La 9 august 1942 era ucisă la Auschwitz Edith Stein, filozofă în Germania, devenită călugăriță din Ordinul Carmelitelor Desculţe cu numele de Tereza Benedicta a Crucii. S-a născut în orașul polonez Wrocław la 12 octombrie 1891 dintr-o familie ebraică.

Absolventă a Universității din Wrocław, alege să continue parcursul academic în Germania, mai întâi la Göttingen şi apoi la Freiburg. Se distinge cu toate că în acel timp era neobișnuită confruntarea cu o filozofă femeie şi în pofida impedimentelor primului război mondial. Devenită membru al Facultății la Freiburg se dedică şi activităţii politico-sociale, angajându-se în Partidul Democrat German (DDP) în favoarea dreptului de vot pentru femei şi a rolului în societate a femeii care lucrează. Prin anul 1921 abandonează ateismul şi se convertește. Botezată la 1 ianuarie 1922 la Bad Bergzabern, merge să predea la două școli dominicane pentru fete la Spira şi se apropie de viaţa de claustrare.

În 1931 devine lector la Institutul de pedagogie științifică din Münster, dar datorită legilor rasiale trebuie să-şi dea demisia după doi ani. La 12 aprilie 1933, la câteva săptămâni după ajungerea la putere a lui Hitler, Edith Stein scrie la Roma pentru a cere papei Pius al XI-lea şi secretarului de stat, cardinalul Pacelli, fost nunțiu apostolic în Germania şi viitorul papă Pius al XII-lea să denunțe persecuțiile împotriva evreilor. Realizând o dorință pe care de mult timp o purta în inimă, Edith Stein intră în mănăstirea carmelită la Köln în 1934. Pentru a o proteja de amenințarea nazistă, Ordinul său o transferă la conventul carmelit din Echt în Țările de Jos. La 20 iulie 1942 în toate bisericile din ţară este citită scrisoarea Conferinței Episcopale Olandeze împotriva rasismului nazist. La 26 iulie, Adolf Hitler ordonează arestarea tuturor evreilor chiar şi convertiți la creștinism, care până în acel moment fuseseră cruţaţi. Edith şi sora sa Rosa, convertită şi ea şi dedicată vieţii din Carmel sunt capturate şi internate în lagărul de tranzit din Westerbork înainte de a fi transportate la lagărul de concentrare din Auschwitz, unde vor fi ucise în camerele de gazare la 9 august 1942. Corpurile amândurora vor fi apoi incinerate în crematoriile din lagăr.

„O fiică a lui Israel, care în timpul persecuțiilor naziștilor a rămas unită cu credinţă şi iubire cu Domnul Răstignit, Isus Cristos drept catolică şi cu poporul său ca evreică”. Sunt cuvinte ale lui Ioan Paul al II-lea, cu ocazia beatificării lui Edith Stein în Domul din Köln la 1 mai 1987, urmată de canonizare la 11 octombrie 1998 în Piața „Sfântul Petru”. Sfântă în virtutea declarării martiriului pentru credinţă, cu afirmația că persecuția îndurată în lagărul de exterminare a fost suferită pentru mărturia sa de credinţă. De mai multe ori papa Francisc a indicat-o ca exemplu de viaţă împotriva „oricărei forme de intoleranță şi pervertire ideologică”.

La 1 octombrie 1999, Ioan Paul al II-lea o numește şi „co-patroană” a Europei, împreună cu sfintele Ecaterina de Siena şi Brigita de Suedia, amintind că „nu numai că a petrecut propria existență în diferite țări din Europa, ci cu toată viaţa sa de gânditoare, de mistică, de martiră, a fost ca o punte între rădăcinile sale ebraice şi adeziunea la Cristos, mişcându-se cu intuiție sigură în dialogul cu gândirea filozofică contemporană şi, în sfârşit, strigând cu martiriul motivațiile lui Dumnezeu şi ale omului în rușinea uriașă a shoah”. Şi subliniind: „Ea a devenit astfel expresia unui pelerinaj uman, cultural şi religios, care întrupează nucleul profund al tragediei şi al speranţelor continentului european”. Pentru a reflecta asupra contextului istoric în care a trăit Edith Stein şi asupra mesajului puternic pe care îl lasă la 80 de ani de la moarte, l-am intervievat pe Eugenio Capozzi, profesor de istorie contemporană la Universitatea de Studii din Napoli „Suor Orsola Benincasa”.

Cu privire la contextul istoric în care s-a format experienţa lui Edith Stein, Capozzi vorbește despre o Europă din primele decenii ale secolului al XX-lea care trăia o profundă criză a culturii științifice de origine pozitivistă şi înregistra renașterea diferitelor forme de spiritualism, cu o reevaluare a experienţei religioase.

Istoricul scoate în evidență dezagregarea culturii liberal-democratice şi progresul dictaturilor şi al totalitarismului. Aminteşte că şi convertirea lui Edith Stein se formează într-un ambient filozofic animat de preocupări în raport cu patrimoniul cunoașterii științifice europene – maeştrii săi au fost Husserl şi Scheler – care se simţea în criză. În acei ani, acea convertire nu este un fapt izolat: mulţi intelectuali de formaţie laică se convertesc la catolicism, la creștinism. Capozzi dă exemplul lui Giovanni Papini, scriitor, poet, eseist şi terţiar franciscan; al scriitorului britanic G.K. Chesterton; al lui Thomas S. Eliot, poet, eseist, critic literar şi dramaturg care a primit Premiul Nobel pentru literatură, care se botează în ritul anglican în 1927. Şi apoi Capozzi îl citează pe Clive Staples Lewis care la vârstă adultă, grație şi influenţei prietenului şi colegului Tolkien, regăseşte credinţa abandonată în adolescență. Lewis – afirmă Capozzi – cu siguranță aduce ca dotă la renașterea religioasă din acele decenii reflecția sa profundă. O reflecţie care pornește tocmai de la filozofia științei, care înfruntă problema crizei cunoașterii, a necesității de a integra cultura liberală şi democratică europeană cu ceea ce Capozzi definește elemente de sutură spirituală a comunităţii.

Cu gândul la exterminarea nazistă ale cărei victime au fost şi Edith şi Rosa Stein, Capozzi afirmă că trebuie să se reflecteze, printre altele, şi asupra faptului că antisemitismul nazist şi în general antisemitismul regimurilor totalitare din secolul al XX-lea este strâns legată de un anticreştinism profund. Aminteşte că Edith Stein este victimă a unei înăspriri a persecuției antisemite din partea naziștilor care se aplica şi evreilor convertiți la catolicism, şi datorită formelor de rezistență faţă de nazism pe care le exprima Biserica catolică, îndeosebi cea olandeză în privința lui Edith Stein. Dar Capozzi subliniază că, dincolo de asta, trebuie înțeles cât de incompatibile au fost nazismul şi totalitarismele cu mesajul creştin. Conform istoricului Capozzi, se poate spune că, dacă nazismul ar fi învins, persecuția ar fi lovit repede şi pe creştini. Probabil – spune el – ar fi ajuns la nivele comparabile cu aceea realizată faţă de evrei. Capozzi citează un episod relatat în autobiografia papei Benedict al XVI-lea, adică relatarea momentului în care seminaristul de 17 ani Joseph Ratzinger este chemat la arme ca rezervist şi un oficial din armata germană îl întreabă ce muncă voia să facă. Tânărul răspunde că vrea să întreprindă preoția şi oficialul răspunde: „Nu vom avea nevoie de preoţi în noua Germanie”. Un episod care – subliniază Capozzi – ajută la clarificarea modului în care ideologia nazistă este în mod fundamental o ideologie incompatibilă cu toate formele de valorizare profundă a umanismului, care are rădăcini ebraico-creştine. Conform lui Capozzi, când filozoful Benedetto Croce repeta „nu putem să nu ne declarăm creştini” sublinia astfel îndeosebi că baza formării pentru filozofia politică, pentru filozofia dreptului este creştină. Şi asta – afirmă Capozzi – reprezenta, şi reprezintă, un dig solid împotriva degenerării inumane a ideologiilor şi regimurilor totalitare.

De Fausta Speranza

(După Vatican News, 9 august 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu