„Astăzi, întâi mai, îl celebrăm pe sfântul Iosif muncitorul şi începem luna dedicată în mod tradiţional Sfintei Fecioare Maria. În această întâlnire a noastră, aş vrea să mă opresc, aşadar, asupra acestor două figuri aşa de importante în viaţa lui Isus, a Bisericii şi în viaţa noastră, cu două gânduri scurte: primul despre muncă, al doilea despre contemplarea lui Isus. […]

Munca face parte din planul de iubire al lui Dumnezeu; noi suntem chemaţi să cultivăm şi să păzim toate bunurile creaţiei şi în felul acesta participăm la opera creaţiei! Munca este un element fundamental pentru demnitatea unei persoane. Munca, pentru a folosi o imagine, ne „unge” cu demnitate, ne umple de demnitate; ne face asemenea lui Dumnezeu, care a muncit şi munceşte, acţionează mereu (cf. In 5,17); dă capacitatea de a ne întreţine pe noi înşine, propria familie, de a contribui la creşterea propriei naţiuni. […] Angajaţi-vă în îndatorirea voastră zilnică, în studiu, în muncă, în raporturile de prietenie, în ajutorul faţă de ceilalţi; viitorul vostru depinde şi de modul în care ştiţi să trăiţi aceşti preţioşi ani ai vieţii. Să nu vă fie frică de angajare, de sacrificiu şi nu priviţi cu frică la viitor; menţineţi vie speranţa: există mereu o lumină la orizont. […]

Amintesc al doilea gând: în tăcerea activităţii zilnice, sfântul Iosif, împreună cu Maria, au un singur centru comun de atenţie: Isus. Ei însoţesc şi păzesc, cu angajare şi duioşie, creşterea Fiului lui Dumnezeu făcut om pentru noi, reflectând asupra a tot ceea ce se întâmpla. Pentru a-l asculta pe Domnul, trebuie să învăţăm să-l contemplăm, să percepem prezenţa sa constantă în viaţa noastră; trebuie să ne oprim ca să dialogăm cu El, să-i dăm spaţiu cu rugăciunea. […]

Şi în această lună mai aş vrea să amintesc importanţa şi frumuseţea rugăciunii sfântului Rozariu. Recitând Bucură-te Marie, noi suntem conduşi să contemplăm misterele lui Isus, adică să reflectăm asupra momentelor centrale ale vieţii sale, pentru ca, aşa cum a fost pentru Maria şi pentru sfântul Iosif, El să fie centrul gândurilor noastre, al atenţiilor noastre şi al acţiunilor noastre.

Ar fi frumos dacă, mai ales în această lună de mai, s-ar recita împreună în familie, cu prietenii, în parohie, sfântul Rozariu sau vreo rugăciune către Isus şi către Fecioara Maria! Rugăciunea făcută împreună este un moment preţios pentru a face şi mai puternică viaţa familială, prietenia! Să învăţăm să ne rugăm mai mult în familie şi ca familie!” (Papa Francisc, Audiența generală, Piața Sfântul Petru, miercuri, 1 mai 2013).

„Un aspect care-l caracterizează pe sfântul Iosif şi care a fost evidențiat încă din timpurile primei enciclice sociale, Rerum novarum a lui Leon al XIII-lea, este raportul său cu munca. Sfântul Iosif era un tâmplar care a muncit onest pentru a garanta întreținerea familiei sale. De la el a învățat Isus valoarea, demnitatea şi bucuria a ceea ce înseamnă a mânca pâinea rod al propriei munci.

În acest timp al nostru, în care munca pare că reprezintă din nou o problemă socială urgentă şi șomajul ajunge uneori la niveluri impresionante, chiar şi în acele naţiuni unde timp de decenii s-a trăit o anumită bunăstare, este necesar, cu conștiință reînnoită, să se înțeleagă semnificaţia muncii care dă demnitate şi al cărei patron exemplar este sfântul nostru.

Munca devine participare la însăși opera mântuirii, ocazie pentru a grăbi venirea Împărăției, pentru a dezvolta propriile potențialități şi calități, punându-le în slujba societății şi a comuniunii; munca devine ocazie de realizare nu numai pentru sine, ci mai ales pentru acel nucleu originar al societății care este familia. O familie unde ar lipsi locul de muncă este mai mult expusă la dificultăți, tensiuni, fracturi şi chiar tentației disperate şi disperante a dizolvării. Cum am putea vorbi despre demnitatea umană fără a ne angaja pentru ca toţi şi fiecare să aibă posibilitatea unei întreţineri demne?” (Papa Francisc, Patris corde, nr. 6).

⇒ Acțiuni şi gesturi: Scurt moment de tăcere; Cântare; Reflecţie personală; Rugăciune; Angajare; Binecuvântare etc.

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu