Soluția „cu două state” este și rămâne singura cale posibilă către pacea dintre Israel și Palestina. Papii s-au schimbat, la fel ca și situația din Orientul Mijlociu, care, după 7 octombrie 2023, a cunoscut o escaladare și o evoluție dramatică a violenței și separării. Cu toate acestea, linia diplomatică a Sfântului Scaun din ultimii aproape optzeci de ani a fost și rămâne o stâncă de neclintit: „două state”, singurul orizont pentru asigurarea dreptății și a unei păci juste și durabile. Ultima care a reafirmat cu forță această poziție istorică, care a durat de decenii, a fost spulberată de respingerea categorică a guvernului israelian.
„Fac apel urgent la comunitatea internațională să asigure progresul către soluția cu două state, pentru o pace justă și durabilă”, a declarat Papa Leon la rugăciunea Angelus de la Castel Gandolfo, duminică, 16 august, după ce a condamnat abuzurile și violențele împotriva palestinienilor din Cisiordania. Pontiful a solicitat o accelerare pentru ca acest proiect – formulat în 1947 odată cu planul adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru împărțirea Palestinei mandatoriale în două state – să poată fi în sfârșit realizat.
De la o cerere inițială de internaționalizare a locurilor sfinte din Ierusalim în 1947, soluția cu două state a devenit piatra de temelie a doctrinei diplomatice a Sfântului Scaun cu privire la conflictul israeliano-palestinian încă din anii 1980. Aceasta este o poziție fermă, cu siguranță nu dictată de reacții emoționale la numeroasele escaladări, ci înrădăcinată în timp. Și revigorată constant de Papi.
Primele declarații datează din 1948, când Pius al XII-lea, în enciclica In multiplicibus curis, a cerut „o ordine” în „țara sacră” a Palestinei care să garanteze „siguranța existenței și, în același timp, condiții fizice și morale de viață capabile să stabilească în mod normal o stare de bunăstare spirituală și materială”. În enciclica ulterioară Redemptoris nostri cruciatus (1949), îngrijorat de faptul că toate locurile legate de existența Mântuitorului sufereau furia războiului, Papa Pacelli a cerut să se acționeze „cu toate mijloacele legale” pentru ca Ierusalimul să obțină „o situație juridică adecvată”.
Primul Papă care a călătorit în Țara Sfântă în 1964, Paul al VI-lea, în ajunul Războiului de Șase Zile (1967), a vorbit explicit despre drepturile legitime ale poporului palestinian, mutând perspectiva problemei de la o urgență umanitară la o problemă politică fundamentală. Într-un mesaj emoționant adresat secretarului general al ONU, U Thant, Papa Montini a invocat, în numele întregii creștinătăți, „toate eforturile” pentru ca „Ierusalimul, datorită caracterului său unic, sacru și sfânt, să poată fi declarat oraș deschis și inviolabil”, „liber de orice operațiune militară” și „imun față de consecințele războiului”.
Impulsul decisiv a venit însă odată cu Papa Ioan Paul al II-lea, primul care a cerut cu tărie dreptul palestinienilor la o patrie independentă și, în același timp, a reafirmat dreptul Israelului de a trăi în siguranță. Acest apel dublu a fost cristalizat în Redemptionis anno din 1984: „Pentru poporul ebraic care trăiește în statul Israel, care în acel pământ păstrează mărturii atât de prețioase ale istoriei și credinței sale, trebuie să invocăm securitatea dorită și liniștea justă, care este prerogativa fiecărei națiuni și o condiție de viață și progres pentru fiecare societate”, a afirmat Papa. „Poporul palestinian, care își are rădăcinile istorice în acel pământ și a trăit dispersat timp de decenii, are dreptul natural, în dreptate, de a redescoperi o patrie și de a putea trăi în pace și liniște cu celelalte popoare din regiune”. El a reiterat același lucru în anul 2000, în timpul pelerinajului său în Țara Sfântă, nu primul făcut de un Papă, dar aclamat ca fiind „istoric” pentru semnificația sa.
Nouă ani mai târziu, un alt Papă a călătorit în ţara sfântă și rănită a lui Isus: era mai 2009, iar Benedict al XVI-lea călătorea în Orientul Mijlociu. Urmându-și predecesorul, el a subliniat că formula „celor două state” nu este o utopie, ci mai degrabă o condiție prealabilă pentru oprirea spiralei violenței și asigurarea viitorului regiunii. „Sfântul Scaun susține dreptul poporului său la o patrie palestiniană suverană în pământul strămoșilor săi, sigură și în pace cu vecinii săi, în limitele granițelor recunoscute la nivel internațional”, a spus Papa Ratzinger. El a încurajat „menținerea vie a flăcării speranței”, astfel încât „să se găsească o cale între aspirațiile legitime atât ale israelienilor, cât și ale palestinienilor la pace și stabilitate”.
Cu Papa Francisc, angajarea s-a internaționalizat și oficializat, coroborată și de acțiuni diplomatice – precum semnarea, în 2015, de către Sfântul Scaun a Acordului Global care recunoaște oficial statul Palestina – și acțiuni mai pastorale, precum rugăciunea comună pentru pace în Grădinile Vaticanului în 2014 cu președintele israelian Shimon Peres și președintele palestinian Abu Mazen. Acest eveniment a fost rodul călătoriei de la sfârșitul lunii mai în Țara Sfântă, în cadrul căreia Jorge Mario Bergoglio a declarat succint: „A sosit timpul ca toată lumea să aibă curajul generozității și creativității în slujba binelui, curajul păcii, care se bazează pe recunoașterea fiecăruia a dreptului celor două state de a exista și de a se bucura de pace și securitate în cadrul granițelor recunoscute internațional”.
Chiar și în anii care au urmat, până la moartea sa, Francisc a încercat să impulsioneze progresul diplomatic și simbolic în direcția implementării soluției. Cuvintele și acțiunile sale au fost întotdeauna susținute de declarațiile Misiunilor Permanente ale Sfântului Scaun în organizațiile internaționale și de declarațiile cardinalului secretar de stat Pietro Parolin, care a subliniat în repetate rânduri că „soluția dintre două popoare și două state este cea mai urgentă soluție politică de urmărit”.
Această moștenire se află în mâinile lui Leon al XIV-lea, care a plasat imediat soluția cu două state din nou în centrul dezbaterii globale. Declarațiile sale din zborul Istanbul-Beirut, în timpul călătoriei sale apostolice în Turcia și Liban, sunt deosebit de memorabile: „Sfântul Scaun a susținut public propunerea unei soluții cu două state timp de mai mulți ani. Știm cu toții că, în acest moment, Israelul încă nu acceptă această soluție, dar o vedem ca fiind singura soluție care ar putea oferi o soluție la conflictul pe care continuă să îl trăiască”. Aceste cuvinte au fost reiterate în audiența cu corpul diplomatic din 9 ianuarie 2026: „Soluția cu două state rămâne perspectiva instituțională care răspunde aspirațiilor legitime ale ambelor popoare”.
Apelurile lui Leon și ale predecesorilor săi încă așteaptă un răspuns. Războiul continuă să devasteze popoarele, iar drumul spre pace pare întunecat. Cu toate acestea, pentru Pontifi și Sfântul Scaun, impasul politic și tragedia umanitară nu neagă validitatea soluției, ci mai degrabă demonstrează urgența acesteia. Și acesta este ceea ce a îndemnat Papa Leon al XIV-lea, cerând responsabilitate internațională.
De Salvatore Cernuzio
(După L’Osservatore Romano, 17 august 2026)
Traducere de Pr. dr. Mihai Pătrașcu