Cateheză. Călătoria apostolică în Spania

Iubiți frați şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

Astăzi aș dori să împărtășesc câteva reflecții despre călătoria apostolică pe care am făcut-o săptămâna trecută în Spania, vizitând Madridul, Barcelona, ​​Abația de la Montserrat și Insulele Canare.

După o lungă călătorie prin patru țări africane, de data aceasta m-am trezit cufundat într-o țară europeană cu o tradiție catolică străveche și bogată. Și era clar că în Spania de astăzi, care a suferit schimbări sociale și culturale notabile, Papa a fost primit pretutindeni cu entuziasm și deschidere. Pentru aceasta îi mulțumesc lui Dumnezeu și întregului popor spaniol, regelui și autorităților civile, episcopilor și comunităților ecleziale.

Poporul lui Dumnezeu m-a mângâiat mult cu demonstrația plină de bucurie a credinței și afecțiunii sale. La rândul meu, i-am întărit pe credincioși și, ca episcop de Roma, i-am încurajat să depășească orice formă de diviziune și opoziție, cultivând întotdeauna comuniunea, dialogul și unitatea în diversitate. Aceasta este slujirea proprie Succesorului lui Petru, o slujire care își găsește expresie specifică în călătoriile apostolice, de fiecare dată adaptate situațiilor ecleziale și sociale ale țărilor vizitate.

În cazul Spaniei, am putut observa cu bucurie de cât de mulți oameni, de toate vârstele și condițiile, așteptau vizita Papei: peste tot am găsit mulțimi care mă primeau cu mare căldură. Acest lucru nu era o certitudine și merită reflecție. Firește, această participare exprimă în primul rând, așa cum am spus, credința poporului spaniol; în același timp, cred că demonstrează nevoia răspândită de a fi uniți pe o temelie adevărată și profundă, nu ideologică sau părtinitoare. Acea temelie pe care numai Cristos, în cele din urmă, o poate asigura și pe care Evanghelia, prin „înculturările” necesare, o poate transmite în viața popoarelor. Poate face acest lucru pentru că mesajul său răspunde pe deplin ambelor nevoi: căutarea adevărului și setea de dreptate.

La Madrid și Barcelona, ​​ne-am adunat atât în ​​marile catedrale, cât și în stadioanele ultramoderne. Ne-am rugat Sfântul Rozariu în Abația de la Montserrat. Am celebrat în „Sagrada Familia”, un simbol maiestuos, o simfonie de piatră și lumină care vorbește despre tot misterul creștin. Această întâlnire între antic și modern, între tradiția catolică și cultura contemporană, mi-a dat un sentiment viu al caracterului unic al Europei, al bogăției sale inestimabile, ca realitate contemporană, de neegalat. Aceasta este o moștenire care trebuie păstrată cu grijă, pentru a putea fi investită în lumea globală de astăzi, cu provocările sale epocale: pacea, ecologia integrală, dezvoltarea echitabilă și durabilă, respectul demnității umane. Acestea sunt provocări pe care Conciliul al II-lea din Vatican le-a recunoscut deja clar și la care Magisteriul ulterior a revenit, până la recenta mea enciclică Magnifica humanitas, care își propune să protejeze persoana umană în era inteligenței artificiale.

Prin diferitele întâlniri, am înțeles nevoia de a asculta Evanghelia speranței în vocea Papei pentru omenirea noastră de astăzi, sever testată de consecințele negative ale unui model de dezvoltare înșelător. Această nevoie, care și-a găsit expresie în numeroasele mărturii pe care am putut să le ascult – mărturii uneori mișcătoare, alteori edificatoare – am recunoscut-o și mai presus de toate în chipurile celor mici și săraci pe care i-am întâlnit: a copilului care mi-a citit scrisoarea lui în parohie; a unor victime ale abuzului, care cer să fie ascultate; a deținuților care mă așteptau în închisoare; tineri plini de neliniște şi de planuri; a migranţilor în centrele de primă primire din Insulele Canare.

Chiar acolo, în Insulele Canare, ultima oprire a călătoriei noastre, mi s-a oferit o cheie completă pentru înțelegerea situației. Mi-a fost oferită, pe de o parte, de poziția geografică a arhipelagului; și, pe de altă parte, de realitatea unei Biserici locale care primește un număr mare de migranți forțați, în special din Africa. Știm că fenomenul migrației este complex și necesită planuri de acțiune coordonate și coordonate. Dar această cheie de înțelegere deschide o perspectivă diferită și mai amplă: ne face să înțelegem cum suntem chemați să reinterpretăm Evanghelia în lumea de astăzi, schimbând darurile culturilor noastre respective și, în special, roadele produse în ele de rodnicia mesajului lui Cristos. Și unul dintre aceste roade este tocmai dialogul între persoane și între popoare, întâlniri în spirit de fraternitate, care ne permite să descoperim și să apreciem reciproc valorile pe care le aduce celălalt. Acest drum nu este ușor; necesită bunăvoință și ajutorul lui Dumnezeu, dar este drumul care duce la civilizația iubirii.

Iubiţi frați și surori, motto-ul acestei călătorii apostolice a fost „Alzad la mirada”, „Ridicați-vă privirea!” (cf. In 4,35). Acestea sunt cuvintele lui Isus, adresate primilor săi discipoli, pentru a-i învăța să vadă în oameni și în mulțimi dorința de viață, de adevăr și de împlinire. Domnul mi-a repetat aceste cuvinte mai întâi și, cu harul său, le-am experimentat și eu în timpul călătoriei. Astăzi aș dori să împărtășesc cu voi această invitație: să ne ridicăm privirea! Să învățăm de la Isus să privim spre aproapele nostru, spre oameni și spre lume „cu ochii lui Dumnezeu”, adică cu iubire, respect și compasiune.

În final, vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au rugat pentru succesul acestei călătorii apostolice, în special comunităților de călugărițe contemplative, care, slavă Domnului, sunt foarte numeroase în Spania. Continuați să vă rugați, pentru ca, prin mijlocirea Fecioarei Maria, semințele pe care le-am semănat să aducă roade din belșug. Mulțumesc!

APELURI

Salut acordul încheiat între Republica Islamică Iran și Statele Unite ale Americii, care va fi semnat vineri, ca rezultat încurajator al unui dialog și negocieri răbdătoare. Îmi exprim recunoștința față de țările care au lucrat pentru a facilita întâlnirea dintre părți și a face posibil acest acord. Sper că acest acord va contribui la consolidarea încrederii reciproce, a securității și a stabilității în Orientul Mijlociu, promovând căi de dialog și cooperare între popoare.

În schimb, sosesc știri dureroase despre războiul din Ucraina, care continuă să se răspândească: multe victime nevinovate, salvatori uciși, biserici și situri culturale devastate de flăcări. Sunt aproape de cei care își jelesc pe cei dragi, de răniți și de cei care, în mijlocul violențelor, continuă să slujească viața cu curaj. Îi invit pe toți să se roage pentru sfârșitul acestui război. Să-i cerem Domnului să deschidă căi de dialog, să stingă ura și să facă posibilă o pace dreaptă și durabilă.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu