Is 9,1-3.5-6; Tit 2,11-14; Lc 2,1-14

„Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul!” (Lc 2,10)

În această noapte îl sărbătorim pe Isus Cristos, Dumnezeu care s-a întrupat într-o fecioară şi s-a născut la Betleem. Pentru a pregăti o sărbătoare aşa de mare este nevoie de timp, ca la orice eveniment important. Iar această pregătire este exact perioada postului, a Adventului. Pentru a participa cu vrednicie şi cu mult folos spiritual la această sărbătoare, am urmat cu toţii un drum progresiv de formare: în prima duminică am fost îndemnaţi la veghere şi rugăciune, în a doua să pregătim calea Domnului, în a treia să ne bucurăm în Domnul, iar în final am fost invitaţi la o convertire sinceră, aceea care porneşte din inimă.

Timpul postului constituie, după cum spuneam mai înainte, un timp de pregătire, pentru ca prin sfinţirea dobândită în aceste zile să învingem păcatul. În iconografia creştină, păcatul, răul, este reprezentat adesea prin întuneric, iar lumina reprezintă harul, adevărul, bucuria. Tradiţia creştină plasează naşterea Domnului nostru Isus Cristos în timpul nopţii. Astfel, faptul că Isus s-a născut noaptea capătă o explicaţie destul de clară: întunericul, păcatul, a fost învins de lumină, de venirea Mântuitorului în lume.

Pentru a înţelege mai bine, să facem un mic exerciţiu de imaginaţie. Să ne închipuim că suntem pe un drum neiluminat şi se întunecă de-a binelea. Este o beznă de nu te vezi om cu om. În acele momente, e clar că dorim măcar un colţişor de lumină pentru a vedea ce este de jur împrejur, dar şi pentru a ne simţi mai în siguranţă, pentru a scăpa de frica provocată de întuneric. Iar când găsim acea luminiţă chipul feţei ni se luminează şi putem înainta nestingheriţi şi fără frică prin negura nopţii.

Se povesteşte că într-un colţ al lumii persista odată o întunecime deasă şi încăpăţânată, cum nu se mai auzise vreodată. Deodată, apăru o luminiţă care stătea pur şi simplu şi lumina. Un trecător spuse: „Tu, luminiţo, ai face mai bine dacă ai sta în altă parte, şi nu în acest colţişor ascuns”. „De ce? îl întrebă luminiţa. Eu luminez pentru că sunt lumină şi pentru că luminez mă numesc lumină. Nu luminez pentru a mă face vizibilă, ci pentru că îmi face plăcere şi bucurie să fiu lumină.” Dar cruda întunecime, scrâşnind din dinţi, atacă plină de furie mica luminiţă. Şi, cu toate acestea, marea întunecime era neputincioasă în faţa luminiţei!

Tot astfel este neputincios Cel Rău în faţa lui Dumnezeu. Şi aceasta s-a arătat încă o dată la naşterea lui Isus. Dumnezeu şi-a manifestat încă o dată puterea şi, cu toate obstacolele puse de Cel Rău, pruncul Isus s-a născut într-un loc simplu, care era călduros şi primitor. În noaptea Crăciunului străluceşte o lumină care se deosebeşte de celelalte. Mai mult decât pentru ochi, ea este pentru inimă. Este pentru noi şi toţi oamenii; nu se cumpără şi nici nu se vinde; ajută nu atât să aflăm unde suntem, dar mai ales să descoperim cine suntem. Este lumina lui Dumnezeu făcut om, cea care luminează noaptea istoriei şi încălzeşte inima umanităţii. Odată aprinsă, nu se mai stinge, dacă nu o refuzăm. Dacă nu o lăsăm să strălucească, încetează să fie izvor de viaţă, condamnând astfel oamenii să fie orbi.

Evanghelistul Luca, în relatarea despre naşterea Domnului nostru Isus Cristos, este foarte atent la detalii şi ne dă amănunte cu privire la recensământul ce avea loc, la originea davidică a lui Isus, la locul unde se va naşte, drumul parcurs, faptul că nu au găsit găzduire. Astfel, el arată că naşterea lui Isus se inserează în realitatea umană şi se împleteşte atât de bine cu istoria profană a noastră, a tuturor.

Motivul bucuriei naşterii lui Mesia vine împletit cu cel al simplităţii, al sărăciei. Tocmai în această sărăcie se manifestă gloria cerească, iar Biserica nu încetează să cânte slava acestei nopţi:

Fecioara astăzi pe cel mai presus de fiinţă îl naşte

Şi pământul peşteră Celui Apropiat aduce.

Îngerii şi păstorii îl preamăresc

Şi toţi se smeresc:

Căci pentru noi s-a născut Prunc tânăr,

Dumnezeu cel mai înainte de veci!

                                           (Roman Melodul).

Isus s-a născut într-un grajd, un loc simplu şi sărăcăcios, apoi a fost înfăşat şi culcat în iesle. Astfel, nou-născutul din Betleem apare imediat ca speranţă pentru persoanele simple şi sărace, datorită locului în care s-a născut, dar şi datorită faptului că este anunţat mai întâi unor persoane obişnuite, păstorilor din regiune. Păstorii, pe vremea aceea, făceau parte dintr-o clasă socială mai săracă şi chiar mai marginalizată în Palestina. Erau ştiuţi ca fiind persoane ignorante, deoarece nu cunoşteau prescripţiile minuţioase ale Legii (cu ciudatele interpretări rabinice); pe lângă aceasta, contactul lor continuu cu animalele constituia o stare de impuritate permanentă. Isus, mai apoi, când a început să predice, confirmă şi explică de ce această alegere a celor săraci: pentru a le aduce vestea cea bună, căci a unora ca ei este împărăţia cerurilor (Lc 4,18).

Păstorii au fost înştiinţaţi de îngeri despre naşterea lui Isus. Intervenţia îngerilor semnifică, în limbajul biblic, o revelaţie divină. Aşadar, numai printr-o revelaţie divină se pot afla sensul acestei naşteri şi identitatea copilului. Apoi, îngerii au început să-l laude pe Dumnezeu: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” (Lc 2,14). Ei exaltă bunătatea mântuitoare a lui Dumnezeu, iniţiativa lui de iubire pentru oameni, trimiterea Fiului său în lume pentru a inaugura împărăţia sa. Prin iniţiativa sa, Dumnezeu face să strălucească lumina harului său şi să triumfe pacea sa pentru oamenii pe care îi iubeşte. Misterul Crăciunului se împlineşte în noi când Cristos ia „chip” în noi, când se naşte în noi. Crăciunul este misterul acestui schimb minunat; în acest sens, există în liturgie un imn frumos:

O, schimb minunat! Ziditorul neamului omenesc a luat trup însufleţit, binevoind să se nască dintr-o Fecioară, fără lucrare omenească făcându-se om, ne-a dăruit nouă dumnezeirea sa!

Lectura întâi, luată din Cartea profetului Isaia, constituie o expresie a aşteptării lui Mesia, o prefigurare a celor petrecute o dată cu venirea lui Isus. Ne este prezentată iniţiativa lui Dumnezeu care dă un prunc prin intermediul căruia este adusă salvarea pentru Israel. Acest prunc va fi noul rege, dar va fi diferit de cei dinainte, care au fost răi, au divizat regatul, au permis deportarea izraeliţilor. El va spori bucuria, va extinde domnia, va întări pacea şi în regatul lui vor triumfa judecata şi dreptatea.

În cea de-a doua lectură, luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tit, ne sunt prezentate cele trei momente esenţiale ale mântuirii noastre, baza, temelia credinţei noastre: întruparea, moartea şi manifestarea finală a lui Cristos. Este subliniată astfel iniţiativa minunată a bunătăţii divine care aduce mântuirea pentru toţi oamenii. Sfântul Paul ne îndeamnă „să trăim în veacul de acum cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie” (Tit 2,12). Pentru a trăi cât mai aproape de spusele lui, să luăm aminte la personajele scenei Crăciunului, care reamintesc faptul că taina sărbătorii se scrie în primirea unui Cuvânt venit de la Dumnezeu. Preacurata n-a pregetat a se hrăni din Cuvânt, dându-i rod în inima ei, cu bucurie, într-o ascultare smerită. Iosif, la rândul său, a fost luminat prin Cuvânt! Viaţa începe sub semnul celor trei fiinţe alese care invită la trăirea tainei şi, de aici, la cununa anului întreg:abandon în mâinile lui Dumnezeu – cu Isus; contemplarea şi meditarea cuvântului încredinţat nouă – cu sfânta Fecioară; tărie şi umilinţă în îndoială şi temeri, deschişi cu voioşie să-l întâmpinăm pe Isus pururi în inimile noastre – cu sfântul Iosif.

Sfântul Papă Leon cel Mare, într-una dintre predicile sale, spunea că Mântuitorul nostru s-a născut astăzi, aşadar, să ne bucurăm! Nu este loc pentru tristeţe atunci când se celebrează naşterea vieţii. Nimeni nu este ţinut departe de această bucurie. Domnul nostru, cel care distruge păcatul, negăsind pe nimeni liber de această vină, a venit să-i elibereze pe toţi. Să tresalte de bucurie sfântul, căci se apropie de triumf. Să se bucure păcătosul, căci este invitat la iertare. Să ne bucurăm cu toţii, căci suntem chemaţi la viaţă!

Daniel-Nicu BUTACU