„Evident Carlo reușește să-l convingă pe Domnul, are un mod prin care Isus nu-i spune nu şi asta îmi dă un pic de duioșie”. Zâmbește Antonia Salzano, mama lui Carlo Acutis, când povestește că în fiecare zi îi vin știri despre presupuse vindecări, despre ajutoare neașteptate, despre mici lucruri extraordinare care, cu rugăciunea şi grație mijlocirii fiului său, atâtea persoane le-au obţinut. Sunt ani de când ea relatează „normalitatea” lui Carlo, o sfințenie declinată în viaţa de toate zilele care are un centru: Euharistia, „autostrada spre cer”. „Domnul – relatează Antonia la mass-media vaticane – a ascultat dorința multora care s-au rugat pentru canonizarea lui Carlo şi pe care noi desigur o vedem ca un semn al cerului. Cu siguranță, îi va permite să facă o muncă şi mai mare decât aceea pe care o face”.

Papa a aprobat decretele care vor duce la canonizarea lui Carlo Acutis, mort în 2006 la numai 15 ani ca urmare a unei leucemii fulminante şi beatificat la 10 octombrie 2020 la Assisi, orașul în care este înmormântat lângă biserica „Santa Maria Maggiore – Sanctuarul Despuierii”. Episcopul orașului, monseniorul Domenico Sorrentino, a exprimat într-o notă bucuria sa personală şi pe cea a întregii Biserici din Assisi: „Laudă fie Domnului, care face lucruri mari, pentru a da o bătaie de aripă entuziasmului nostru în coerența creştină şi în vestirea Evangheliei”.

Întâlnirea cu destinatara miracolului

Urmează să ia licenţa tânăra vindecată grație mijlocirii lui Carlo Acutis. Născută în Costa Rica în 2001, urmărește visul modei şi pentru aceasta se transferă la Firenze în 2018. La 2 iulie 2022, pe la 4.00 dimineața, cade de pe bicicletă şi viaţa sa se schimbă. Este foarte gravă, are o traumă craniană foarte importantă. Liliana, mama tinerei, aleargă la Assisi pentru a se ruga la mormântul lui Carlo. Lasă acolo o scrisoare şi se întoarce la căpătâiul fiicei care începe să respire din nou în mod spontan. Este un crescendo, zi după zi viaţa sa se renaște. „Am avut posibilitate de a ne cunoaște – mai relatează Antonia Acutis – este o tânără foarte bravă, dar mai ales este mare credinţa mamei sale. Când a aflat ceea ce s-a întâmplat fiicei a plecat imediat la Assisi, a fost toată ziua acolo pentru a se ruga în genunchi în faţa lui Carlo pentru a obține acest har, pentru că pe tânără o declaraseră de acum moartă şi chiar dacă s-ar fi trezit n-ar mai fi avut nicio posibilitate să aibă o viaţă normală”. „Când unul îl roagă cu adevărat pe Domnul, este ascultat. Cu adevărat cerul este în acțiune prin intermediul lui Carlo”.

Esențialul este în faţa ochilor noştri

Antonia subliniază adesea simplitatea fiului, a misiunii sale care este aceea de a face să se înțeleagă importanţa Sacramentelor care sunt cu adevărat „semnele eficace prin care Dumnezeu ne dă harul pentru a ne sfinţi”. „Cred că mesajul lui Carlo este acela de a ne ajuta să înţelegem că esențialul îl avem în faţa ochilor, avem darul de a avea Biserica prin care primim harul care ne este necesar pentru a putea ajunge la destinația la care toţi suntem chemaţi, care este cerul”. Carlo le vorbește tuturor: tinerilor navigatori din Internet, pasiunea sa, celor care sunt departe de credinţă. Relicva sa de mult timp face înconjurul lumii, este primită mereu cu mare entuziasm şi cu mare spiritualitate. Dar pentru ce? „Carlo – explică mama – avea o curăţie extraordinară, curăția inimii, îl avea pe Dumnezeu înlăuntrul său”. Antonia aminteşte că a făcut Prima Împărtășanie la 7 ani şi „de atunci n-a încetat niciodată să meargă la Liturghie în fiecare zi, să facă Adorația Euharistică în fiecare zi, să recite Rozariul. Se percepea că înlăuntrul său era ceva şi cred că oamenii se apropie şi pentru asta. Euharistia era centrul vieţii sale, al zilei sale, îi iubea pe Dumnezeu mai presus de orice lucru”.

Fericirea este privirea spre Dumnezeu

Carlo schimba persoanele pe care le întâlnea, a schimbat-o şi pe mama sa care – spune ea însăși – nu era chiar „un exemplu de sfințenie”. „Am crescut aşa, nu m-au făcut niciodată să frecventez Sfânta Liturghie, după aceea m-am căsătorit cu soțul meu care aparține unei familii mai religioase, însă cu siguranță era atât de departe, nu cunoșteam nimic”. Un copil îşi schimbă viaţa mai ales dacă poare să o muşte cu voracitate. „La trei luni a spus primul cuvânt, la cinci luni a început să vorbească şi toate lucrurile sale au fost mereu un pic anticipate, eu spun mereu că alerga înaintea timpului. Viaţa sa a fost în întregime accelerată şi era aşa şi în credinţă”. „Era chiar constituțional pios, treceam prin faţa unei biserici, voia să intre, voia să-l salute pe Isus, stătea acolo şi eu îi spuneam să plecăm, pentru că era târziu, îl forţam, avea numai trei ani. Eram nepregătită”. „L-am pierdut pe tatăl meu prematur, la 57 de ani. Carlo mi-a spus că a avut o viziune a bunicului: era în purgator şi avea nevoie de rugăciuni”. Antonia a rămas uimită atunci, dar știa că nu putea să fie o minciună deoarece Carlo era un copil generos: „Niciodată o plângere, niciodată o critică, niciodată o bârfă, voia mereu să-i ajute pe toţi, niciodată un gând îndreptat spre el însuși. Spunea că tristețea este privirea îndreptată spre noi înșine, fericirea este privirea îndreptată spre Dumnezeu”.

„Pentru mine Carlo era ca un maestru”

„Prin Carlo – relatează mama – am făcut descoperirea vieţii mele pentru că am înțeles că Isus este prezent realmente în sacramente, dar mai ales în Euharistie, mai înainte credem că era un simbol, că toate erau lucruri simbolice în schimb, atunci când am înțeles că într-adevăr era această prezență vie şi reală a lui Cristos, este clar că viaţa mea s-a schimbat şi l-am urmat şi eu pe Carlo”. Antonia vorbește cu naturalețe despre fiul său, cu privirea de mamă care iubește şi care este iubită. „Pentru mine Carlo era ca un maestru şi spun asta cu sinceritate, când a murit tatăl meu n-am avut acea senzație de a fi rămas orfană, dar când a murit Carlo mi simțeam astfel. Nu știu să explic asta deoarece pentru mine Carlo era cu adevărat special, a fost o școală de viaţă, exemplul că într-adevăr sfinții există, pentru că eu am trăit alături de el, am putut să văd în cotidianitate cum se comporta, cum era. Ne-am dat seama că era un tânăr extraordinar însă cu siguranță n-aş fi crezut vreodată că Isus mi-l va lua aşa de repede. Însă planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna mari. Am acceptat moartea lui Carlo, chiar dacă era prematură, am făcut asta cu credinţă şi cu certitudinea că Dumnezeu face mereu toate lucrurile pentru ceea ce este cel mai bun”. Şi astăzi mai mult ca oricând se simte că este aşa.

De Benedetta Capelli

(După Vatican News, 23 mai 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu