Aseară, 18 august, în timp ce Papa ieșea cu mașina din Vilele Pontificale de la Castel Gandolfo, asistenta spaniolă de la Clinica ICOF din Barcelona a reușit să vorbească scurt cu el, relatându-i istoria lui Xavier, care a murit de distrofie musculară la doar 29 de ani. I-a dat o carte despre viața sa, plină de sens și iubire, intitulată „A învăța să mori pentru a trăi”.
Până în ultimul moment, Elisabet Argemí nu știa dacă va avea ocazia să vorbească cu Papa Leon al XIV-lea. Marți, 18 august, la Castel Gandolfo, în timp ce Pontiful părăsea Palatul Apostolic pentru a se întoarce la Vatican, întâlnirea a avut loc pe neașteptate: mașina Papei s-a oprit, Leon al XIV-lea a coborât geamul și i-a adresat cuvinte pe care și le amintește și acum cu emoție: „Spune-mi, spune-mi”. Argemí, asistentă medicală la Clinica Spitalului ICOF din Barcelona, a profitat de aceste scurte momente pentru a-i oferi un exemplar din „A învăța să mori pentru a trăi”, cartea care culege mărturia fratelui ei, Xavier Argemí, care a suferit de distrofie musculară și a decedat anul trecut la vârsta de 29 de ani.
„A fost un frate care iubea foarte mult viața”, a explicat ea. Xavier spunea adesea că se simțea iubit și îi iubea foarte mult și pe ceilalți. Pentru el, acea iubire dădea sens existenței sale. Boala i-a afectat viața, dar nu i-a diminuat semnificaţia. Potrivit surorii sale, Xavier a putut să însoțească și să ajute mulți oameni. După moartea sa, mulți dintre ei au venit la înmormântarea sa. „A fost o viață foarte sfântă”, a spus Elisabet.
Scurta întâlnire cu Papa
Schimbul de replici cu Leon al XIV-lea a durat doar câteva clipe, dar a rămas întipărit în inima Elisabetei Argemí. Papa a luat cartea, cu o dedicație, și a ascultat-o: „M-a privit cu atenție, cu afecțiune, ca un tată la o fiică”. Argemí a vrut să i-o înmâneze Pontifului la Barcelona, dar în cele din urmă nu a putut. Întâlnirea de la Castel Gandolfo i-a permis să realizeze această dorință, care are o semnificație specială: să aducă Papei mărturia unui tânăr a cărui viață a fost marcată de boală, dar și de o simplă convingere că valoarea vieții nu depinde de condițiile în care trăiește cineva, ci de capacitatea de a iubi și de a fi iubit.
„Ridică-ți privirea în fiecare zi”
Elisabet Argemí și-a amintit, de asemenea, de experiența din timpul călătoriei apostolice a Papei în Spania, în iunie anul trecut. A urmărit îndeaproape diferitele evenimente, a participat la veghe de la Montjuïc și a ieșit pe străzile Barcelonei în acele zile. Pentru ea, unul dintre mesajele centrale ale acelei călătorii, pe tema „Ridică-ți privirea”, poate fi un punct de plecare pentru a continua moștenirea lui Xavier. O privire hrănită de relația fratelui ei cu Isus, „prietenul și iubirea noastră”, și care este o lecție pentru toți. Pentru Elisabet, rugăciunea, sacramentele și Evanghelia sunt o parte integrantă a drumului său zilnic, așa cum este și urmărirea Papei prin audiențe, scrierile și cuvintele sale. În mijlocul provocărilor lumii de astăzi, Argemí crede că mărturia fratelui ei conține tocmai această invitație: să privească dincolo de boală și greutăți pentru a descoperi ceea ce poate da sens vieții. Elisabet a decis să continue să împărtășească istoria lui Xavier, o mărturie care a ajuns și la Papa Leon al XIV-lea.
De Sebastián Sansón Ferrari
(După Vatican News, 19 august 2026)
Traducere de Pr. dr. Mihai Pătrașcu