„Peste tot în jurul nostru sunt persoane care nu încetează să urască pe cineva sau ceva, strigând: «Jos capitalismul! Jos sindicatele! Jos religia! Jos guvernul! Jos proprietarii economiei! Jos proprietatea privată! Jos această clasă! Jos clasa aia!». Dar eu zic: «Îndepărtează ura de clasă! Departe cu toată ura! Să nu mai privim lucrurile de sus […]

„Peste tot în jurul nostru sunt persoane care nu încetează să urască pe cineva sau ceva, strigând: «Jos capitalismul! Jos sindicatele! Jos religia! Jos guvernul! Jos proprietarii economiei! Jos proprietatea privată! Jos această clasă! Jos clasa aia!». Dar eu zic: «Îndepărtează ura de clasă! Departe cu toată ura! Să nu mai privim lucrurile de sus și să începem să privim în sus, din ce în ce mai sus, spre Dumnezeu!»”.

Fulton J. Sheen a rostit aceste cuvinte celebre la Los Angeles în timpul celui de-al doilea război mondial, cerând pace între evrei, protestanți și catolici pentru a contracara impulsul spre ostilitate colectivă. De asemenea, ele oferă o privire asupra unui aspect mai puțin cunoscut al mărturiei publice a acestui prelat american: opoziția sa constantă față de discriminarea rasială, exprimată chiar înainte de adoptarea legilor drepturilor civile din anii 1960.

O maternitate pentru mamele de culoare

În 1938, preotul catolic și scenaristul de televiziune a primit o moștenire de la ducesa Brady, o binefăcătoare pe care o întâlnise la Lourdes. Thomas C. Reeves scrie în America’s Bishop: The Life and Times of Fulton J. Sheen că Sheen a donat o parte semnificativă din această sumă diecezei de Mobile, Alabama, pentru a ajuta Surorile Milostivirii să ofere îngrijiri obstetricale femeilor de culoare. În orașul segregat Mobile, mamelor de culoare le era interzis accesul în spitalele rezervate pacientelor albe. Programul susținut de aceste fonduri a fost ulterior afiliat Spitalului „Martin de Porres”. Inițiativa s-a extins în timp. În 1950, un spital mai mare și-a deschis porțile în urma unei ample campanii de strângere de fonduri la care Sheen a continuat să participe. Reeves relatează, de asemenea, că interesul lui Sheen pentru acest proiect era legat de Fanny Washington, bucătăreasa și menajera sa afro-americană.

În anii următori, Sheen a donat drepturile de autor ale cărțile sale și onorariile din aparițiile sale publice către inițiative și instituții catolice din Alabama. Acestea au inclus sprijinul său pentru Misiunea „Inima Neprihănită a Mariei” din Hillview, Alabama, precum și contribuții la capele și proiecte misionare itinerante din Carolina de Nord și Texas.

În 1942, după ce a primit o invitație de la o femeie de culoare, a călătorit într-un orășel din Carolina de Nord și a ținut o predică misionară pe treptele școlii publice. Un an mai târziu, a călătorit prin Alabama cu un preot într-o rulotă, vorbind „la colțurile străzilor și în lanurile de porumb oricui îl asculta”, scrie Reeves.

Aceste incidente au avut loc într-o perioadă în care catolicii de culoare trăiau adesea la marginea vieții ecleziastice și civice americane. Ele au demonstrat hotărârea lui Sheen de a-și folosi influența, banii și faima pentru a servi comunitățile cu acces limitat la astfel de resurse.

De la Mobile la Rochester

Ajutorul concret oferit de Sheen comunităților catolice de culoare își avea rădăcinile într-o convingere morală și teologică mai largă. Drepturile omului, așa cum a afirmat el în „A Declaration of Dependence” (1941), nu își au originea în guvern și nu puteau fi subordonate preferințelor majorității. Fundamentul lor era demnitatea persoanei umane în fața lui Dumnezeu. În acest sens, autoritățile publice puteau recunoaște și proteja drepturile și nu puteau, pe baza vreunui criteriu elementar de dreptate, să acorde o valoare mai mică unui grup de oameni decât altuia.

Înrădăcinată în tradiția creștină, această viziune l-a determinat pe Sheen să considere prejudecățile rasiale ca un refuz de a-i recunoaște pe ceilalți, în primul rând, ca fiind copii ai lui Dumnezeu.

Când Sheen a devenit episcop de Rochester în 1966, a ajuns într-un oraș marcat de consecințele inegalității rasiale din Nord. Revoltele din iulie 1964 au expus furia dezlănțuită de practicile poliției, condițiile de locuit, angajarea și excluderea de la beneficiile economice într-un oraș industrial. Organizațiile catolice din Rochester începuseră deja să răspundă: Consiliul Inter-rasial Catolic fusese înființat în 1960, iar inițiativele diecezane au oferit asistență copiilor de culoare și familiilor portoricane. În timpul episcopatului său, Sheen a oferit un sprijin vizibil multora dintre aceste cauze. Presa catolică din Rochester a relatat că între 1967 și 1968 a fondat o organizație care ulterior a devenit Bishop Sheen Ecumenical Housing Foundation [Fundația Ecumenică pentru Locuințe a Episcopului Sheen], o agenție publică de locuințe încă activă în regiune, menită să abordeze deficitul de locuințe decente pentru rezidenții cu venituri mici.

Discriminarea în domeniul locuințelor nu era o problemă specifică Sudului. În orașele din Nord, aceasta putea persista prin accesul inegal la chirie, vânzări de locuințe, credite ipotecare și credite, precum și prin practici informale care limitau locurile în care familiile se puteau stabili.

În Rochester, Sheen s-a implicat, de asemenea, în dezbateri publice despre angajare și excluziune rasială la Eastman Kodak, cel mai mare angajator privat al orașului. Un articol publicat în revista „America” îl plasează printre cei care fac lobby la Kodak pentru a îmbunătăți accesul la formare și angajare pentru lucrătorii de culoare („Fulton Sheen, iubirea lui Dumnezeu și mișcarea pentru drepturile civile”, 26 august 2026).

O perspectivă misionară care îmbrățișează întreaga omenire

Dimensiunea internațională a operei lui Sheen a întărit această perspectivă. Din 1950 până în 1966, a ocupat funcția de director național al Operei pentru Răspândirea Credinței în Statele Unite. Acest rol l-a determinat să le vorbească catolicilor americani despre o Biserică ce transcende culturile, limbile și națiunile.

În timpul călătoriilor sale din 1960, a vizitat Argentina și Brazilia, concentrându-se în special asupra Buenos Aires și Rio de Janeiro. La Rio, a observat proximitatea izbitoare dintre bogăția extremă și sărăcia extremă: contrastul dintre prestigioasele cartiere de coastă ale orașului și sărăcia care domnea la doar câțiva pași a contestat orice identificare simplistă a succesului economic și social cu virtuțile morale. Ulterior, a călătorit în Kenya, unde a vizitat locuri misionare și comunități afectate de boli, izolare și o insecuritate profundă. A celebrat Liturghia într-o biserică misionară cu podea din pământ bătătorit și gunoi de grajd și, mai târziu, și-a amintit că a întâlnit o femeie, mamă a zece copii, care fusese abandonată de soțul ei. Călătoria sa l-a dus și la Johannesburg, unde a fost martor direct la apartheid. Relatările acelei vizite descriu hotărârea sa, în pofida rezistenței autorităților, de a călători pentru a întâlni un catehet de culoare într-o zonă segregată.

La o conferință misionară din St. Louis, în 1953, Sheen a legat în mod explicit amploarea universală a misiunii catolice de respingerea oricărei ierarhii rasiale. Conform unei relatări retrospective a acelei întâlniri, publicată de National Catholic Register, el le-a spus misionarilor: „Nu acordați atenție rasei sau culorii, căci nu există oameni inferiori în lume atunci când sunt copii ai harului prin sacramente”. („Când Venerabilul Fulton Sheen s-a adresat unui public de 270.000 de oameni în St. Louis”, 14 aprilie 2026) În același discurs, Sheen a făcut referire la credința musulmanilor într-un singur Dumnezeu și la venerația lor față de Isus și Maria. De asemenea, a vorbit despre China ca despre o țară care a rămas deschisă unei reînnoiri a credinței, în pofida vremurilor dificile.

Caritate față de „vecinii” noștri pe care nu îi alegem

Fulton Sheen nu se încadrează perfect în categoriile politice contemporane. Nu a fost nici activist pentru drepturile civile, nici teoretician al rasismului structural, conform terminologiei ulterioare a mișcării. Angajarea sa a luat forma omiliilor, inițiativelor filantropice, călătoriilor pastorale și apelurilor la conștiință. Totuși, aceste forme de acțiune au avut repercusiuni semnificative în contextul lor istoric: sprijin pentru îngrijirea maternității acolo unde segregarea limita accesul femeilor de culoare la îngrijire medicală; asistență pentru comunitățile misionare neglijate de instituțiile publice; și angajare pentru locuințe și locuri de muncă în Rochester.

Cariera lui Jerome Gary Cooper ilustrează bine abordarea lui Sheen. Crescut în Mobile, Alabama – un oraș marcat de segregare – Cooper a ajuns la Universitatea „Notre Dame” în 1954 cu o bursă și a absolvit cu o diplomă în finanțe patru ani mai târziu. Apoi s-a înrolat în Corpul Pușcașilor Marini ai Statelor Unite, devenind – în timpul războiului din Vietnam – primul ofițer afro-american de pușcași marini care a condus o companie de infanterie în luptă. Ulterior, a ajuns la gradul de general-maior și a fost numit ambasador al SUA în Jamaica, unde a servit între 1994 și 1997. Revista America și baza de date biografică BlackPast relatează că o recomandare din partea lui Fulton Sheen l-a ajutat pe Cooper să obțină bursa la „Notre Dame”.

Pentru Sheen, acea măsură era „aproapele”. Nu „următoarea” persoană pe care o alegem pentru că gândește ca noi sau ne seamănă – conform logicii algoritmilor care creează comunități false – ci persoana plasată în fața noastră, adesea în mod incomod, adesea pe marginea drumului. În această persoană, credea Sheen, creștinii pot întâlni chipul lui Dumnezeu, mărturisind despre caritatea lui Cristos față de toți.

De Marie-Lucile Kubacki

(După Agenția Fides, 22 septembrie 2026)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu