Num 6, 22-27; Gal 4,4-7; Lc 2,16-21

Iar Maria păstra toate aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei (Lc 2,19).

Pentru fiecare om, ziua de naştere este una cu totul specială. În afară de lucrurile care fac frumoasă această zi, mi se întâmplă să trăiesc de fiecare dată un sentiment deosebit, pe care îmi este greu să îl exprim. Orice mi s-ar întâmpla în această zi, nimic nu poate întrece momentul în care mă felicită mama. Urările ei mă emoţionează puternic. Sunt lipsite de formalism şi conţin din plin căldură şi dragoste, ceea ce mă face să mă simt un copil iubit. Atunci îmi dau seama de meritul pe care îl are mama în privinţa existenţei mele şi simt că sărbătoarea mea trebuie să fie şi sărbătoarea ei, aşa cum a fost atunci când m-a născut. Cu aceleaşi urări mă întorc şi eu spre ea, fiindu-i recunoscător pentru da-ul rostit lui Dumnezeu şi căruia i-a fost fidelă toată viaţa, mulţumindu-i că m-a primit cu bucurie şi m-a însoţit cu iubire.

Am dorit să încep aceste gânduri cu un exemplu pe care fiecare îl trăim atunci când îşi aniversează ziua de naştere, deoarece astăzi Biserica comemorează sărbătoarea sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. De fiecare dată când privim la Isus, o vedem alături şi pe Mama sa. Naşterea lui Isus om-Dumnezeu şi maternitatea Mariei sunt evenimente strâns unite între ele şi de nedespărţit. Aleasă şi pregătită din veşnicie, Maria îi răspunde lui Dumnezeu la timpul potrivit. Acest răspuns iniţial marchează un început de drum în necunoscut, dar Maria are convingerea că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Prin acel fiat încep integrarea ei în misterul lui Cristos şi misiunea de Mamă a lui. Maria acceptă să devină tabernacolul cuvântului divin dătător de viaţă. Unii sfinţi părinţi afirmă că, înainte de a-L zămisli în trup, Maria îl zămislise pe Isus mai întâi în cuget, prin credinţă. Un autor spune că ea era asemenea unei catedrale impresionante care păstrează liniştea. Pe lângă această asemănare, sfânta Tereza a Pruncului Isus o numeşte pe sfânta Fecioară Maria Mater silentii – Maica tăcerii. Maria este modelul sufletelor interiorizate, al sufletelor care iubesc singurătatea, acea singurătate plină de prezenţa lui Dumnezeu. Poate de aceea prezenţa ei tăcută şi discretă atinge atât de mult inimile noastre.

Maria este Mama lui Isus om-Dumnezeu. Această sărbătoare este un mister, un fapt datat istoric, şi anume că Isus Cristos s-a născut din Fecioara Maria şi ea este Mama sa în sensul cel mai profund al cuvântului.

Textele liturgiei de astăzi prezintă tematici foarte complexe, dar accentul este pus în mod special pe atenţia şi iubirea Mariei, Mama lui Dumnezeu. Biserica cere astăzi binecuvântarea de la Dumnezeu asupra tuturor oamenilor şi a lumii întregi la începutul unui nou an civil. Noi ce aşteptări avem în acest nou an? Dumnezeu este inclus în planurile noastre? Trăim astăzi nu doar o criză financiară, ci şi o criză spirituală determinată de scoaterea lui Dumnezeu din viaţa oamenilor. Uitarea lui Dumnezeu provoacă în lumea întreagă o lipsă a păcii, înţeleasă în ambele ei dimensiuni: atât cea interioară, cât şi cea exterioară. Biserica ne invită să începem fiecare an cu dorinţe de pace, iar Maria este prin excelenţă o persoană a păcii. Pe drept cuvânt, ea este numită Regină a păcii. Este o ocazie fericită, pentru că astăzi celebrăm şi Ziua Mondială a Păcii, o zi destinată să creeze în oameni o conştiinţă, o mentalitate, o psihologie a păcii. Dar putem vorbi despre pace când atâtea conflicte creează în lumea întreagă un climat de nesiguranţă? Mai putem vorbi despre pace când, în atâtea familii, scandalurile, divorţurile şi alcoolul produc atâta suferinţă? Dumnezeu se face prezent într-o inimă plină de pace asemănătoare cu cea a sfintei Fecioare Maria, iar o astfel de inimă devine capabilă de a revărsa pacea în sufletele tuturor. Aşadar, suntem invitaţi să devenim fii ai păcii şi, astfel, să avem fiecare dintre noi o contribuţie la pacea universală.

Liturgia cuvântului de astăzi ne inspiră să invocăm darul păcii. Prima lectură, luată din Cartea Numerilor, prezintă formula binecuvântării preoţilor, binecuvântare pe care poporul lui Israel o primeşte de la Dumnezeu prin intermediul lui Moise şi al lui Aron. Binecuvântarea care este invocată nu reprezintă cuvinte rituale nesemnificative sau o formulă magică; dimpotrivă, este harul prezenţei divine care se comunică poporului său. Dumnezeu luminează poporul său cu lumina care vine de la el.

La psalmul responsorial am auzit cuvintele: Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze. Aşadar, care este darul Său? Care este binecuvântarea sa? Darul Său este însăşi binecuvântarea care exprimă în mod eficace pacea. Ştim că orice dar vine de la Dumnezeu, însă darul perfect care le depăşeşte şi le condiţionează pe toate celelalte este însuşi Fiul său născut din Fecioara Maria. În timp ce noi ne manifestăm recunoştinţa pentru acest mare dar, implorăm binecuvântarea şi harurile sale asupra noastră şi a lumii întregi.

În lectura a doua, luată din Scrisoarea către Galateni, sfântul Paul ne dezvăluie planul lui Dumnezeu. El a voit ca Fiul său să se facă om născându-se din femeie, pentru ca toţi oamenii să devină fiii săi şi să înveţe astfel să trăiască în libertate, pace şi iubire. În acest plan divin, Maria are un rol de neînlocuit. Isus, Fiul Mariei, este Fiul lui Dumnezeu şi din această filiaţie divină izvorăşte filiaţiunea noastră.

Evanghelia de astăzi o prezintă pe Maria ca model şi exemplu de adevărată credinţă. Bucuriei entuziaste a păstorilor, sfântul evanghelist Luca îi contrapune bucuria tăcută, interioară, a Mariei: Ea păstra toate acestea şi se gândea la ele în inima ei. Anunţul îngerului, încărcat de mister, la care a aderat fără întârziere, se clarifică treptat în lumina evenimentului naşterii Fiului lui Dumnezeu. Cele două verbe – a păstra şi a medita – exprimă foarte bine drama interioară a Mariei, care asistă tăcută şi participă la realizarea planului lui Dumnezeu. Maria nu refuză, ci acceptă; ea nu ezită, ci primeşte, iubeşte darul preţios al lui Dumnezeu şi se pregăteşte să-l ofere lumii întregi.

Era în anul 1943, într-un lagăr din nordul Rusiei. Un prizonier povesteşte cum, la începutul Adventului din acel an, mai mulţi deţinuţi s-au adunat noaptea în taină şi în surdină au început să cânte: Dorit Mesie, vino! Au făcut şi o coroană pe care au prins patru bucăţele de lumânare. Le aprindeau numai pentru câteva clipe, de teamă să nu se termine. Într-una dintre zile s-a răspândit zvonul că printre prizonieri există unul care ştie să picteze. L-au aflat; de meserie era medic şi l-au rugat să le picteze ceva frumos de sărbătorile Crăciunului. Dar ce? Unii ziceau să picteze ceva de-ale gurii; alţii voiau un peisaj din ţara natală; alţii voiau una, alţii alta. Văzând că părerile sunt împărţite şi că nu-i poate mulţumi pe toţi, unul a fost de părere să fie lăsat pictorul să-şi aleagă singur tema. Şi el s-a apucat să picteze cu un cărbune, pe spatele unei hărţi vechi şi cu mâna tremurândă de emoţie, chipul sfintei Fecioare Maria cu pruncul Isus în braţe. În ziua de Crăciun, un şir lung de prizonieri aşteptau să vadă surpriza pregătită de medicul-pictor. Şi, când el le-a desfăcut tabloul, toţi au rămas uimiţi; îngenunchind, au început să lăcrimeze. Unii au stat toată ziua în rugăciune. În mijlocul lagărului rusesc, rupţi de foame, de frig şi de boli, prizonierii s-au simţit mângâiaţi şi întăriţi de chipul Fecioarei Maria cu pruncul Isus în braţe. Pe chipurile tuturor s-a aprins o speranţă nouă într-o fericire şi o pace interioară de nedescris.

Asemenea oamenilor din acel lagăr, suferim şi noi, întâmpinăm dificultăţi care periclitează trăirea vieţii de zi cu zi. În faţa problemelor şi a bolilor de tot felul, nu putem rezista doar printr-o forţă proprie, nu-i suficient să ne încredem în propriile noastre puteri. Trebuie să-l invocăm pe Mesia, să-l chemăm în surdina inimilor noastre şi să-i împărtăşim lui toate necazurile, suferinţele şi bolile care ne împiedică să trăim într-un climat de pace.

Dumnezeu, „Marele pictor” şi Creator a tot ceea ce există, ne oferă darul de care avem nevoie, pacea adevărată. Acel fiat al Mariei trebuie să fie răspunsul nostru în faţa vieţii, învăţând să acceptăm în tăcere voinţa celui care ne-a iubit cu o iubire veşnică.

Suntem îndemnaţi, la începutul acestui nou an, să venim în faţa ei cu umilinţă şi, cu inimi smerite, să o rugăm să mijlocească la Fiul ei pentru a ne binecuvânta cu pace.

O admirăm şi o iubim şi noi pe Maria, pentru că în ea putem găsi modelul perfect şi o mijlocitoare sigură. La început de nou an, vă doresc şi eu, pe lângă urările tradiţionale de sănătate şi fericire, să fiţi binecuvântaţi mereu de Dumnezeu, trăind în pace, având-o ca model pe sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu.

Florin Lucaci