Între luni şi marți, pentru musulmanii din toată lumea a fost Laylat-al Qadr, „noaptea destinului”. Conform Sura 97 din Coran, este noaptea în care îngerii (între care Gabriel, numit Jibril) coboară pe pământ cu binecuvântările lui Allah pentru a duce fiecărui lucru destinul său. În afară de asta, vineri va fi celebrată Eid al-Fitr, sărbătoarea care încheie Ramadan-ul, luna sacră de post pentru musulmani. În toată lumea, în special în acest timp forte, sunt numeroase inițiativele de fraternitate între creştini şi musulmani care se înscriu totuşi într-un context mai amplu. Pentru a înţelege la ce punct sunt raporturile între islam şi creștinism, trebuie reparcurse etapele dialogului în istoria recentă. Biserica a făcut deja mult. O cotitură importantă în raportul dintre cele două religii este imprimată de Conciliul al II-lea din Vatican, în care s-a declarat voința de a instaura un dialog amical cu islamul. La 28 octombrie 1965 părinţii au scris că „Biserica priveşte de asemenea cu stimă pe musulmani, care îl adoră pe Dumnezeul cel unic, viu şi existent în sine, îndurător şi atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului, care a vorbit oamenilor” (Nostra aetate, 3). În acest scop, Biserica a îndemnat la înțelegerea şi la colaborarea reciproce, la promovarea păcii şi a libertății. Şi a recomandat creştinilor să cunoască mai bine islamul şi musulmanilor să aprofundeze cunoașterea creștinismului, în aşa fel încât ambele să fie în măsură să discute despre valorile celuilalt.

În 1984, Secretariatul pentru Necreștini, prin documentul intitulat Atitudinea Bisericii catolice în faţa adepţilor altor religii (Reflecții şi orientări cu privire la dialog şi misiune), clarifică raporturile Bisericii cu adepții celorlalte credințe şi spune în ce mod trebuie ea să se apropie de ei. Creştinilor li se spune să dea mărturie despre credinţa lor dar continuând să respecte libertatea persoanelor. Urmează un al doilea document, în 1991, al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios şi al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, unde se afirmă că dialogul trebuie să fie dus înainte „ascultând de adevăr şi respectând libertatea” (Dialog şi vestire, 9).

Papa Francisc, la opt sute de ani după întâlnirea sfântului Francisc cu sultanul, la 4 februarie 2019, a semnat, cu marele imam Ahmad Al-Tayyeb, care conduce prestigioasa moschee-universitate Al-Azhar din Cairo, Documentul despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi conviețuirea comună. Prin el, cei doi lideri religioși au condamnat violenţa şi terorismul care nu au nimic de-a face cu credinţa şi au încurajat întâlnirea dintre islam şi creștinism, adoptând cultura dialogului drept cale, colaborarea între cele două religii drept conduită şi cunoașterea reciprocă drept metodă şi criteriu cu obiectivul de a face să colaboreze aceste două lumi pentru obținerea păcii. Şi în documentul de la Abu Dhabi, elementul de bază în comun de la care s-a decis să se pornească pentru a încerca să se combată intoleranța a fost legat de credinţa în unicul Dumnezeu. S-a subliniat cum iubirea faţă de aproapele este prezentă în textele sacre ale ambelor religii. Papa şi imamul au amintit că ele, astăzi, sunt victime ale unei crize spirituale care duce la îndepărtarea persoanei de bunurile religioase şi le face să caute numai bunăstarea materială în defavoarea celei spirituale. În afară de asta, cei doi lideri denunţă criza eticii actuale, subliniind cum în aceste timpuri din urmă individualismul a intrat într-o dimensiune şi mai egoistă, în care fiecare caută propria bunăstare fără a se îngriji de cea a altora. Cele două religii sunt responsabile ale acestor probleme care chinuiesc omenirea, dar cei doi lideri susțin că, prin formarea conștiinței şi prin propunerea solidarității şi a iubirii faţă de aproapele, ele pot contribui la răspândirea unei mentalităţi constructoare de pace, prin care să domnească toleranța şi conviețuirea pașnică. Pentru papa şi pentru imam, fraternitatea este relația care trebuie să se afle la inima întregii omeniri; diviziunile şi conflictele sunt în contrast cu mesajul religiilor şi, îndeosebi, cu voința lui Dumnezeu. Francisc şi Al-Tayyeb ne alertează cu privire la riscurile de a instrumentaliza credinţa prin interpretări greșite a textelor religioase.

Apoi, Francisc, în ultima sa enciclică datată la 3 octombrie 2020, afirmă: „Problemele legate de fraternitatea şi de prietenia socială au fost mereu printre preocupările mele. În ultimii ani am făcut referință la ele de mai multe ori şi în diferite locuri. Am voit să adun în această enciclică multe din aceste intervenții situându-le într-un context mai amplu de reflecţie. (…) M-am simţit stimulat în mod special de marele imam Ahmad Al-Tayyeb, cu care m-am întâlnit la Abu-Dhab” (Fratelli tutti, 5).

De Simone Caleffi

(După L’Osservatore Romano, 19 aprilie 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu