Singurele „arme” cărora Papa Francisc şi-a dat asentimentul încă din primul moment în care a urcat pe scaunul lui Petru şi în timpul următorilor doisprezece ani au fost dialogul şi întâlnirea şi, pentru catolici, rugăciunea şi postul. Pentru restul a fost mereu şi numai un mare „nu” care răsună şi mai puternic – deşi într-un moment în care de peste douăzeci de zile nu se ascultă glasul Papei – în lumina actualelor planuri de reînarmare ale Europei anunțate de președinția Comisiei UE.
Francisc a început cu exortaţia apostolică Evangelii gaudium, care din 2014 a trasat planul magisteriului său, să stigmatizeze acele „mecanisme ale economiei actuale” care „promovează o exasperare a consumului”. Şi acest „consumism neînfrânat, unit cu inegalitatea”, scria el, „dăunează dublu țesutului social. În acest mod disparitatea socială generează mai devreme sau mai târziu o violență pe care cursa înarmărilor nu o rezolvă nici n-o va rezolva vreodată”, ci „foloseşte numai la încercarea de a-i înşela pe cei care reclamă siguranță mai mare, ca şi cum astăzi nu am ști că armele şi represiunea violentă, în loc să aducă soluții, creează conflicte noi şi mai rele”.
În acelaşi an, 2014, în prima şi de neuitat întâlnire în Vatican cu Mișcările Populare, Francisc condensa într-o expresie, repetată mereu după aceea, urgenţa din această epocă: „Al treilea război mondial” dus „pe bucăți”. O denunțare care astăzi se poate observa ca profetică, luând în considerare faptul că a fost rostită cu aproape un deceniu înainte de invadarea rusă în Ucraina şi de deflagraţia de noi violenţe în Fâșia Gaza.
„Există sisteme economice – afirma Pontiful în acelaşi discurs – care pentru a supraviețui trebuie să facă război. Atunci se fabrică şi se vând arme şi astfel bilanțurile economiilor care îl sacrifică pe om la picioarele idolului banului desigur că sunt vindecate. Şi nu se mai gândesc la copiii înfometați în lagărele de refugiaţi, nu se gândesc la dislocările forțate, nu se gândesc la casele distruse, nu se gândesc nici la atâtea vieți frânte”.
După zece ani, Papa nu şi-a schimbat gândirea sa ci, dimpotrivă, a înteţit-o şi a revigorat-o, în lumina ştirilor care provin din estul Europei şi din situația foarte critică din Orientul Mijlociu. Știri care „par să ne facă să pierdem încrederea în capacitatea fiinţei umane”, aşa cum spunea în audiența acordată Confederaţia naţionale de meşteşugari şi de întreprinzători mici şi mijlocii în noiembrie 2024. „Trăim timpuri de război, de violenţe”, afirma Papa, împărtășind acea anecdotă personală reiterată după aceea în atâtea discursuri şi interviuri: „Mi-a spus un economist că investiţiile care dau mai mult profit astăzi, în Italia, sunt fabricile de arme. Asta nu înfrumusețează lumea, este urât. Dacă tu vrei să câştigi mai mult trebuie să investeşti pentru a ucide… A înfrumuseţa lumea înseamnă a construi pace”.
Această gândire a luat forma unei propuneri concrete, din partea Papei, prezentată în ochii responsabililor națiunilor în discursul său – care n-a fost rostit personal, ci a fost citit de cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin – la Cop28 din 2023 la Dubai: „Câte energii risipește omenirea în multele războaie aflate în desfăşurare… conflicte care nu vor rezolva problemele, ci le vor mări! Câte resurse irosite în armamente, care distrug vieți şi ruinează casa comună! Relansez o propunere: cu banii care se folosesc în arme şi în alte cheltuieli militare să constituim un Fond mondial pentru a elimina în sfârşit foamea”.
Aceeaşi propunere a revenit în Spes non confundit, bula de convocare a Jubileului, însă cristalizată de Papa nu ca idee pe care vreun bărbat sau femeie de bunăvoință să o poată primi, ci ca iniţiativă concretă de dezvoltat în timpul Anului Sfânt împreună cu abolirea pedepsei cu moartea, iertarea datoriei pentru țările sărace şi reducerea la tăcere – întocmai – în mod definitiv a armelor.
Reparcurgând în sens invers intervenţiile publice şi actele magisteriale ale Papei Francisc nu se pot număra apelurile împotriva armelor şi a reînarmărilor: de la Urbi et Orbi din 2020 într-o bazilică „Sfântul Petru” izolată, în timp ce lumea lupta cu pandemia de Covid, în care Papa a afirmat: „Nu este acesta timpul în care să continuăm să fabricăm şi să traficăm arme, cheltuind capitaluri uriașe care ar trebui să fie folosite pentru a îngriji persoanele şi a salva vieți”, trecând prin mesajul adresat lui Globsec Bratislava Forum (iunie 2021) în care cerea să se transforme „armele în hrană”, până la discursul lung la G7 din iunie 2024 în Puglia – primul Pontif care ia parte la asta – când, evidențiind riscuri şi potențialități ale Inteligenţei Artificiale, Francisc a voit să insiste asupra unui punct: „Într-o dramă ca aceea a conflictelor armate este urgent de a regândi dezvoltarea şi utilizarea de dispozitive ca aşa-numitele «arme letale autonome» pentru a izola folosirea lor, începând deja de la o angajare clară şi concretă pentru a introduce un control uman tot mai mare şi semnificativ”. De aici, cuvintele devenite între principalele avertismente cu privire la IA: „Nicio mașină n-ar trebui să aleagă vreodată dacă să ia viaţa unei fiinţe umane”.
Dar dacă este o scenă de pe care păstorul Bisericii catolice universale a făcut să răsune mai mult decât oricine „nu”-ul său spus armelor au fost călătoriile apostolice internaționale. Deja în 2015, în timpul Liturghiei la Sarajevo, între locurile care mai mult decât altele au cunoscut devastarea războiului, Francisc s-a năpustit împotriva climatului de ură şi a celui care „vrea să-l creeze şi să-l promoveze în mod deliberat”, adică „aceia care caută ciocnirea între diferite culturi şi civilizații, precum şi cei care speculează războaiele pentru a vinde arme”.
„Armele şi represiunea violentă, în loc să aducă soluții, creează conflicte noi şi mai rele. Echitatea violenței este mereu o spirală fără ieșire; şi prețul său, foarte ridicat”, avertiza Papa, în schimb, la Liturghia din 2019 la Maputo (Mozambic). Iar în timpul istoricei – pentru că altfel nu se poate defini – călătorii din 2021 în Irak, Pontiful, în faţa autorităților de la Bagdad, a înălțat strigătul său: „Să tacă armele! Să se limiteze răspândirea lor, aici şi pretutindeni!”. Iar reprezentanților diferitelor confesiuni, întâlniți după aceea, le-a cerut apoi să „transforme instrumentele de ură în instrumente de pace”: „Ne revine nouă să îndemnă cu putere pe responsabilii națiunilor pentru că proliferarea crescândă a armelor să cedeze locul distribuirii de hrană pentru toţi”.
În afară de asta, nu se uită discursul adresat autorităților din Kazahstan în 2022 cu invitaţia de a se angaja mai mult „ca să promoveze şi să întărească necesitatea orice conflict să se rezolve nu cu motivațiile neconcludente ale forței, cu armele şi amenințările, ci cu singurele mijloace binecuvântate de cer şi demne de om: întâlnirea, dialogul, tratativele răbdătoare, care se duc înainte gândindu-se îndeosebi la copii şi la tinerele generații”. Şi nu se uită şi ceea ce a fost afirmat de Papa în faţa autorităților din Malta, în călătoria din 2022: „Ne-am obișnuit să gândim cu logica războiului. De aici începe să sufle vântul îngheţat al războiului, care şi această dată a fost alimentat în timpul anilor. Da, războiul s-a pregătit de mult timp cu mari investiții şi comerţuri de arme”. Pe aceeaşi urmă la Marseille, în septembrie 2023, Francisc afirma: „Cu armele se face războiul, nu pacea, iar cu aviditatea de putere mereu ne întoarcem în trecut, nu construim viitorul”.
Inspirându-se din istorie şi îndeosebi din cea a Europei care a încercat să lase în urmă diviziuni, contraste şi războaie, provocate de „naționalisme exasperate” şi „ideologii vătămătoare”, Papa Francisc, în urmă cu mai puţin de un an, cu reprezentanții politici şi civili din Luxemburg împărtășea tristețea datorită faptului că astăzi în țările din Bătrânul Continent „investiţiile care dau mai mult profit sunt cele ale fabricilor de arme. Este foarte trist”.
Şi dacă rentabilitatea investițiilor provoacă tristețe, provoacă în schimb mânie faptul că fac investiții aceleaşi naţiuni care se fac promulgatoare de apeluri de pace. „Marea ipocrizie”, a definit-o Papa Francisc într-unul din discursurile probabil cele mai semnificative cu privire la această temă, cel de la Bari în timpul Întâlnirii episcopilor din zona mediteraneană în 2020. Este un „păcat grav de ipocrizie”, când, sublinia el, „în întâlnirile internaționale, în reuniuni, atâtea țări vorbesc despre pace şi apoi vând arme țărilor care sunt în război”.
În aceeaşi ocazie Francisc amintea învățătura lui Ioan al XXIII-lea, Papa autor al Pacem in terris: „Războiul, care orientează resursele la cumpărarea de arme şi la efortul militar, distrăgându-le de la funcţiile vitale ale unei societăți, cum sunt sprijinul dat familiilor, sănătății şi instruirii, este contrar rațiunii. Cu alte cuvinte, el este o nebunie, pentru că este nebunesc a distruge case, punţi, fabrici, spitale, a ucide persoane şi a elimina resurse în loc de a construi relaţii umane şi economice. Este o nebunie cu care nu ne putem resemna: războiul niciodată nu va putea să fie considerat ca normalitate sau acceptat drept cale inevitabilă pentru a reglementa divergențe şi interese contrapuse. Niciodată”.
Cuvinte, acestea, actuale atunci, actuale astăzi şi actuale pentru toţi care vor veni.
De Salvatore Cernuzio
(După L’Osservatore Romano, 6 martie 2025)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu