necunoscut”, rezumă avocatul Mauricio Gonzalez. În agenda care a fost sechestrată într-o locuinţă de la ţară unde era reunit un grup de importanţi oameni de dreapta figurează plăţi efectuate la diferiţi actori ai aceleia care este denumită Operaţiunea Pina, care ar putea să fie numele de cod al operativului care s-a încheiat cu asasinarea monseniorului Romero.

„Din agendă rezultă că Saravia ar fi cerut două vehicule, unul pentru franctiror şi şofer, şi un al doilea pentru cel care a supervizat acţiunea din afară”, clarifică Mauricio Gonzalez, care ne arată fotocopia paginii din agendă cu adnotările plăţilor efectuate la membrii comandoului care la 24 martie 1980 a luat parte la asasinare. Gregorio Rosa Chávez, când încă nu era cardinal, în mai 2015, anul beatificării lui Romero, ne-a povestit despre „scrisoarea unei persoane pe care am ajutat-o să iasă din ţară. A trecut timp până când acest om s-a întors incognito în Salvador şi a acceptat să vorbească cu un grup de avocaţi peruani care a lucrat la cazul asasinării monseniorului. În procesul verbal lipsea numai un punct: cine a tras. Şi acest lucru continuă fără să fi fost clarificat”.

Refugiatul întors incognito era tocmai fostul căpitan Álvaro Saravia. „Într-o zi mi-a telefonat şi mi-a spus că vrea să-şi cureţe conştiinţa, că scria o carte despre Romero şi avea nevoie să mă vadă”, a continuat Rosa Chávez în interviul dat în 2015 la Terre d’America. „Nu ştiam dacă să-l cred. I-am cerut o probă. Mi-a trimis un emisar cu o scrisoare semnată de el. Apoi s-a întâmplat ceva neaşteptat, un jurnalist l-a interceptat. Şi lui i-a povestit tot”.

Jurnalistul este Carlos Dada, fondator şi director al cotidianului on-line din El Salvador, El Faro, şi „totul se poate citi în interviul apărut cu titlul „Así matamos a monseñor Romero” („Aşa l-am ucis pe monseniorul Romero”) la 22 martie 2010. În interviu, Saravia declară că n-a participat la planificarea asasinatului, că nu-l cunoaşte pe ucigaş, dar că l-a văzut „intrând în maşină”, că are barbă, că i-a predat „personal o mie de colones pe care D’Abuisson i-a împrumutat de la Eduardo Lemus O’byrne”. D’Abuisson, la câţiva ani după asasinarea lui Romero a fondat partidul ARENA (Alianza Republicana Nacionalista) şi a devenit liderul maxim. A fost şi preşedintele Adunării constituante din 1983 şi un membru important la Ligii mondiale anticomuniste. A murit în 1992 de cancer la gât la vârsta de 47 de ani, după ce a dus partidul la preşedinţie în El Salvador şi cu puţin înainte de semnarea acordurilor de pace care au pus capăt războiului civil din El Salvador.

Printre suspecţii deja morţi, sinucigaşi, martori dispăruţi, diferite depistări acum investigaţia cu privire la asasinarea omului pe care papa Francisc l-a făcut sfânt poate relua drumul spre adevăr. Pentru că Biserica – aşa cum a repetat şi în aceste zile cardinalul Rosa Chávez – „vrea să ierte, dar elementul dreptate este condiţie pentru iertare”.

De Alver Metalli

(După Vatican Insider, 14 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu